Actualitate
Cunoscuta interpretă de muzică populară Ina Todoran, din nou „de nota 10”! A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș ca șefă de promoție
Tânăra solistă de muzică populară Ina Ioana Todoran, din Crăciunelu de Jos, a continuat să performeze în pregătirea pentru meseria pe care și-a ales-o.
Ea a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș ca șefă de promoție a secției în limba română. Iar asta după ce, în urmă cu șase ani, cunoscuta interpretă era singura elevă din judeţul Alba care a obţinut, media generală 10.00 la examenul de Bacalaureat.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș a organizat vineri, 15 iunie 2018, în Piața Teatrului din municipiu, ceremonia de absolvire a promoției 2018, unul dintre cele mai impresionante și emoționante evenimente ale anului. Alături de cei 907 absolvenți au fost cadrele didactice care le-au îndrumat pașii în cei 3, 4, 5 și 6 ani de studiu, dar mai ales părinții și familiile, care i-au susținut necontenit și necondiționat pe parcursul anilor de facultate.
Momentul solemn al festivității a fost depunerea jurământului lui Hipocrate în limbile română, maghiară și engleză. De asemenea, în cadrul ceremoniei au avut loc momente artistice, imnul ”Made in UMF” fiind fredonat de talentații studenți ai Universității.
Ca șefă de promoție, Ina a susținut un discurs încheiat cu interpretarea cântecului patriotic ”Transilvanie frumosă”:
„Stimați profesori și oaspeți, dragi părinți, prieteni și colegi,
Mă simt onorată să mă aflu în fața dumneavoastră în această postură, reprezentând vocea colegilor mei. Astăzi sărbătorim reușita noastră, a tuturor. Transmit, așadar, sincere felicitări absolvenților promoției 2012-2018 a UMF Târgu Mureș. Sunteți extraordinari, puternici, capabili și veți reuși tot ceea ce vă propuneți, atât timp cât veți rămâne în slujba binelui.
Am îndrăznit să visăm și să credem în noi, am muncit și ne-am autodepășit și iată-ne ajunși la sfârșitul studenției, dar la începutul unei noi etape în care cuvintele cheie vor fi responsabilitatea, empatia și iubirea. Îmi doresc ca dificultățile pe care le vom întâmpina să nu ne deformeze caracterul, ci să ni-l șlefuiască. Să fim, în primul rând, oameni și, în al doilea rând, medici, să ne tratăm pacienții așa cum ne-am dori să fim tratați noi înșine sau cei mai dragi nouă. Satisfacțiile profesionale să ne mângâie sufletele, nu orgoliile, iar eșecurile să ne aducă aminte că suntem doar niște unelte prin care lucrează Dumnezeu, însă El are ultimul cuvânt.
În continuare, în numele colegilor mei, doresc să aduc sincere mulțumiri profesorilor și cadrelor didactice care ne-au împărtășit cunoștințe și experiențe profesionale, introducându-ne într-o lume aparte în care doar cei privilegiați pășesc. UMF Târgu Mureș este cel mai bun loc pe care îl puteam alege pentru educația noastră în domeniul medical.
Vă mulțumim și vă asigurăm de toată prețuirea și tot respectul nostru. Mulțumiri de suflet aducem părinților, bunicilor, fraților, rudelor și prietenilor, sursele noastre de putere care ne-au fost alături necondiționat, motivându-ne să continuăm. Și pentru că noi, promoția 2012-2018, suntem generația de absolvenți a Centenarului Marii Uniri, doresc să marcăm acest fapt deosebit propunându-vă un moment artistic prin care să transmitem „La mulți ani” României și locuitorilor ei, înțelepciune și unitate pentru un viitor mai bun împreună!”.
Ina Ioana Todoran și-a lansat primul album de folclor în anul 2013, dar cântă de la vârsta de 8 ani. Pe lângă faptul că a fost o elevă și o studentă eminentă, este şi solistă de muzică populară ardelenească, remarcându-se prin vocea sa deosebită, prin numeroasele premii obţinute la festivaluri de folclor din întreaga ţară.
Cariera artistică a tinerei şi talentatei interprete s-a aflat încă de la început sub semnul succesului, mărturie stând premiile obţinute la concursurile de folclor, printre care amintim cele mai importante: Trofeul Festivalului “Mamaia Folclorică”, Marele premiu al „Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia 2009”, Trofeul festivalului „Ileana Rus” 2009, Trofeul „Eu mi-s mândră-n sat la mine” 2009, Premiul I obţinut la festivalul „Strugurele de aur”, Jidvei 2009, Premiul II la Festivalul concurs Maria Tănase, Craiova 2009, Premiul I şi premiul de popularitate la Festivalul „Vară, vară, primăvară”, Sibiu 2011, Trofeul Festivalului Naţional de Folclor „Strugurele de aur” 2012.
Actualitate
Tânăr de 24 de ani din Blaj, prins la volanul unei mașini neînmatriculate pe DN 1, în Miercurea Sibiului
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Blaj, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat pe DN 1, în județul Sibiu.
Incidentul s-a petrecut joi, 15 octombrie 2026, în jurul orei 17:00, în localitatea Miercurea Sibiului, unde polițiștii rutieri au oprit mașina pentru un control.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat, fapt pentru care au întocmit un dosar penal pe numele șoferului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
Actualitate
Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc
Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.
Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.
Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.
Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.
Actualitate
Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj
Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.
Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



