blajinfo, stiri blaj, informatii blaj

Acasă » Sport » CSȘ Blaj a învins CNNT Craiova şi s-a calificat în semifinalele Campionatului Naţional de Volei Junioare

CSȘ Blaj a învins CNNT Craiova şi s-a calificat în semifinalele Campionatului Naţional de Volei Junioare

Publicat în 23.05.2015 la ora 9:22

CNIMC_Blaj_Echipa_VoleiCSŞ Blaj a reușit să câștige ieri ultimul meci din cadrul grupelor turneului final al Campionatului Naţional de Volei Junioare, scor 3-0 (25-14, 25-12, 25-18) cu CNNT Craiova şi s-a calificat în semifinalele întrecerii disputate în aceste zile la Braşov.

Cu 7 puncte acumulate (două victorii şi un eşec), formaţia condusă de Ugliesa Segrt va juca în penultimul act astăzi împotriva echipei CSM Satu Mare (oponenta fiind în fapt formaţia ce a învins-o recent în finala ONSS, de la Alexandria).

Sătmărencele au o formulă ce include jucătoare care în stagiunea precedentă au evoluat pe prima scenă, în Divizia A1, pentru CSM Satu Mare. Gruparea din „Mica Romă” speră să-şi ia revanşa şi implicit să depăşească performanţa de anul trecut, când a cucerit medaliile de bronz.

Lotul deplasat de CSŞ Blaj este format din următoarele jucătoare: Sorina Mocan (cpt.), Ramona Rus, Alexandra Biriş (au jucat şi în Divizia A1), Andra Balu, Cristiana Ilieşiu, Alexandra Gherman, Miruna Meteş, Diana Popa, Irina Viloiu şi Raluca Rotar (libero)

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 188 ori

5.0
01

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.