Rămâi conectat

Știri din zonă

Crucea Roșie Alba a distribuit ajutoare de primă necesitate persoanelor afectate de inundaţii din comunele Şona şi Cetatea de Baltă

Publicat

în

Filiala de Crucea Roşie a Judeţului Alba a distribuit ajutoare de primă necesitate persoanelor afectate de inundaţii în comunele Şona şi Cetatea de Balta, în cursul zilei de astăzi, 24 iunie 2020.

În urma inundaţiilor înregistrate în data de 23-24 iunie 2020 în comunele Şona şi Cetatea de Baltă, care au provocat mari pagube materiale, impunându-se evacuarea mai multor persoane, Filiala de Cruce Roşie a Judeţului Alba în colaborare cu autorităţile publice locale au intervenit în comunităţile afectate prin oferirea de ajutoare de primă necesitate şi prin asigurarea de materiale pentru organizarea unui spaţiu de cazare pentru sinistraţi.

Astfel, o echipă alcătuită din 7 voluntari şi angajaţi s-a deplasat în comuna Şona, distribuind 450 l de apă potabilă şi pachete alimentare, unui număr de aproximativ 100 persoane din satul Sânmiclăuş, zona din comună cea mai afectată de ploile abundente; pachetele alimentare au constat în zahăr, făină, ulei, pâine, conserve, dulciuri şi lapte.

Totodată, la căminul cultural din Sânmiclăuş a fost organizat un punct de cazare pentru 29 persoane care sunt sau urmează a fi evacuate, asigurându-se următoarele bunuri de primă necesitate: paturi, lenjerii de pat şi saci de dormit. Spaţiul a fost amenajat corespunzător, adaptat contextului actual, punând la dispoziţia persoanelor sinistrate: măşti, dezinfectanţi de mâini şi de suprafeţe.

Aceeaşi echipă a distribuit pentru 10 persoane din comuna Cetatea de Baltă, alimente, apă, saci de dormit, lenjerii de pat şi pături.

Crucea Roşie îşi îndreaptă în această perioadă atenţia către persoanele afectate de inundaţii, aducând mulţumiri colaboratorilor şi voluntarilor care fac posibilă intervenţia noastră in teren.


Știri din zonă

Acțiune împotriva migrației ilegale în Jidvei. Polițiștii au verificat 40 de cetățeni străini și 11 autovehicule

Publicat

în

Polițiștii din județul Alba au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în comuna Jidvei. În cadrul controalelor, au fost verificați 40 de cetățeni străini cu drept de muncă în România, 11 autovehicule și două unități de cazare. Nu au fost constatate nereguli.

Acțiunea a avut loc în 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12:00–14:00, și a fost organizată de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări al Județului Alba.

Controale pentru prevenirea migrației ilegale în Jidvei

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat identitatea cetățenilor străini prin intermediul aplicației eDAC, utilizată pentru verificarea documentelor și a datelor de identitate.

În total, au fost verificați 40 de cetățeni străini care au drept de muncă în România, precum și 11 autovehicule. De asemenea, autoritățile au efectuat controale la două unități de cazare destinate cetățenilor străini.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în urma verificărilor nu au fost constatate nereguli.

Totodată, cetățenilor străini le-au fost reamintite normele de conviețuire socială pe care trebuie să le respecte.

Acțiunile de control vor continua

Reprezentanții autorităților anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale fiind considerate obiective prioritare.

Controalele urmăresc verificarea respectării prevederilor legale și prevenirea situațiilor care pot favoriza migrația ilegală.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 48 de ani din Valea Lungă, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Valea Lungă, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Blaj în favoarea fostei sale soții.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, măsura reținerii a fost dispusă la data de 14 octombrie 2026, de către polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 14:00, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri de fosta soție, în vârstă de 39 de ani, încălcând astfel măsurile stabilite prin ordinul de protecție emis la 21 septembrie 2026 de Judecătoria Blaj.

Bărbatul este cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.


Citește mai mult

Știri din zonă

2,5 kilometri de străzi din Sâncel urmează să fie modernizați

Publicat

în

Locuitorii comunei Sâncel se vor bucura în curând de străzi mai moderne, după ce Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a stabilit că proiectul de reabilitare nu necesită o evaluare a impactului asupra mediului. Această decizie, luată în urma ședinței Comisiei de analiză tehnică din 6 octombrie 2026, elimină o etapă complexă și accelerează implementarea lucrărilor.

Proiectul, coordonat de Primăria Comunei Sâncel, vizează modernizarea a opt tronsoane de străzi secundare din intravilanul satului, totalizând aproape 2,5 kilometri de drumuri îmbunătățite și o suprafață de intervenție de aproximativ 2.130 metri pătrați.

Intervențiile vor avea loc pe următoarele străzi:

– Iancu Jianu (417 m)
– Ion Creangă (315 m)
– Vasile Alecsandri (153 m)
– Gării (451 m)
– Mihai Viteazu (372 m + bifurcație de 110 m)
– Dobrogeanu Gherea (533 m + bifurcație de 89 m)

Lucrările nu vor produce modificări semnificative asupra mediului, deoarece traseul noilor străzi se suprapune peste cel existent. Acest aspect este crucial, deoarece anulează necesitatea exproprierilor, a demolărilor sau a scoaterii de terenuri din circuitul agricol.

În ceea ce privește gestionarea apelor pluviale, proiectul prevede instalarea de șanțuri pereate, rigole carosabile și rigole tip scafă, care vor direcționa apa către zone depresionare sau receptori existenți. De asemenea, pentru a asigura accesul facil la proprietățile private, vor fi montate podețe tubulare cu o lungime medie de 6 metri.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj