Știri din zonă
Corul elevilor Școlii Gimnaziale Șona a susținut un recital de colinzi, în biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului”
Joi, 26 decembrie 2024, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Șona, protopopiatul ortodox Blaj, a fost gazda unui eveniment cultural-duhovnicesc cu totul special.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, corul elevilor Școlii Gimnaziale din localitate a susținut un program artistic deosebit, pregătit special pentru marele Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Coordonați de doamna prof. Simona Matei, cadru didactic pentru disciplina Religie ortodoxă în cadrul instituțiilor de învățământ din comuna noastră, tinerii au interpretat cu multă însuflețire un buchet de colinde și cântece de Crăciun, bucurând inimile celor prezenți.
În continuare, pentru că nicio colindă nu poate rămâne fără darul mult așteptat, elevii, alături de toți ceilalți copii din biserică, au fost răsplătiți cu dulciuri. Momentul a fost unul cu adevărat emoționant, întrucât cadourile au fost oferite tinerilor chiar de către Moș Crăciun, bucuria și entuziasmul pentru această prezență neașteptată fiind vizibile pe chipurile celor mici. În atmosfera caldă a bisericii, în jurul bradului frumos împodobit și în compania celui mai așteptat personaj legendar, tinerii învățăcei au înțeles pe deplin cuvintele rugăciunii „În biserica slavei tale stând, în cer a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu”.
Programul artistic organizat anual în a doua zi de Crăciun de elevii Școlii Gimnaziale din Șona a devenit deja o tradiție pentru credincioșii noștri, care așteaptă mereu cu nerăbdare atât creațiile artistice noi oferite de cei mici, cât și tradiționalele colinde specifice zonei. De-a lungul lunii decembrie, grupul vocal a participat la mai multe evenimente culturale, dar a vestit Nașterea Domnului și la diferite gazde din comună sau împrejurimi. Adresăm alese mulțumiri, pe această cale, tuturor tinerilor care ne-au adus bucurie în suflet prin minunatele colinde oferite, dar și bunilor credincioși care au făcut posibilă ospitalitatea arătată colindătorilor.
Preot paroh Dorel Nergheș
Știri din zonă
Incendiu la o anexă gospodărească din Veseuș. Intervin pompierii militari din Blaj și SVSU Jidvei
Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Veseuș, comuna Jidvei.
La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă. La operațiune participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jidvei.
ACTUALIZARE: „Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Bărbat de 36 de ani din Cetatea de Baltă, reținut după ce ar fi furat 130 de kilograme de struguri
Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și amenințare.
Potrivit polițiștilor, în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2026, bărbatul ar fi fost surprins de agenții de pază în timp ce sustrăgea struguri dintr-o vie aparținând unei ferme viticole din localitatea Tătârlaua.
În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi furat aproximativ 130 de kilograme de struguri și i-ar fi amenințat pe agenții de pază.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
În cursul zilei de 29 septembrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
Știri din zonă
Bărbat din Cenade, trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Cenade, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele ar fi fost comise în perioada mai–august 2026, asupra unei fete care avea 12 ani la începutul perioadei investigate și care a împlinit ulterior 13 ani.
Anchetatorii susțin că bărbatul, cunoscut al familiei victimei, ar fi atras-o în repetate rânduri la locuința sa din Cenade. Profitând de faptul că se aflau singuri, acesta ar fi comis acte de agresiune sexuală asupra minorei. Ulterior, în prima jumătate a lunii august, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual cu fata și i-ar fi oferit în mod repetat bani pentru a o determina să accepte actele de natură sexuală.
Inculpatul a fost reținut la 19 august 2026, iar ulterior Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea sa preventivă. Măsura este în vigoare până la 17 octombrie 2026, inclusiv.
Prin rechizitoriul întocmit la 25 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj, spre competentă soluționare. Procurorul a solicitat și menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză au fost solicitate daune morale în valoare de 120.000 de lei, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența acestei sume.
Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția inculpatului urmează să fie stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



