Rămâi conectat

Administrație

Contract de peste 25 milioane de lei pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă din zonele Blaj – Sâncel, Cistei și Bucerdea Grânoasă

Publicat

în

În cadrul Proiectului Regional „Reabilitarea si extinderea sistemelor de apa si apa uzata in judetul Alba, 2014 – 2020”, cod MySMIS 110847, în data de 28.01.2019 S.C. APA CTTA S.A. ALBA a semnat contractul de lucrări „AB3 – CL6 Extindere reţele de apă uzată în aglomerarea Blaj – Sâncel, extindere/reabilitare sistem de alimentare cu apă în Cistei, extindere/reabilitare sistem de alimentare cu apă în aglomerarea Bucerdea Grânoasă – Crăciunelu de Jos”, cu Asocierea HIDROCONSTRUCTIA S.A. ELECTROECHIPAMENT S.R.L.

Contractul este în valoare 25.130.534,29 lei, fără TVA

Durata de execuție a contractul de lucrări este de 30 luni executie de la data ordinului de incepere, plus 36 luni perioada de notificare a defectelor.

În cadrul contractului se vor executa urmatoarele lucrări:

EXTINDERE RETELE DE APA UZATA IN AGLOMERAREA BLAJ-SANCEL

-extinderea retelelor de canalizare – cca. 16,5 km
-construire statii de pompare ape uzate –6 buc
-construire conducte de refulare apa uzata – cca. 3,7 km

EXTINDERE /REABILITARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APA IN CISTEI

-construire conducta de aductiune la Gospodaria de apa Cistei cca. – 0,4 km
-construire Gospodarie de apa pentru deservirea localitatii Cistei
-construire conducta principala de alimentare retea de distributie pentru Cistei cca. – 0,5 km

EXTINDERE/REABILITARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APA IN AGLOMERAREA BUCERDEA GRANOASA-CRACIUNELU DE JOS

-construire conducta de aductiune la Gospodaria de apa Bucerdea Granoasa cca. – 2,3 km
-construire Gospodarie de apa in Bucerdea Granoasa care va deservi ambele localitati
-construire conducta principala de alimentare retea de distributie Bucerdea Granoasa – 2,3 km
-construire conducta de aductiune pentru Craciunelu de Jos cca. – 1,3 km
-construire conducta principala de alimentare retea de distributie Craciunelu de Jos cca. – 2,8 km

Sursele de finanțare și valorile fiecărei surse, din cadrul acestui contract sunt :

– finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune în valoare de 19.106.745,22 lei, fără TVA,
– bugetul de stat în valoare de 2.922.932,44 lei, fără TVA,
– bugetul local în valoare de 449.585,26 lei, fără TVA, şi
– contribuţia societații Apa CTTA SA ALBA în valoare de 2.651.271,37 lei, fără TVA.

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020.


Administrație

Investiție de peste 1,2 milioane de euro în amenajarea unui parc fotovoltaic la Blaj

Publicat

în

Lucrările la viitorul parc fotovoltaic al Municipiului Blaj sunt în plină desfășurare. Investiția depășește 1,2 milioane de euro și este finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu și va avea o capacitate instalată de 1 MW.

Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat marți, 23 iunie 2026 că lucrările de amenajare a terenului au început, proiectul aflându-se deja în execuție, chiar dacă demararea acestuia aost întârziată de procedurile de licitație și de contestațiile depuse.

„Este o lucrare care a pornit mai greu, din cauza contestațiilor și a problemelor apărute în cadrul procedurii de achiziție, însă, după clarificarea tuturor aspectelor legate de licitație, lucrările au început și sperăm să fie finalizate în această toamnă”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Edilul a subliniat importanța acestei investiții pentru independența energetică a municipiului și a precizat că existența unei capacități proprii de producere a energiei va permite accesarea viitoarelor finanțări destinate sistemelor de stocare.

„Blajul are nevoie de această producție de energie pentru a reduce dependența de fluctuațiile pieței energetice, mai ales în contextul creșterilor și variațiilor mari de preț din ultimii ani. Investim în Blaj, investim în viitorul nostru”, a afirmat primarul.

Primarul Gheorghe Valentin Rotar a precizat că va continua să prezinte cetățenilor stadiul investițiilor aflate în derulare în municipiu, urmând ca în această perioadă să viziteze zilnic unul dintre șantierele importante ale Blajului.


Citește mai mult

Administrație

Parcarea amenajată în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici din Blaj a fost finalizată

Publicat

în

Încă o parcare a fost construită în Municipiul Blaj în locul garajelor demolate în curtea interioară a blocurilor de locuințe din zona Pieței Mici din Blaj, a anunțat vineri, 5 iunie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.

„Ne reîntâlnim din nou în zona Gării, în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici. Suntem la finalizarea lucrării. Ieri am marcat locurile de parcare.

Astăzi montăm gazonul pentru că trebuie să schimbăm un pic și aspectul zonei și să fie un pic de verde, nu putem doar cu dale și betoane.

Pomii pe care vom planta aici în gazon vor fi câțiva tei, dar nu putem să-i plantăm decât doar în luna octombrie, pentru că perioada anului în care ne aflăm nu este prielică pentru relocarea acestora și pentru plantarea lor.

Este o lucrare cu valoarea de aproximativ 200.000 de lei, pe care am realizat-o într-o lună și o săptămână. Dacă vă aduceți aminte, aici era plin de garaje, unele arătau destul de rău, destul de urât.

Am realizat un număr de 54 de locuri de parcare în întreaga curte interioară, și vom continua aceste lucrări de demolare a garajelor, urcând în sus spre blocul Turn. Avem locații mai mici, în acest an vom finaliza aceste locații cu 3 garaje, 4-5-6 garaje, după care anul viitor vom face aceeași lucrare, dar în cartierul de blocuri Andrei Mureșanu și la blocurile ANL și pe Câmpia Libertății.

Încet, încet încercăm să structurăm, să finalizăm, să modernizăm tot ceea ce înseamnă curțile interioare ale blocurilor, împrejurul bloculor, după montarea și a containerelor supra și subterane de gunoi.

Aceste parcări schimbă cu totul aspectul acestor zone care nu era chiar plăcut și nu era la standardul pe care noi ne-l doream. Toate aceste parcări care le facem în zona rezidențială, în următorii 2 ani de zile vor fi gratis, după care vom aplica o taxă simbolică pentru rezervarea lor, după un anumit program.

Deci până în 2028 – așa am discutat cu cetățenii în dezbaterele care le-am avut când am introdus sistemul de parcări – aceste parcări vor fi gratis și credem că e corect și este normal să fie așa”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar într-o postare în mediul online.


Citește mai mult

Administrație

De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.

În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.

Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.

Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.

Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.

Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.

Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.

Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj