Rămâi conectat

Administrație

Concurs organizat de Primăria Blaj pentru ocuparea a două posturi vacante de inspector și a unuia de consilier. Vezi detalii

Publicat

în

primaria-blaj-2013Primăria Blaj organizează concurs în vederea ocupării a trei posturi vacante. Este vorba despre un post de inspector de specialitate, în cadrul compartimentului Informare, Relaţii Publice, C.I.C., UAT Mun. Blaj, un post de consilier debutant – compartiment Administrarea Domeniului Public şi Privat şi Disciplina în Construcţii, Birou Urbanism, și un alt post, de inspector debutant, în cadrul compartimentului Control Comercial, Direcţia Buget Finanţe.

1.Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Blaj, anunţă concurs în data de 15.03.2016 ora 10:00 proba scrisă şi interviu în 17.03.2016 ora 10:00, în vederea ocupării postului vacant din cadrul Compartimentului Informare, Relaţii Publice, C.I.C., UAT Mun. Blaj, după cum urmează:

–  Inspector de specialitate – funcţie contractuală de execuţie, Debutant, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, cunoştinte, certificat/atestat de limbă străină, engleză, nivel mediu, cunoştinţe, studii, IT (cunoştinţe de operare calculator ), de preferinţă utilizarea aplicaţiilor WORD, EXCEL, INTERNET.

Dosarele de concurs se depun la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, din cadrul instituţiei, până la data de 07.03.2016 (Relaţii suplimentare: 0258/710110 )

2. Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, anunţă concurs în data de 29.03.2016 ora 1000 proba scrisă şi 31.03.2016 ora 1400 interviu, la sediul instituţiei din Piaţa 1848 nr. 16, în vederea ocupării

postului vacant, funcţie publică de execuţie, Compartiment Administrarea Domeniului Public şi Privat şi Disciplina în Construcţii, Birou Urbanism, după cum urmează:

Consilier Debutant -Condiţii: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, studii inginereşti, specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole.

Bibliografia şi actele solicitate candidaţiilor pentru  dosarul de înscriere sunt afişate la sediul unităţii.

Dosarele de concurs se depun la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, din cadrul instituţiei, până la data de 17.03.2016. (Relaţii suplimentare: 0258/710110)

3. Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, anunţă concurs în data de 05.04.2016 ora 1000 proba scrisă şi 07.04.2016 ora 1400 interviu, la sediul instituţiei din Piaţa 1848 nr. 16, în vederea ocupării postului vacant, funcţie publică de execuţie, Compartiment Control Comercial, Direcţia Buget Finanţe, după cum urmează:

Inspector Debutant – Condiţii: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, studii economice.

Bibliografia şi actele solicitate candidaţiilor pentru  dosarul de înscriere sunt afişate la sediul unităţii.

Dosarele de concurs se depun la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, din cadrul instituţiei, până la data de 24.03.2016. (Relaţii suplimentare: 0258/710110).

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Administrație

Parcarea amenajată în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici din Blaj a fost finalizată

Publicat

în

Încă o parcare a fost construită în Municipiul Blaj în locul garajelor demolate în curtea interioară a blocurilor de locuințe din zona Pieței Mici din Blaj, a anunțat vineri, 5 iunie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.

„Ne reîntâlnim din nou în zona Gării, în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici. Suntem la finalizarea lucrării. Ieri am marcat locurile de parcare.

Astăzi montăm gazonul pentru că trebuie să schimbăm un pic și aspectul zonei și să fie un pic de verde, nu putem doar cu dale și betoane.

Pomii pe care vom planta aici în gazon vor fi câțiva tei, dar nu putem să-i plantăm decât doar în luna octombrie, pentru că perioada anului în care ne aflăm nu este prielică pentru relocarea acestora și pentru plantarea lor.

Este o lucrare cu valoarea de aproximativ 200.000 de lei, pe care am realizat-o într-o lună și o săptămână. Dacă vă aduceți aminte, aici era plin de garaje, unele arătau destul de rău, destul de urât.

Am realizat un număr de 54 de locuri de parcare în întreaga curte interioară, și vom continua aceste lucrări de demolare a garajelor, urcând în sus spre blocul Turn. Avem locații mai mici, în acest an vom finaliza aceste locații cu 3 garaje, 4-5-6 garaje, după care anul viitor vom face aceeași lucrare, dar în cartierul de blocuri Andrei Mureșanu și la blocurile ANL și pe Câmpia Libertății.

Încet, încet încercăm să structurăm, să finalizăm, să modernizăm tot ceea ce înseamnă curțile interioare ale blocurilor, împrejurul bloculor, după montarea și a containerelor supra și subterane de gunoi.

Aceste parcări schimbă cu totul aspectul acestor zone care nu era chiar plăcut și nu era la standardul pe care noi ne-l doream. Toate aceste parcări care le facem în zona rezidențială, în următorii 2 ani de zile vor fi gratis, după care vom aplica o taxă simbolică pentru rezervarea lor, după un anumit program.

Deci până în 2028 – așa am discutat cu cetățenii în dezbaterele care le-am avut când am introdus sistemul de parcări – aceste parcări vor fi gratis și credem că e corect și este normal să fie așa”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar într-o postare în mediul online.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.

În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.

Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.

Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.

Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.

Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.

Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.

Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.

Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :

– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.

– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.

Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.

Informați suplimentare le puteți obține la:

– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).

– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj