Rămâi conectat

Știri din zonă

Concert de pricesne, găzduit de biserica „Sfânta Treime” din Sâncel, în a doua zi de Paști

Publicat

în

Credincioșii parohiei Sâncel, protopopiatul Blaj, au trăit în a doua zi de Paști, 21 aprilie 2025, momente înălțătoare, în cadrul Sfintei Liturghii, oficiate în biserica „Sfânta Treime” din localitate.

Un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Pop Reteganul” din Sâncel, coordonat de doamnele profesoare Mirela Petruț și Ana Maria Trif, au interpretat un buchet de pricesne și cântece religioase, specifice Slăvitului Praznic al Învierii Domnului. De asemenea, recitalul organizat cu acest prilej a fost întregit de minunatele momente artistice oferite de către Daria Costea și Tudor Frățilă, fii ai parohiei noastre.

Un buchet deosebit de cântece religioase a dăruit credincioșilor sânceleni și Antonia Maria Lazăr, interpretă de muzică populară originară din județul Mureș. În atmosfera luminoasă a marelui Praznic pe care îl sărbătorim, această inițiativă a fost una binevenită, aducând bucurie și mângâiere credincioșilor noștri. Dorim ca pe această cale să aducem mulțumire micilor artiști din comunitatea noastră, încurajându-i ca, de fiecare dată, să bucure inimile noastre prin programele artistice pregătite. De asemenea, mulțumiri sincere îndreptăm și spre artiștii consacrați, care au ales să fie prezenți în mijlocul nostru în aceste zile de sărbătoare, asigurându-i de prețuirea noastră.

Preot paroh Claudiu Moldovan

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Știri din zonă

Luni, 1 iunie 2026: Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, va deveni cetățean de onoare al comunei Valea Lungă

Publicat

în

Consiliul Local al Comunei Valea Lungă a aprobat, la mijlocul lunii mai 2026, un proiect de hotărâre privind conferirea titlului de cetățean de onoare al comunei cosmonautului Dumitru Prunariu.

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul comunei Valea Lungă, Dan Aldea. Titlul îi va fi decernat luni, 1 iunie 2026, în cadrul unei festivități programate de la ora 11.00 la Cîminul Cultural Valea Lungă.

Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, este și cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia.

Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în luna mai a anului 1981, un zbor spațial de 8 zile la bordul navei spațiale Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6, devenind al 103-lea om în spațiul cosmic. În cadrul misiunii cosmice a efectuat numeroase experimente științifice.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos reținut de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu permisul anulat pe o stradă din Alba Iulia

Publicat

în

Miercuri, 27 mai 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Crăciunelu de Jos.

În după-amiaza zilei de 27 mai 2026, în jurul orei 18.50, polițiștii au oprit, pentru control, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiu, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 62 de ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit că bărbatul are anulat dreptul de conducere.

Cercetările sunt continuate.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier pe DJ 107, între Blaj și Jidvei. Un autoturism s-a izbit de un cap de pod

Publicat

în

Pompierii militari din Blaj au fost solicitați să intervină, duminică seară, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier petrecut pe DJ 107, între Blaj și Jidvei, după ce un autoturism s-a izbit de un cap de pod.

„Stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe DJ 107, între Blaj și Jidvei. Este vorba despre un autoturism care ar fi intrat într-un cap de pod, fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj