Învățământ-Cultură
Colocviile literare “Timotei Cipariu”, ediţia a II-a, 2015. Pănade – un sat de legendă

Cu gândul la acest om ieşit din comun, care şi-a dedicat întreaga viaţă propăşirii poporului şi naţiunii române, Primăria Sâncel, ASTRA Blaj şi ASTRA Pănade, ambele purtându-i numele, au organizat Colocviile literare “Timotei Cipariu”, pentru evocarea la el acasă a ilustrului înaintaş, datorită căruia acest sat de pe Târnava Mică (Pănade) a intrat în legendă. Spre lauda organizatorilor, care au fost conduşi impecabil de prof. Silvia Pop, preşedinte ASTRA Blaj, secondată îndeaproape de înv. Maria Zereş, preşedintele ASTRA Pănade, ing. Ilie Frăţilă, primarul comunei Sâncel, din care satul Pănade face parte, prof. Ana Hinescu, vicepreşedinte ASTRA Blaj, fiică a satului, şi ing. Ioan Mihălţan Pănăzanul, fiu al satului, la această ediţie a colocviilor au participat oameni de cultură de o mare valoare precum: scriitorii Nicolae Băciuţ şi Răzvan Ducan, din Târgu Mureş; prof. univ. dr. Cornel Tatai-Baltă; profesor Ioan Popa, scriitor, folclorist, etnograf; prof. Nicolae Suciu, scriitor, Dumbrăveni, judeţul Sibiu; înv. Ioan Irimie, fiu al satului, preşedinte al ASTRA Dumbrăveni; prof. Despina Stanciu şi prof. Cristina Sima, Gârbova – ASTRA Aiud; prof. Călina Comşa, preşedinta ASTRA Valea Lungă; prof. Mihai Buia, preşedinte ASTRA Sâncel; prof. Livia Breaz, preşedinte ASTRA Cenade, prof. Ilie Blaga, director la Şcoala gimnazială Cenade; prof. Maria Suciu, preşedinte ASTRA Biia; prof. Mărioara Pop şi ing. Grigorie Pop, vicepreşedinte ASTRA Biia. Familia Brad a fost reprezentată de înv. Mărioara Orian şi fratele său, Vasile Brad; în acest context vreau să-mi exprim regretul pentru că nu au putut fi prezenţi cei care au ţinut şi ţin mereu ştacheta ridicată a acestui loc binecuvântat de Dumnezeu, venerabilii scriitori, de o înaltă cultură, Ion şi Alexandru Brad.
Festivităţile au început în faţa bustului lui Timotei Cipariu din centrul satului. După depunerea mai multor jerbe şi coroane de flori, a urmat un Te Deum oficiat de preoţii Câmpean Daniel şi Coman Daniel. Cuvântul de întâmpinare a fost rostit de înv. Maria Zereş, preşedinta ASTRA Pănade, iar cuvântul de salut adresat participanţilor a fost susţinut de Ilie Frăţilă, primar al comunei Sâncel, şi de prof. Silvia Pop.
Pe urmă, toţi participanţii s-au deplasat în sala Căminului Cultural, unde s-au ţinut colocviile evocatoare, moderate de prof. Silvia Pop. Primul care a vorbit de personalitatea lui T. Cipariu (1805-1887) a fost prof. univ. dr. Cornel Tatai-Baltă. Într-o evocare foarte amplă şi documentată, ne-a vorbit despre scriitorii din trecut (P. Haşdeu, Al. Odobescu, N. Iorga şi mulţi alţii) dar şi despre scriitori blăjeni (Ion Brad, Ion Buzaşi, C.T. Baltă, Radu Brateş, Ana Hinescu etc.) care au scris despre ilustra personalitate a lui T. Cipariu. De asemenea, a reliefat multiplele activităţi ale lui Timotei Cipariu, puse în slujba culturii neamului românesc: fondator şi membru al Academiei Române, părintele filologiei române moderne, pionier al presei naţionale, deputat în Dieta de la Sibiu – 1863 şi multe altele. A fost amintit şi epitaful de pe crucea mormântului lui Timotei Cipariu: “Grijiţi, dar, fraţilor, timpul cel scurt al vieţii / Bine să-l folosiţi, căci lung e al morţii repaos“, iar expunerea a fost încheiată cu următoarele cuvinte: “Îl iubesc mai mult pe Timotei Cipariu decât pe tatul meu”.
A urmat scriitorul Nicolae Băciuţ, din Târgu Mureş, om de o înaltă cultură, care le-a captat atenţia celor prezenţi prin vastele sale cunoştinţe, dăruite cu multă generozitate. A început recitând: „Întreabă vântul, călătorul/ Bidiviul pe care încalecă norul/ Când va cădea marele întuneric, veţi vedea…”. După cuvintele evocatoare închinate lui Timotei Cipariu, l-a evocat în frumoase cuvinte şi pe Grigore Vieru, care s-a purtat în Moldova de dincolo de Prut, asemenea unui paşoptist. Cu mult regret a evidenţiat diferenţa dintre Pănade, Blaj, Alba, pe de o parte, şi Târgu Mureş, pe de altă parte, în privinţa actelor de cultură româneşti, care acolo sunt foarte limitate. Prof. Răzvan Ducan, scriitor din Tg. Mureş, a completat prin cuvinte elogioase personalitatea lui Nicolae Băciuţ, lansând un îndemn: să dăm preţuire oamenilor valoroşi cât sunt încă în viaţă. Apoi a vorbit despre personalitatea şi activitatea lui Timotei Cipariu, ca unul dintre cei mai de seamă iluminişti ai poporului român.
Întodeauna când vorbeşte prof. Ioan Popa, publicul îl urmăreşte cu viu interes, domnia sa venind mereu cu lucruri inedite, de data aceasta cu scrierile prof. univ. dr. Vistian Goia despre Timotei Cipariu, redând fragmente dintr-o carte a domniei sale.
Judeţul Sibiu a fost reprezentat prin prof. Nicolae Suciu, scriitor din Dumbrăveni. Pe lângă multiplele calităţi şi activităţi ale lui Timotei Cipariu, ne-a spus el, acesta a fost şi un mare pedagog, expunând în faţa celor din sală o lecţie de pedagogie, făcând o comparaţie între trecut şi prezent. Am mai reţinut din spusele sale că Timotei Cipariu a fost un Petrarca al românilor.
Prof. Ana Hinescu, fostă directoare a Bibliotecii “Şcoala Ardeleană” Blaj, ne-a dat exemple de cărţi apărute sub egida mai multor scriitori, despre Timotei Cipariu, gazetar şi fondator al Academiei Române; printre autorii care au scris despre Cipariu au fost amintiţi: Ion Brad, N. Melin, N. Irimie, I. Mărginean, Ion Raţiu, I.M. Moldovan.
În numele familiei Brad a vorbit sora, înv. Maria Orian, care, după ce ne-a transmis salutul valoroşilor fraţi, care nu au putut fi prezenţi, ne-a amintit despre o amplă evocare din anul 1987, ţinută la Pănade, cu multe personalităţi ale culturii româneşti. Ion Brad a scris multe poezii despre Timotei Cipariu, iar pentru a-l simţi mai aproape, Maria Orian a citit o poezie a fratelui său, din 1958, intitulată “Timotei Cipar”. Tot în 1987, cu ocazia marii evocări, s-a asfaltat drumul de la Pănade.
Au mai vorbit, evocând personalitatea lui Timotei Cipariu, următorii: prof. Ion Raţiu, poet Pănade, prof. Despina Stanciu, Aiud, prof. Călina Comşa, Valea Lungă, prof. Maria Suciu, Biia, Gheorghe Zereş, rapsod popular din Pănade şi prof. Silvia Pop, Blaj, care, pe lângă cuvintele evocatoare, a vorbit şi despre noul volum în proză al scriitorului Ioan Brad din Alba Iulia, prezent în sală cu fiica sa, Augusta. Se remarcă întotdeauna prezenţa la manifestările ASTREI la Pănade, a familiei Bărbat Joni cu soţia, precum şi a harnicului viceprimar al comunei Sâncel, Gheorghe Poşa, fiu al satului.
A urmat un frumos program artistic, cu recitări şi cântece, susţinut de elevii Şcolii cu clasele I-IV din Pănade, iar rapsodul popular Gheorghe Zereş, acompaniat la acordeon de prof. Ilie Blaga, cu o susţinere lăudabilă a ing. Grigore Pop, au delectat publicul cu frumoase şi tradiţionale cântece populare româneşti.
Închei cu o apreciere, cu care sunt întru totul de acord, a d-lui prof. Ioan Popa, scriitor: “Profunzimea manifestărilor, într-un sătuc ca Pănade, în tot ce s-a prezentat, conturează şi rotunjeşte şi mai bine personalitatea marelui Timotei Cipariu”.
Aurel ROMAN, Blaj
Învățământ-Cultură
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, recunoscut drept „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a primit recunoașterea de „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”, în cadrul Congresului UNMUTE, desfășurat în perioada 17-19 iulie 2026, la București.
Evenimentul a reunit 34 de unități de învățământ implicate în proiectul Incubatorul Civic Digital, un program național dedicat educației democratice și cetățeniei digitale.
Colegiul din Blaj a fost reprezentat de o delegație formată din trei cadre didactice – prof. Rodica Matei, prof. Szasz Emilia și prof. Diana Aftenie – și trei elevi de liceu: Daria Bărbat, Alissia Szabo și Matei Aftenie.
Atelierele congresului s-au desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica București și au marcat încheierea proiectului Incubatorul Civic Digital, implementat pe parcursul a trei ani. Inițiativa a fost dezvoltată de Școala de Valori București, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Asociația TechSoup România, cu sprijinul Fundației Botnar.
La Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, programul s-a desfășurat în perioada 2023-2026, sub coordonarea profesoarei Diana Aftenie. Proiectul a avut ca obiectiv promovarea cetățeniei digitale, a educației democratice și a utilizării responsabile a tehnologiei în mediul școlar.
Potrivit reprezentanților colegiului, Congresul UNMUTE a reunit profesori, elevi, directori de școli, cercetători și lideri educaționali din întreaga țară. Participanții au discutat despre viitorul educației, participarea democratică în școli și folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în procesul educațional.
„Participarea la acest congres reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare profesională, pe care o vom valorifica în continuarea proiectelor dedicate educației democratice și cetățeniei digitale din școala noastră”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.
Învățământ-Cultură
Zece elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj au obținut nota 10 la Bacalaureat. Rata de promovare a depășit 94%
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se numără și în acest an printre unitățile de învățământ cu rezultate foarte bune la examenul național de Bacalaureat. După afișarea rezultatelor finale, în urma soluționării contestațiilor, rata de promovare înregistrată de colegiu este de 94,57%.
Conducerea instituției a transmis un mesaj de felicitare pentru absolvenți, subliniind că rezultatele sunt rodul muncii depuse de elevi pe parcursul anilor de liceu.
„Ne bucurăm de rezultatele obținute de întreaga generație și apreciem efortul, consecvența și implicarea fiecărui absolvent. În spatele acestor rezultate se află ani de muncă, momente de provocare depășite și încrederea de a merge mai departe cu propriile forțe”, au transmis reprezentanții colegiului.
Un motiv de mândrie îl reprezintă și cele zece note de 10 obținute de absolvenți la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
La proba de Matematică, nota maximă a fost obținută de:
- Chelarescu Theodora-Maria;
- Dehelean Medeea-Diana;
- Melente Anda;
- Stroia Andrei;
- Trîmbițaș Henrietta.
La Informatică, au obținut nota 10:
- Melente Anda;
- Muntean Ioana-Vanesa;
- Petruța Gabriel;
- Șilean Raul-Cristian.
La proba de Biologie, nota 10 a fost obținută de:
- Popa Carmen-Denisa.
„Aceste performanțe reflectă seriozitatea, consecvența și nivelul de pregătire al elevilor, fiind răsplata unui efort susținut și a dorinței de a-și valorifica pe deplin potențialul”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.
Învățământ-Cultură
Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”
Între 26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.
Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.
Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.
„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.
-
Din Județacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 10 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 5 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 4 săptămâni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


