Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Colegiul I.M. Clain din Blaj va găzdui joi spectacolul muzical aniversar „Profesorul Florin Handrea – 100 de ani de la naştere”

Publicat

în

IM-Clain_BlajJoi, 14 noiembrie 2013, începând cu ora 17.00, în sala festivǎ a Colegiului Naţional „Inochentie Micu Clain” Blaj,  va avea loc un spectacol muzical aniversar în care va fi elogiat profesorul Florin Handrea (1913-1983), cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea acestui talentat dascăl al Şcolilor Blajului. Iniţiativa îi aparine prof. Adrian Solomon, sprijinit de domnul director, prof. Ioan Tomoiagă.

Fiind profesor de muzică şi instrument la Şcoala Pedagogică de 6 ani şi la Liceul Teoretic ,,Iacob Mureşianu” din Blaj, a desfăşurat o prodigioasă activitate didactică şi a reuşit, cu multă sensibilitate, să le transmită elevilor marea sa pasiune pentru această artă. Profesorul Florin Handrea a dirijat corul Liceului ,,Iacob Mureşianu”, al Casei Orăşeneşti de Cultură, al Catedralei, precum şi orchestra semi-simfonică a oraşului a cărei apariţie a fost mult apreciată de publicul blăjean. Prin întreaga sa activitate muzicală şi prin calităţile unui om excepţional, profesorul Florin Handrea face parte din pleiada dascălilor care au contribuit la propăşirea Şcolii muzicale blăjene – cea dintâi din Transilvania.

Sunt invitaţi să participe la această manifestare artistică, inclusă în agenda Societǎţii de lecturǎ „Radu Brateş”, toţi iubitorii de muzică şi cei care doresc să-i aducă profesorului Florin Handrea un pios omagiu.

Program:
Laudǎ ţi se cuvine (muzica Gloria Bancu)
Muzicǎ clasicǎ
Temǎ muzicalǎ „Rondo”– Henry Purcell, Jean Rameau
Moment muzical – Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart
Corul sclavilor evrei din opera „Nabucco” – Giuseppe Verdi
Moment muzical –  Bedřich Smetana, Antonín Dvořák
Doamne Isuse – Naida Hearn
Vals nr. 2 – Dmitri Şostakovici
Interpreteazǎ: Grupul instrumental  „Crescendo”, dirijor Adrian Solomon
Muzicǎ româneascǎ
Mi-e dor de satul meu – Iacob Mureşianu
Vezi rândunelele se duc – Guilelm Şorban
Trecea fanfara militarǎ – Temistocle Popa
Trec ţiganii – Claude Romano
Floare albǎ de cireş – Radu Şerban
Cântǎ inima mea – Constantin Popescu
La cǎsuţa albǎ – Vasile Vasilache
Soliste : Ribiana Bǎlaş, Timea Boitor,  Ioana Vintilǎ, Alexandra Zereş, Denisa Deneş, Ioana Manea, Paula Maier.
Cântec festiv (muzica Adrian Solomon)
Prezintǎ: Liana Rotaru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Învățământ-Cultură

Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”

Publicat

în

Între  26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.

Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.

Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.

„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Lavinia Țiplea, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, Mențiune și Medalie de Argint la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice

Publicat

în

Lavinia Țiplea, elevă în clasa a IX-a D, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a obținut un rezultat deosebit la etapa națională a Olimpiade de Limbi Clasice, unde a obținut o Mențiune și Medalia de Argint din partea Societății de Studii Clasice, confirmând prin această performanță seriozitatea și nivelul pregătirii sale.

„Non sine labore victoria venit! Rezultat remarcabil pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” la Olimpiada Națională de Limbi Clasice!

În perioada 21–24 mai 2026, municipiul Tulcea a găzduit etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice, competiție la care au participat peste 260 de elevi din întreaga țară, pasionați de studiul limbilor și culturii clasice.

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” s-a remarcat din nou prin rezultate deosebite. Eleva Lavinia Țiplea, din clasa a IX-a D, a obținut Mențiune și Medalia de Argint din partea Societății de Studii Clasice, confirmând prin această performanță seriozitatea și nivelul pregătirii sale.

Rezultatul Laviniei se adaugă celorlalte distincții obținute de elevii colegiului în cadrul competițiilor naționale din acest an școlar, demonstrând încă o dată nivelul ridicat al pregătirii academice și preocuparea constantă pentru excelență.

Felicitări Laviniei și tuturor elevilor care reprezintă cu succes colegiul nostru, precum și profesorilor coordonatori care contribuie, prin muncă și dedicare, la formarea unor elevi performanți!”, au transmis reprezentanții colegiului blăjean.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Theodora Chelarescu, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, PREMIUL III la etapa națională a Olimpiadei de Cultură și Spiritualitate Românească

Publicat

în

Theodora Chelarescu, elevă în clasa a XII-a C la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a obținut un rezultat deosebit la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească, desfășurată în perioada 20–23 mai 2026, la Satu Mare. Ea a reprezentat cu onoare județul Alba și a urcat pe podiumul premianților, obținând locul al III-lea.

„Un suflet ales, înzestrată cu talent și sensibilitate, modestie și cumințenie, Theodora a crescut frumos, iar anul acesta a cules roadele muncii și perseverenței sale, la cea de-a treia participare la această competiție.

Îi apreciem calitățile, rezultatele și efortul depus și îi mulțumim pentru că a dus numele colegiului nostru pe podiumul unei competiții unde se întâlnesc tineri deosebiți, care știu să îmbine, cu inteligență și sensibilitate, cultura, literatura și spiritualitatea în lucrări de excepție.

Profesori coordonatori:

Carmen Simu – diriginte și profesor de Limba și literatura română

Mariana Borșan – profesor de Religie ortodoxă

Felicitări, Theodora!

Felicitări și tuturor celor care îi îndrumă pașii spre bine și frumos!”, au transmis reprezentanții colegiului blăjean.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj