Sport
Clubul Sportiv Atomic Blaj, un deceniu de la înființare
Luni, 8 iunie 2026, Clubul Sportiv Atomic Blaj a împlinit 10 ani de la înfințare.
„Privim în urmă cu recunoștință și vedem că, dincolo de rezultate și clasamente, am construit o comunitate. Copii care au crescut împreună, prietenii legate în sala de sport, generații de sportive și sportivi care au învățat ce înseamnă munca, respectul și spiritul de echipă. Zece ani în care sportul a unit oameni, a inspirat și a format caractere.
Sezonul 2025/2026 a fost încă un pas înainte în această poveste.
• Secția de volei
La baby volei, cele mai mici sportive au făcut primii pași în sport prin joc, zâmbete, bună dispoziție și încredere. Sezonul s-a încheiat prin Atomic Kids Fest Volleyball – ediția a II-a, primul eveniment dedicat aniversării celor 10 ani de club.
La minivolei U13, echipele Atomic Black (2014) și Atomic Red (2015) au participat în competițiile organizate de FR Volei, acumulând experiență importantă, iar prin grupa de fete născute în 2013 a debutat parteneriatul cu Volei Alba Blaj, un proiect care privește spre viitor.
La speranțe U15, Atomic Black (2011) a reușit calificarea la primul turneul semifinal, în timp ce Atomic Red (2012) a continuat un frumos proces de creștere și consolidare.
La cadete U17, sezonul a adus una dintre cele mai importante performanțe ale clubului: locul 1 la turneul final din Liga 2, rezultat care confirmă munca, seriozitatea și continuitatea acestui grup.
• Secția de baschet
Secția de baschet și-a continuat dezvoltarea prin antrenamente și meciuri amicale disputate alături de cluburile partenere din Sebeș și Mediaș, fiecare experiență contribuind la formarea și progresul sportivilor.
• Oamenii din spatele acestor 10 ani
În spatele fiecărui antrenament, al fiecărui meci și al fiecărei reușite se află oameni dedicați. Mulțumim tuturor antrenorilor care au contribuit, de-a lungul timpului, la dezvoltarea ACS Atomic Blaj.
Mulțumim tuturor sportivelor și sportivilor, părinților și voluntarilor care au fost și sunt parte din această poveste.
• Parteneri și sponsori
Acești 10 ani nu ar fi fost posibili fără sprijinul comunității și al partenerilor care au crezut în proiectul ACS Atomic Blaj. Unii dintre ei ne sunt alături încă de la început, alții s-au alăturat pe parcurs, dar fiecare a contribuit la dezvoltarea clubului și la formarea generațiilor de copii care au trecut prin sala de sport.
Le mulțumim pentru încredere și susținere: Bosch Blaj, Asociația „Jidvei – Viitor prin Educație”, Bona Lux, Apidava, Prenis, Cuptorul de Sub Curte, Animal Ferma, Davir Avi, Ana Gik Trans, Depo Market, Blackie Vet, Hall Terra și Primăria Blaj.
După un sezon plin de muncă și satisfacții, urmează o perioadă de odihnă și refacere, iar activitatea clubului va fi reluată după 15 august, cu aceeași energie și cu noi obiective.
Mulțumim tuturor celor care au fost și sunt alături de noi”, au transmis reprezentanții ACS Atomic Blaj.
Sport
Volei Alba Blaj, turneu internațional în weekend, în Alba Blaj Arena. Campioana Bulgariei și vicecampioana Serbiei, adversare
Volei Alba Blaj continuă pregătirile pentru noul sezon cu un turneu internațional care se va desfășura în acest weekend, în „Alba Blaj” Arena. La competiție vor participa, alături de formația din „Mica Romă”, Maritza Plovdiv, campioana și câștigătoarea Cupei Bulgariei, și ŽOK Ub, vicecampioana și câștigătoarea Cupei Serbiei.
Programul turneului este următorul:
- Vineri, 25 septembrie, ora 18.00: Volei Alba Blaj – ŽOK Ub
- Sâmbătă, 26 septembrie, ora 16.00: Maritza Plovdiv – ŽOK Ub
- Duminică, 27 septembrie, ora 15.00: Volei Alba Blaj – Maritza Plovdiv
Un bilet costă 10 lei/meci, în timp ce posesorii abonamentelor pentru sezonul 2026/2027 beneficiază de acces gratuit, în baza abonamentului. Pentru acest turneu vor fi deschise doar sectoarele A (tribuna a doua) ale sălii.
Biletele vor fi disponibile începând de joi, 24 septembrie, atât online, pe site-ul obișnuit de vânzare, cât și la casa de bilete a „Alba Blaj” Arena. Programul casieriei este următorul:
- joi: 14.00-18.00
- vineri: 17.30-20.30
- sâmbătă: 14.00-17.00
- duminică: 13.00-16.00
Volei Alba Blaj a disputat deja două partide de verificare în această perioadă de pregătire, ambele împotriva formației Mladost Zagreb, încheiate cu victorie, 3-1, respectiv un succes la 13 puncte diferență.
După turneul de la Blaj, formația pregătită de tehnicienii campioanei României va participa la un alt turneu internațional, în Grecia, găzduit de AO Thiras, echipă clasată pe locul al treilea în ediția precedentă și participantă în Challenge Cup. Competiția din Grecia este programată la începutul lunii octombrie.
Startul oficial al sezonului este programat pe 10 octombrie, când Volei Alba Blaj va evolua în deplasare, în Divizia A1, împotriva formației CSM Constanța.
O săptămână mai târziu, la Tulcea, este programată Supercupa României, trofeu pentru care Volei Alba Blaj se va duela cu CSO Voluntari, una dintre principalele rivale ale formației din „Mica Romă” în ultimele ediții. Partida va pune în joc primul trofeu al stagiunii 2026/2027.
Sport
Daniel Tătar, după victoria cu Poli Timișoara 2: „Luăm ce e bun din jocul ăsta, adică cele 3 puncte!”
Antrenorul Daniel Tătar s-a declarat nemulțumit de prestația echipei sale, în ciuda victoriei obținute și a celor trei puncte câștigate. Antrenorul consideră că jucătorii săi și-au tratat superficial adversarii și nu au reușit să mențină nivelul de joc avut în debutul partidei.
Tehnicianul a remarcat ocaziile importante create în prima parte a meciului, dar și deciziile neinspirate luate în momentele în care echipa putea construi mai bine fazele de atac.
„Un joc de care nu sunt mulțumit. I-am tratat superficial pe adversarii noștri, deși am început foarte bine meciul, cu câteva ocazii mari, în care am preferat o finalizare dintr-o poziție incomodă în favoarea unui pas către un coleg mult mai bine plasat.
Repriza a doua nu am fost clari, nu am pus probleme aproape deloc până la golul egalizator. De data asta șansa ne-a surâs, dar eu îmi asum că nu am reușit să îi capacitez la importanța jocului și că nu e niciun joc câștigat prin nume sau simpla prezență.
Luăm ce e bun din jocul ăsta, adică cele 3 puncte! Ne odihnim zilele astea pentru că ne așteaptă un alt meci dificil în fața Devei, sâmbătă, care este o echipă periculoasă!”, a transmis Daniel Tătar.
Antrenorul a atras astfel atenția asupra necesității unei concentrări mai bune, în condițiile în care următoarea partidă se anunță una dificilă. CIL Blaj va întâlni sâmbătă pe CSM Deva.
Sport
Liderul, la cea de-a cincea victorie consecutivă: Poli Timișoara 2 – CIL Blaj 1-2 (0-1)
Echipa din „Mica Romă” continuă parcursul perfect din acest sezon, după ce a obținut a cincea victorie consecutivă 2-1 (1-0) cu Poli Timișoara 2. Blăjenii au învins grație golului marcat de Tineiu în minutul 90+3, și rămân liderii clasamentului, cu maximum de puncte (15), după 5 etape.
CIL Blaj a început bine partida și a deschis scorul în minutul 17, când Boldea a înscris pentru 1-0. A fost prima reușită a acestuia în actuala stagiune.
Gazdele au revenit după pauză și au restabilit egalitatea în minutul 71. Sebastian Avrămescu a executat un penalty acordat pentru henț, însă portarul Păduraru a respins. Atacantul timișorean a urmărit faza și a trimis mingea în plasă din apropiere, ducând scorul la 1-1 și readucând gazdele în joc.
Finalul a aparținut însă formației din Blaj. Când partida se îndrepta spre un rezultat de egalitate, Tineiu a înscris în minutul 90+3, aducând victoria CIL-ului și cele trei puncte în „Mica Romă”.
Cu 5 victorii din 5 meciuri, CIL Blaj are un start perfect de sezon și ocupă prima poziție în clasament, cu maximum de puncte.
Pentru blăjeni urmează un nou meci pe teren propriu, sâmbătă, când CIL Blaj va întâlni CSM Deva.
• Au evoluat formațiile:
Politehnica Timișoara 2: L. Ungureanu – Pojar, Tătaru, Al. Micșa, Gavrilă – Gârlonța (68, Al. Burlacu), Dîrlea, E. Adam – Dudău (68, B. Crețu), Avrămescu, Mihăescu. Rezerve: Brașoveanu – Stoicovici, Stanciu, Ciucur, Fiț și Sturz. Antrenor: Alin Paleacu.
CIL Blaj: Păduraru – Vodă (84, C. Pîntea), Al. Radu, S. Bran, Boldea – R. Pîntea (64, Băican), Gâțan (69, Tineiu), Crivac, Lungar (64, Y. Beza) – Gallini (64, Macarie), Blănaru (cpt.). Rezerve R. Damian, C. Pîntea, Roșca. Antrenor: Daniel Tătar.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



