Politică
Claudiu Răcuci, deputat PNL: „Splitarea TVA va lovi doar în contribuabilii de bună-credință”

În ei va lovi scumpirea carburanților, nu în alții. Cei ale căror mașini nu au trecut niciodată pe la pompă nu vor fi niciodată deranjați de guvern! O să vedem din nou, ca acum câțiva ani, cum toți transportatorii se vor duce să alimenteze în Ungaria sau Austria, iar Tudose nu va înțelege de ce nu strânge bani mai mulți la buget.
La fel se va întâmpla și cu noua invenție a Guvernului Tudose, privind contul special de TVA. Cei care au plătit mereu și la termen, toate obligațiile fiscale privind TVA, o vor face și de acum înainte. Cei care nu au plătit niciodată TVA la bugetul de stat, nu vor plăti nici de acum înainte. Așadar, măsura este doar o durere de cap suplimentară și un cost administrativ în plus pentru toți agenții economici onești. Știe oare Tudose că prin această măsură absurdă va lăsa fără finanțare majoritatea investițiilor private ale IMM-urilor? Nu știe, pentru că dumnealui, ca majoritatea social-democraților, a lucrat tot timpul la stat.
Nici nu trebuie să ne chinuim și să pariem ca să știm încă de pe acum că această măsură disperată nu va aduce mai mulți bani la buget. Pentru mine, personal, măsura este din aceeași categorie de trăznăi fiscale ca impozitul pe bacșiș al lui Ponta. Dacă este să pariez pe ceva, atunci aș face-o pe certitudinea că Guvernul Tudose va veni cu noi impozite și taxe aplicate mediului privat, chiar din această toamnă.
Politică
Carmen Spătăcean, fostă consilieră locală USR, obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj
Fosta consilieră USR în Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, în 11 iunie 2025, prin care s-a constatat încetarea mandatului de consilier local, înainte de termen.
Hotărârea Tribunalului Alba a fost pronunțată în 15 octombrie 2025 și este executorie, ceea ce înseamnă că aceasta ar trebui să își recapete mandatul de consilier local, până la judecarea pe fond a dosarului în care a solicitat anularea ordinului de prefect. Mandatul de consilier a fost atribuit între timp unei alte persoane din USR, candidat la Consiliul Local Blaj la alegerile locale din 2024.
Prefectul Nicoale Albu a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.
„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute.
Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut magistratul care a judecat cazul.
Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.
„În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, instanţa reţine că încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local al reclamantei, în aparenţă, în mod nelegal, atrage în mod evident un prejudiciu viitor şi previzibil, greu de reparat. Pe de o parte, executarea actului contestat privează reclamanta de dreptul a încasa indemnizaţia de consilier, de a participa la şedinţele Consiliului Local şi de a-şi valorifica mandatul obţinut în mod legal.
Pe de altă parte, nu poate fi neglijat nici prejudiciul nepatrimonial generat de încetarea de drept a calităţii de consilier local ca urmare a aplicării unei sancţiuni”, a mai precizat instanța. Hotărârea Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Politică
Prefectul județului Alba a emis ORDIN privind încetarea de drept a mandatului de consilier local, exercitat de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj
Printr-un ordin emis astăzi, 11 iunie 2025, de către prefectul județului Alba, Nicolae Albu, se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier local exercitată de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj.
Ordinul emis de prefectul de Alba a fost între timp remis secretarului general al Municipiului Blaj. Conform ordinului, mandatul a încetat la data de 4 iunie 2025. Locul de consilier local al municipiului Blaj ocupat până la acea dată de Carmen Spătăcean a fost declarat vacant.
Carmen Spătăcean a fost exclusă din USR printr-o decizie luată în ședința Biroului Județean Alba al formațiunii care avut loc în 26 mai 2025.
Filiala Alba a USR a transmis, marți, 3 iunie 2025, o adresă Consiliului Local Blaj în care a cerut legislativului din „Mica Romă” să ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Carmen Spătăcean ca urmare a deciziei amintite și să emită ordinul de încetare a mandatului.
Ordinul prefectului de Alba poate fi consultat AICI.
Contactată de ziarulunirea.ro, Carmen Spătăcean a declarat că va folosi toate căile legale pentru a contesta Ordinul prefectului prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității sale de consilier local.
Politică
Drept la replică la articolul: Carmen Spătăcean și-a pierdut mandatul în Consiliul Local al Municipiului Blaj, după ce a fost exclusă din USR
Referitor la articolul publicat de blajinfo.ro, care a anunțat în mod fals că mi-am pierdut fotoliul de consilier local în Blaj, vă rog să publicați dreptul meu la replică, având ca singur scop informarea corectă a cititorilor.
Afirmația că îmi pierd fotoliul de consilier local în Blaj, inserată în însuși titlul articolului, este o dezinformare vădită și regretabilă a celor care vă citesc.
De la momentul comunicării către persoana vizată a unei decizii se naște dreptul statutar al unui membru de a contesta, mai întâi intern și ulterior în fața instanțelor de judecată, o astfel de hotărâre.
Abia din momentul epuizării tuturor căilor de atac și a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești mandatul obținut de un consilier local în urma votului cetățenilor care au crezut în el încetează.
Pe cale de consecință, din moment ce acea decizie de excludere la care faceți referire în articolul dvs. nu îmi fusese comunicată și astfel nu avusesem încă posibilitatea de a o ataca, susținerea că „și-a fotoliul de consilier local în Blaj”, așa cum ați inserat-o în titlul articolului, este complet neveridică. Ați prezentat cititorilor blajinfo.ro , din care o parte sunt alegătorii care mi-au dat votul lor și m-au trimis cu încredere în Consiliul Local al municipiului Blaj, o situația nereală, într-un scop pe care îmi este greu să îl intuiesc, dar cu un efect cert de panicare a acestora.
Orice informație răspândită printr-un mijloc de presă ar trebui verificată de autorul articolului cu persoana vizată de acel material, dar și din alte surse.
Sunt profund dezamăgită de modul în care redacția blajinfo.ro a procedat: lipsit de etică, necontacându-mă și neverificând veridicitatea lucrurilor care s-au scris, cu atât mai mult cu cât acele informații impactau un grup mare de alegători din Blaj, care și-au pus încrederea că voi activa pentru ei în Consiliul Local.
Mă îndoiesc că cei care au avut acces la decizie au avut alt scop decât implicarea numelui meu într-un scandal care să atragă denigrarea mea în presa.
Mi-aș fi dorit ca blajinfo.ro să nu intre în jocul acestor și să dovedească profesionalism, depunând toate diligențele pentru a informa corect cititorii din Blaj și nu numai.
În consecință vă rog respectuos să procedați la modificarea titlului articolului inițial prin folosirea adecvată a modului condițional-optativ, eliminând dezinformarea cu privire la situația mandatului meu de consilier la Consiliul Local al municipiului Blaj, și să publicați acest răspuns pentru completarea căruia vă stau la dispoziție cu toată deschiderea.
Sunt și rămân consilier local până la momentul la care justiția se va pronunța definitiv și irevocabil în această cauză.
Mulțumesc!
CARMEN SPĂTĂCEAN,
Consilier local USR
Consiliul Local BLAJ
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | blajinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024 | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro

