Rămâi conectat

Administrație

Cinci oferte pentru contractul privind finalizarea Sălii Polivalente din Municipiul Blaj

Publicat

în

Primăria Blaj analizează cinci oferte în cadrul licitației pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă, după ce contractul iniţial, atribuit în noiembrie 2018 către firma italiană Frimat SPA, a fost reziliat pentru „neîndeplinirea obligaţiilor contractuale”.

În aproximativ un an şi jumătate, constructorul a reuşit să finalizeze fundaţia clădirii şi a ridicat cca. 10 – 20 % din zidăria de la demisol. Administraţia locală din Blaj a lansat  în  25 august, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o noua licitaţie achiziţie lucrări pentru realizarea obiectivului de investiţie “Sală Polivalentă de Sport cu capacitate 1800-2000 locuri” în municipiul Blaj (rest de executat)”.

Contractul prevede execuţia lucrărilor rămase neexecutate, aferente contractului nr. 22580/27.11.2018, contract reziliat pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale. Valoarea totală estimată este de 30.900.672,95 de lei, fără TVA. Potrivit expertizei tehnice realizate în perioada iulie – august 2020, stadiul fizic al lucrărilor executate până la data de 1 iulie 2020 este următorul:  îmbunătăţirea terenului de fundare – 100 %, fundaţia clădirii de tip radier general pe pernă de balast – 100 %, structuri portante verticale beton armat demisol – cca. 10 – 20 %, structuri portante orizontale beton armat, cota 0.00 – cca. 5 – 10%.

Cinci ofertanți s-au arătat interesați să obțină contractual în valoare de peste 30 de milioane de lei: ACI Cluj-Napoca SA, Manelli Impresa SRL București, Asocierea Prenis SRL Blaj (lider) – Adriatica SRL Blaj – DTS Unic Proiect SRL Alba Iulia – Atlas Sport SRL Târgu Mures, Asocierea CON-A SRL Șelimbăr (lider)  – CON-A Operations și Asocierea Conart Structuri SRL Voiniceni (lider) – Kronos Life Construct SRL Târgu Mureș.

Potrivit caietului de sarcini, noul obiectiv va face parte din infrastructura sportivă a municipiului, alături de celelalte obiective de gen existente în oraş. Prin această investiţie se doreşte, pe de-o parte crearea unei dotări publice de importanţă zonală, care să asigure desfăşurarea în cele mai bune condiţii a evenimentelor sportive naţionale şi internaţionale, şi pe de altă parte , să reprezinte o facilitate sportivă pentru practicarea sportului de performanţă pentru echipa de volei a oraşului, recunoscută în prezent pentru merite sportive deosebite. Investiţia este finanțară din bugetul local al municipiului Blaj şi din bugetul judeţului Alba, printr-un parteneriat între Primăria Municipiului Blaj şi Consiliul Judeţean Alba.

sursa: adevarul.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Administrație

A fost aprobat bugetul Municipiului Blaj pentru anul 2026. Vezi cum se împart banii în acest an

Publicat

în

Miercuri, 29 aprilie 2026, Consiliul Local a aprobat cel mai mare buget din istoria Municipiului Blaj, potrivit primarului Gheorghe Rotar. Bugetul a trecut cu 17 voturi „pentru”, în timp ce un consilier a fost absent, iar unul a votat împotrivă și se ridică la la 376 de milioane de lei, dintre care 303 milioane de lei sunt destinate investițiilor.

„Tocmai s-a încheiat ședința în care am aprobat bugetul pentru anul 2026. Vreau să vă spun că, din 19 consilieri, 17 au votat pentru, unul a fost absent, iar unul a votat împotrivă. Astfel, bugetul local a fost aprobat.

Este bugetul cu cele mai mari venituri și, bineînțeles, cu cele mai mari cheltuieli din istoria Blajului. Vorbim despre 376 de milioane de lei, un buget imens, dintre care 303 milioane de lei sunt destinate investițiilor. Raportat la populația Blajului, acest lucru înseamnă aproximativ 15.150 de lei investiți pe cap de locuitor în acest an.

Acest buget este unul foarte provocator pentru administrația locală, pentru angajații primăriei și pentru aparatul propriu al primarului, întrucât volumul de muncă necesar pentru punerea lui în aplicare este imens. Lucrările sunt însă absolut necesare pentru dezvoltarea în continuare a Blajului. Vorbim aici despre mult-așteptata variantă ocolitoare, creșă, bibliotecă, centrul de zi pentru persoane vârstnice, finalizarea lucrărilor de eficientizare la blocuri, la spital, precum și despre dotarea școlilor.

Sunt lucrări de o importanță deosebită, într-un moment de cotitură pentru dezvoltarea Blajului. Odată finalizate aceste investiții, Blajul va fi, cu siguranță, un oraș european. Vreau să le mulțumesc consilierilor care au avut încredere și au votat bugetul în forma propusă de mine, cu mici amendamente.

De asemenea, vreau să îi asigur pe angajații primăriei că împreună vom face o echipă care va depune toate eforturile pentru a pune în practică aceste proiecte și pentru a le finaliza în acest an, chiar dacă suntem deja în luna a patra, aproape a cincea. Vă mulțumesc și ne vom întâlni pe șantierele Blajului, unde vom discuta despre fiecare proiect aprobat astăzi”, a transmis primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

Consiliul Local Blaj a aprobat interzicerea organizării și exploatării activităţilor de jocuri de noroc, pe raza Municipiului

Publicat

în

Consiliul Local Blaj, întrunit în ședință extraordinară, vineri, 24 aprilie 2026, a aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc de tip LOTO tradițional pe raza Municipiului Blaj.

Astfel, se interzice organizarea și exploatarea activităţilor de jocuri de noroc pe raza municipiului Blaj, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale “Loteria Română” SA.

Operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.

Decizia de vineri, 24 aprilie 2026 din Consiliul Local Blaj a fost luată în unanimitate de aleșii locali prezenți (18 voturi „pentru”).

„Art.3. Se aprobă Regulamentul pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc de tip loto tradițional pe raza Municipiului Blaj, conform anexelor 1,2 și 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. Compania Națională “Loteria Română” SA va putea funcționa numai în baza autorizației de funcționare emise conform Regulamentului local de reglementare a activităților de tip loto tradițional de pe raza Municipiului Blaj.
Citește și: Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele

Art.5. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, nu se emit autorizații de funcționare pe raza administrativ-teritorială a municipiului Blaj pentru activități de jocuri de noroc, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale “Loteria Română” SA.”, sunt alte prevederi adoptate.

„În primul rând a fost dorința covârșitoare a majorității cetățenilor din Blaj. Cu mulți dintre ei am discutat sau mi-au scris. Sunt și motive legate în primul rând de dependența pe care o generează jocurile de noroc. De asemenea, din punct de vedere economic, Blajul nu avea niciun câștig din prezența acestor jocuri de noroc”, a declarat, imediat după ședința de Consiliu Local, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

Gheorge Rotar, despre transformarea Bulevardului Republicii în arteră pietonală: „Ne propunem să implementăm proiectul în 3-4 ani, cu finanțare europeană”

Publicat

în

Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a oferit astăzi, 19 aprilie 2026 detalii despre proiectul amplu care vizează transformarea Bulevardului Republicii în arteră pietonală.

„Am finalizat proiectul de modernizare a Bulevardului Republicii și a străzilor adiacente, pe care ne propunem să îl realizăm cu finanțare europeană, în următorii 3-4 ani. Bulevardul Republicii va deveni zonă pietonală, cu acces permis doar riveranilor și transportului public electric. Ne dorim să transformăm această zonă centrală într-un spațiu modern, atractiv și prietenos cu mediul, punând în valoare patrimoniul arhitectural al orașului. Modernizarea Bulevardului Republicii face parte dintr-un proiect amplu, care va fi implementat doar după realizarea variantei ocolitoare a municipiului Blaj, amenajarea unui număr cât mai mare de locuri de parcare în oraș, inclusiv al parcării supraetajate de tip „PARK&RIDE” și implementarea serviciului public de transport electric de călători”, a transmis Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj