Sport
CIL Blaj, remiză de prestigiu cu CFR Cluj 1-1 (0-1)
CIL Blaj și-a confirmat forma excelentă traversată în această perioadă, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată marți după-amiază, 29 septembrie 2026, pe terenul formației CFR Cluj.
Meciul s-a disputat la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca. Formația gazdă a deschis scorul în prima repriză, prin Billel Omrani, însă CIL Blaj a revenit după pauză și a restabilit egalitatea în minutul 55, prin Ștefan Blănaru.
Antrenorul Daniel Tătar a început partida cu următorul „unsprezece”: Păduraru – Vodă, Alexandru Radu, Jica, Lungar, Tineiu, V. Boldea, Crivac, Micu-Cristea, Macarie, Gallini.
În repriza secundă, CIL Blaj a evoluat în formula: R. Damian – C. Pîntea, Vereșmortean, Băican, Roșca, A. Pîntea, Beza, Gâțan, Bran, Cîșlariu-Câmpean, Blănaru. Pe parcursul reprizei a mai intrat și Fleșer.
CIL Blaj ocupă primul loc după șase etape în Seria a 7-a a Ligii a 3-a. În următoarea rundă, echipa din „Mica Romă” va evolua în deplasare, împotriva formației Progresul Pecica. Partida este programată sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 15:00.
Sport
Marți, 29 septembrie 2026: super amical între CFR Cluj și CIL Blaj
CIL Blaj, liderul Seriei a a 7-a din Liga a 3-a, va disputa marți, 29 septembrie 2026, un meci amical de gală împotriva formației CFR Cluj, participantă în Superliga României.
Partida este programată de la ora 16:00 și se va desfășura la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.
Pentru echipa blăjeană, întâlnirea cu CFR Cluj reprezintă o oportunitate importantă de pregătire, dar și un moment special pentru jucători, care vor avea ocazia să evolueze împotriva unuia dintre cele mai importante cluburi din fotbalul românesc.
„Băieții noștri merg la Cluj pentru un superamical împotriva celor de la CFR Cluj. Pentru echipa noastră, este o oportunitate extraordinară de a întâlni un nume important al fotbalului românesc și de a trăi o experiență deosebită. Mergem la Cluj cu respect, ambiție și dorința de a ne bucura de fotbal! Hai, CIL Blaj!”, au transmis oficialii formației blăjene.
Sport
Vicecampioana României, al doilea succes la turneul internațional din „Alba Blaj” Arena: Volei Alba Blaj – Maritza Plovdiv 3-1
Volei Alba Blaj, vicecampioana României, a obținut a doua victorie în turneul internațional organizat în „Alba Blaj” Arena. Formația pregătită de Guillerme Naranjo Hernández s-a impus cu scorul de 3-1 în fața echipei Maritza Plovdiv, campioana și deținătoarea Cupei Bulgariei.
Scorul pe seturi a fost 25-18, 25-15, 23-25 și 25-21.
Tehnicianul spaniol a utilizat întreg lotul avut la dispoziție, cu excepția extremelor Elina Rodríguez, menajată, și Ksenia Oprya, care așteaptă obținerea vizei.
În celelalte partide ale turneului, rezultatele au fost:
• Volei Alba Blaj – ŽOK Ub 3-1 (25-19, 25-15, 25-21, 25-27);
• ŽOK Ub – Maritza Plovdiv 4-0 (25-16, 25-13, 25-17, 25-18).
Pentru Volei Alba Blaj, acestea sunt cele mai recente succese din seria meciurilor de pregătire. Anterior, echipa din „Mica Romă” a disputat două partide amicale cu Mladost Zagreb, încheiate cu o victorie, scor 3-1, și o înfrângere, scor 1-3.
Următorul turneu internațional este programat în Grecia, între 1 și 3 octombrie, și va fi găzduit de AO Thiras, formație clasată pe locul al treilea în ediția precedentă și participantă în Challenge Cup.
Volei Alba Blaj va debuta în noul sezon al Diviziei A1 pe 10 octombrie, în deplasare, la Constanța. O săptămână mai târziu, echipa va întâlni CSO Voluntari, la Tulcea, în Supercupa României, primul trofeu pus în joc în stagiunea următoare.
Sport
Meci spectaculos, dar probleme în defensivă. Daniel Tătar: „Învățăm din fiecare meci. Păcat că a venit acest semieșec tocmai acum”
Meci spectaculos pentru cei prezenți în tribune, dar cu motive de nemulțumire pentru Daniel Tătar. Antrenorul a pus accent pe problemele din defensivă, mai ales că echipa sa a încasat goluri în urma unor faze pe care stafful tehnic le anticipase și le prezentase jucătorilor drept principalele arme ale adversarului.
„Un joc frumos pentru spectatori, dar foarte nemulțumitor pentru antrenori! Nu sunt mulțumit de faza de apărare, bineînțeles, pentru că am primit goluri pe ceea ce am prezentat ca și puncte forte ale adversarului”, a declarat Daniel Tătar.
Tehnicianul a remarcat însă și aspectele pozitive ale evoluției echipei. Puterea de revenire și determinarea arătate pe parcursul partidei, precum și lupta pentru fiecare minge, sunt elemente care îi dau motive de satisfacție.
„Sunt și momente bune de care putem să fim mulțumiți, de puterea de revenire și lupta pentru fiecare minge. Păcat că a venit acest semieșec acum, dar asta este. Învățăm din fiecare meci și sperăm să eliminăm greșelile pe viitor”, a mai spus antrenorul.
Daniel Tătar a evidențiat și efortul depus de jucători într-o perioadă extrem de solicitantă. Echipa a disputat trei partide într-o singură săptămână, reușind să acumuleze șapte puncte.
„Felicit băieții pentru o săptămână foarte grea, cu trei meciuri, din care am câștigat șapte puncte!”, a transmis tehnicianul.
La final, antrenorul le-a mulțumit suporterilor pentru sprijinul oferit pe durata partidei și pentru atmosfera creată în tribune. Susținerea fanilor, inclusiv scandările prin care și-au încurajat favoriții, reprezintă, în opinia lui Tătar, un motiv în plus pentru ca echipa să dea totul la fiecare partidă.
„Vreau să mulțumesc spectatorilor care au fost în spatele nostru și ne-au încurajat chiar și cu scandări. Pentru ei trebuie să dăm totul, meci de meci!”, a încheiat Daniel Tătar.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



