Rămâi conectat

Economie

Cercetarea în viticultură se reîntoarce la organizarea din 1959

Publicat

în

vieViticultura, un apendice al institutului de cercetare în horticultură-legumicultură?

România ar putea rămâne cu doar patru mari institute de cercetare agricolă. Sectoarele vizate sunt: producţie vegetală, horticultură-legumicultură, zootehnie şi îmbunătăţiri funciare.
„Cu institutele de cercetare cred că am ajuns la o soluţie comună. În aceste zile, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) lucrează cu Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi, în egală măsură, cu Agenţia Domeniilor Statului (ADS) şi sper să putem face o inventariere cât mai clară în perioada următoare, astfel încât să introducem acea ordonanţă prin care să restructurăm tot sectorul de cercetare agricolă. Vom oferi detalii pe parcurs, pe măsură ce avansăm”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, proiectul de ordonanţă privind restructurarea sectorului de cercetare agricolă va ajunge pe masa Guvernului, cel mai probabil, în luna aprilie, iar viziunea de moment este ca România să deţină patru mari institute de cercetare. „Dacă ar fi după mine ar trebui să avem patru mari institute de cercetare, unul pe producţie vegetală, unul pe horticultură-legumicultură, altul pe zootehnie şi unul, eventual, pe îmbunătăţiri funciare. Aceasta este viziunea de moment, dar încă nu avem discuţiile încheiate. Eu sper ca până în luna aprilie să avem ordonanţa pregătită şi să mergem cu ea pe masa Guvernului”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Federaţia AGROSTAR a solicitat recent scoaterea staţiunilor de cercetare agricolă de sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), restructurarea acestora şi autofinanţarea pe baza proiectelor.
Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj, singura de cercetare în domeniul agricol din județul Alba, este o unitate de cercetare fundamentală și aplicată în domeniul viticulturii și vinificației. Este subordonată Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, singurul institut de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul viticulturii al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”. Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj de­servește activitatea viti-vinicolă din județele din centrul Transilvaniei: Alba, Mureș, Sibiu, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Hunedoara. Prin marea restructurare gândită acum de Ministerul Agriculturii, SCDVV Blaj ar trebui să treacă în subordinea unui institut de horticultură – legumicultură, cel mai probabil, ca o anexă, organizarea întorcându-se la cea din 1959.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj este continuatoarea activităților desfășurate în numeroase structuri de cercetare-dezvoltare, începând cu anul 1946. În acest an a fost înființată Stațiunea experimentală viticolă Crăciunelu de Jos, în subordinea Institutului de Cercetări Agricole al României, cu o suprafață de 70 ha, suprafață ce s-a mărit la 196 ha în 1951. În 1959 stațiunea trece în subordinea Institutului de Cercetări Horti-Viticole, în plus de sectorul viticol activitatea lărgindu-se în sectoarele pomicol și legumicol. Această diversificare a fost marcată și prin schimbarea numelui stațiunii, acesta devenind Stațiune experimentală horti-viticolă.
În anul 1960, sediul stațiunii s-a mutat la Blaj, iar în anul următor activitatea acesteia s-a lărgit prin includerea Grupului Școlar Agricol Blaj și a Pepinierei viticole Agrosem, suprafața totală crescând la 791 ha.
În 1967, Stațiunea Blaj a fost trecută în coordonarea științifică a Institutului de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, activitatea restrângându-se numai la profilul viti-vinicol.

Nicoleta IDITA-TOMUȚA

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna OHABA, la data de 14 aprilie 2026

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 14 aprilie 2026, pe raza comunei OHABA.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna OHABA și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
CASA MARIA&MANOLE SRL ÎNGRIJITOR SPATII VERZI 1 0742518018
 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna JIDVEI, la data de 14 aprilie 2026

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 14 aprilie 2026, pe raza comunei JIDVEI.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna JIDVEI și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
JIDVEI SRL FILIALA ALBA INGINER MECANIC 1 lavinia.burnete@jidvei.ro
JIDVEI SRL FILIALA ALBA Inginer horticultor 1 lavinia.burnete@jidvei.ro
MARIA TURISM SRL OSPATAR (CHELNER) 1 0744376318
MARIA TURISM SRL BUCATAR 1 0744376318
 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în Municipiul BLAJ, la data de 14 aprilie 2026

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 14 aprilie 2026, pe raza Municipiului Blaj.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în Municipiul BLAJ și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
I.A.M.U. SA OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 12 0258711907
I.A.M.U. SA ELECTRICIAN PROTECTIE RELEE, AUTOMATIZARI SI MASURATORI ELECTRICE 4 0258711907
I.A.M.U. SA ELECTROMECANIC MASINI SI ECHIPAMENTE ELECTRICE 1 0258711907
I.A.M.U. SA LACATUS MECANIC 4 0258711907
KRONOS LIFE CONSTRUCT SRL SEF SANTIER 1 0734567031
 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj