Administrație
Centru de vaccinare anti COVID-19 amenajat în incinta Căminului Cultural Tiur. Vezi decizia CJSU Alba

Văzând acordurile exprimate în scris, de către,
- UAT municipiul Alba Iulia, nr. 1275, din 08.01.2021, pentru Sala de sport a Școlii Gimnaziale Vasile Goldiș, Sala de sport a Universității 1 Decembrie și Sala de sport a Liceului Tehnnologic Alexandru Domșa;
- UAT municipiul Blaj, nr. 481 din 08.01.2021, pentru Căminul Cultural Tiur;
- UAT municiul Sebeș – Direcția de Asistență Socială, nr. 460 din 08.01.2021, pentru Centrul de zi pentru persoane vârstince Sebeș, situat în mun. Sebeș, str. Aleea Lac, nr. 12;
- UAT municiul Sebeș – Direcția de Asistență Socială, nr. 461 din 08.01.2021, pentru Centrul de zi pentru persoane adulte și copii cu dizabilități Sebeș, situat în mun. Sebeș, str. Lucian Blaga, nr. 45A;
- UAT municipiul Aiud, nr. 501 din 08.01.2021, pentru Sala de sport situată în municipiul Aiud, str. Tribun Tudoran, nr. 5;
- Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir, nr. 29 din 08.01.2021, pentru Sala de sport a unității școlare;
- Centrul Cultural Cugir, nr. 28 din 08.01.2021, pentru Centrul Cultural Cugir (parter);
- UAT orașul Ocna Mureș – Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, nr. 263, respectiv 31 din 08.01.2021, pentru Sala de sport a unității de învățământ;
- UAT orașul Cîmpeni, nr. 211 din 08.01.2021, pentru Sala de sport nr. 2, situată în orașul Cîmpeni, str. Izvoarelor, nr. 2B;
- UAT orașul Zlatna, nr. 215 din 08.01.2021, pentru Cantina Liceului Corneliu Medrea, situat în orașul Zlatna, str. Tudor Vladimirescu, nr. 14;
- UAT orașul Teiuș, nr. 169 din 08.01.2021, pentru Sala de sport din orașul Teiuș, strada Clujului, nr. 80;
- UAT comuna Ighiu, nr. 279, din 08.01.2021, pentru Centrul de zi pentru persoane vârstnice, situat în localitatea Ighiu, nr. 56;
privind schimbarea temporară a destinației spațiilor avute în administrare, în structuri medicale – Centre de vaccinare împotriva COVID-19;
În temeiul:
H.G nr. 1031 din data de 27.11.2020, pentru aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România;
Ordinului comun nr. 2171/ 181/ M.223/ 4380/ 2020, al Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, pentru aprobarea Normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 08.01.2021,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1) Se aprobă schimbarea temporară a destinației inițiale a spațiilor identificate de către autoritățile publice locale, în structuri medicale – Centre de vaccinare împotriva COVID-19, conform tabelului de mai jos:
Nr. crt. Propietar/Administrator Adresa Desținația inițială a spațiului
1 UAT municipiul Alba Iulia Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu, nr. 143 Sală de sport
2 UAT municipiul Alba Iulia Alba Iulia, str. Călărași, nr. 2 Sală de sport
3 UAT municipiul Alba Iulia Alba Iulia, str. Vasile Alecsandri, FN Sală de sport
4 UAT municipiul Blaj Blaj, loc. Tiur, str. Principală, nr. 265 Cămin cultural
5 Direcția de Asistență Socială Sebeș Sebes, str. Lucian Blaga, nr. 45 A Centru de zi pentru copii și persoane adulte cu dizabilități
6 Direcția de Asistență Socială Sebeș Sebes, str. Aleea Lac, nr. 12 Centru de zi pentru persoane vârstnice
7 UAT municipiul Aiud Aiud, str. Tribun Tudoran, nr. 5 Sala de sport
8 Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir Cugir, str. Victoriei, nr. 9 Sală de sport
9 Centrul Cultural Cugir Cugir, str. I.L. Caragiale, nr. 5 Centru cultural
10 Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș Ocna Mures, str. 9 Mai, nr. 2 Sală de sport
11 UAT orașul Cîmpeni Campeni, str. Izvoarelor, nr. 2B Sală de sport
12 UAT orașul Zlatna Zlatna, str. Tudor Vladimirescu, nr. 14 Cantină
13 UAT orașul Teiuș Teiuş, str. Clujului, nr. 80 Sală de sport
14 UAT comuna Ighiu Ighiu,str. Şcolii, nr. 56 Centru de zi pentru persoane vârstnice
(2) Spațiile menționate la alin. (1), vor avea destinația structură medicală – Centru de vaccinare împotriva COVID-19, pe toată perioada administrării în România a vaccinurilor autorizate de către Agenția Europeană a Medicamentului.
Art. 2. Prezenta Hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, administratorilor spațiilor menționate la art. 1 și tuturor U.A.T.-urilor de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba și la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, de către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.
Administrație
De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane
Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.
În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.
Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.
Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.
Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.
Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.
Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.
Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Administrație
25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”
Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.
Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :
– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.
– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.
Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.
Informați suplimentare le puteți obține la:
– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).
– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).
Administrație
Gheorghe Valentin Rotar: „Sper ca lucrările de costrucție a Bibliotecii Municipale din Blaj să fie finalzate în acest an”
Lucrările de edificare a Bibliotecii Municipale ultramoderne din Blaj se apropie de final. „Sper ca aceste lucrări, mult întârziate, să fie finalizate până la sfârșitul anului”, a anunțat vineri, 15 mai 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.
„Din păcate mai există și constructori din această categorie, dar în final de vom bucura cu toții de o bibliotecă modernă, care va găzdui și biblioteca documentară pe lângă biblioteca clasică. Este o lucrare în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, fonduri europene. Lucrările merg acum foarte bine, după ce au decurs la un moment dat și foarte rău. Realizarea acestui edificiu reprezintă pentru noi o datorie de suflet față de blăjeni”, a precizat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 7 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


