Administrație
70 de noi locuri de parcare, amenajate în zona Piața Mică din Blaj
Au început lucrările de reamenajare a parcărilor de zona Piața Mică, blocurile 13, 14 și 15, au anunțat primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. După finalizarea lucrărilor vor fi disponibile un număr de 70 locuri de parcare.
„Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 14, 15 au început, deși iarna încă persistă, pe meleagurile noastre. Condițiile pentru asemenea lucrări sunt destul de prielnice și datorită faptului că în acest an avem un volum foarte mare de lucrări. Încercăm să folosim orice zi cu temperaturi bune și cu vreme prielnică pentru a desfășura aceste lucrările. Vom amenaja, în locul garajelor care au fost demolate, pe această cale țin să le mulțumesc din suflet pentru înțelegere tuturor foștilor proprietari de garaje, care în termenul stabilit, au respectat înțelegerea pe care am avut-o. Vor fi amenajate un loc de 70 de parcări, parcări care vor fi destinate pentru locatarii din aceste blocuri. Termenul de finalizare este începutul lui martie, deoarece dorim să continuăm demolarea și amenajarea parcărilor în toate locațiile în care mai avem garaje construite pe domeniul public, pentru a putea să le redăm ca locuri de parcare în toate locațiile. Vor fi doar în locul garajelor. Vreau să vă asigur că vor fi amenajate doar parcări, parcări publice, care vor crește posibilitatea ca să găsim un loc de parcare, mai ales în zonele aglomerate a blocurilor”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Administrație
De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane
Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.
În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.
Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.
Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.
Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.
Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.
Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.
Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Administrație
25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”
Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.
Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :
– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.
– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.
Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.
Informați suplimentare le puteți obține la:
– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).
– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).
Administrație
Gheorghe Valentin Rotar: „Sper ca lucrările de costrucție a Bibliotecii Municipale din Blaj să fie finalzate în acest an”
Lucrările de edificare a Bibliotecii Municipale ultramoderne din Blaj se apropie de final. „Sper ca aceste lucrări, mult întârziate, să fie finalizate până la sfârșitul anului”, a anunțat vineri, 15 mai 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.
„Din păcate mai există și constructori din această categorie, dar în final de vom bucura cu toții de o bibliotecă modernă, care va găzdui și biblioteca documentară pe lângă biblioteca clasică. Este o lucrare în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, fonduri europene. Lucrările merg acum foarte bine, după ce au decurs la un moment dat și foarte rău. Realizarea acestui edificiu reprezintă pentru noi o datorie de suflet față de blăjeni”, a precizat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 7 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



