Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Caravana literară a poposit la Colegiul Național „I.M. Clain” din Blaj

Publicat

în

Ieri, 10 aprilie 2019, în centrul de documentare și informare al Colegiului Național „I. M. Clain” Blaj a avut loc un triplu eveniment cultural, desfășurat în cadrul proiectului Caravana literară scriitori în școală, organizat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Consiliul Județean Alba. Cu această ocazie, invitatul special, Adrian Sărmășan, și-a lansat două volume de versuri Zâmbesc fără frică și Raiul lupilor îngeri și un album, intitulat Dimineți în 2.

La acest eveniment cultural-artistic au participat cu entuziasm domnul Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, doamna Daniela Floroian – moderatoarea activității, doamna director adjunct, prof. Iulia Tarko, doamna Simona Frâncu – director al Muzeului de Istorie „Augustin Bunea” Blaj, domnul Ioan Mihălțan – președintele Asociațiunii Astra, Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj, Maria Pauletti – director Centrul de Plasament Blaj, elevi, profesori și alți iubitori de poezie și muzică folk, purtând semnătura artistului Adrian Sărmășan.

După caldele cuvinte de întâmpinare din partea d-nei prof. Iulia Tarko, director adjunct, care a realizat un succint istoric al școlii, a urmat prezentarea proiectului Caravana literară scriitori în școală, de către domnul Silvan Stâncel. Acesta i-a îndemnat pe tineri să citească și să aprecieze adevăratele valori ale vieții prin dezvoltarea gustului estetic și a sensibilității creatoare, făcând o frumoasă trecere de la carte la arte. Doamna Daniela Floroian a prezentat și apoi a oferit din partea instituției organizatoare volumul Opere – Octavian Goga, volum editat sub egida Academiei Române, în cadrul Proiectului România 100.

Acest aveniment a fost cu totul special pentru că din program a făcut parte și susținerea unui recital muzical de către cantautorul Adrian Sărmășan, participanții trăind un moment emoționant, atât prin interpretarea muzicală de excepție, cât și prin forța mesajului transmis. Adrian Sărmășan este poet, compozitor, cantautor și interpret de muzică folk, pop, country și rock, care a primit, de-a lungul timpului, numeroase premii la concursuri naționale.

Un astfel de trofeu este „Omul cu chitara”, acordat la Gala Premiilor Muzicale Radio România 2017. Artistul a dorit să interacționeze cu publicul, așa că a avut loc și un interviu imaginar în cadrul căruia elevii au avut posibilitatea să-i adreseze invitatului o serie de întrebări, la care artistul a răspuns sincer și spontan, prezentînd câteva ipostaze inedite din viața sa.

În program a fost inclus și un moment artistic susținut de elevii Adrian Zudor și Mihai Andreea Ștefania din clasa a X-a, coordonați de prof. Claudia Oancea-Raica.

La finalul activității autorul a oferit autografe pe cărți și albume spre încântarea publicului.

Mulțumim organizatorilor și partenerilor ce și-au adus contribuția la realizarea acestui proiect, conducerii colegiului, doamnei bibliotecare Maria Brad și tuturor celor prezenți la această manifestare care ne-a înnobilat sufletul prin frumusețea versurilor și armonia muzicii lui Adrian Sărmășan.

Purtător de cuvânt al colegiului,
Prof. Claudia Oancea-Raica


Învățământ-Cultură

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, recunoscut drept „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a primit recunoașterea de „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”, în cadrul Congresului UNMUTE, desfășurat în perioada 17-19 iulie 2026, la București.

Evenimentul a reunit 34 de unități de învățământ implicate în proiectul Incubatorul Civic Digital, un program național dedicat educației democratice și cetățeniei digitale.

Colegiul din Blaj a fost reprezentat de o delegație formată din trei cadre didactice – prof. Rodica Matei, prof. Szasz Emilia și prof. Diana Aftenie – și trei elevi de liceu: Daria Bărbat, Alissia Szabo și Matei Aftenie.

Atelierele congresului s-au desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica București și au marcat încheierea proiectului Incubatorul Civic Digital, implementat pe parcursul a trei ani. Inițiativa a fost dezvoltată de Școala de Valori București, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Asociația TechSoup România, cu sprijinul Fundației Botnar.

La Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, programul s-a desfășurat în perioada 2023-2026, sub coordonarea profesoarei Diana Aftenie. Proiectul a avut ca obiectiv promovarea cetățeniei digitale, a educației democratice și a utilizării responsabile a tehnologiei în mediul școlar.

Potrivit reprezentanților colegiului, Congresul UNMUTE a reunit profesori, elevi, directori de școli, cercetători și lideri educaționali din întreaga țară. Participanții au discutat despre viitorul educației, participarea democratică în școli și folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în procesul educațional.

„Participarea la acest congres reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare profesională, pe care o vom valorifica în continuarea proiectelor dedicate educației democratice și cetățeniei digitale din școala noastră”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Zece elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj au obținut nota 10 la Bacalaureat. Rata de promovare a depășit 94%

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se numără și în acest an printre unitățile de învățământ cu rezultate foarte bune la examenul național de Bacalaureat. După afișarea rezultatelor finale, în urma soluționării contestațiilor, rata de promovare înregistrată de colegiu este de 94,57%.

Conducerea instituției a transmis un mesaj de felicitare pentru absolvenți, subliniind că rezultatele sunt rodul muncii depuse de elevi pe parcursul anilor de liceu.

„Ne bucurăm de rezultatele obținute de întreaga generație și apreciem efortul, consecvența și implicarea fiecărui absolvent. În spatele acestor rezultate se află ani de muncă, momente de provocare depășite și încrederea de a merge mai departe cu propriile forțe”, au transmis reprezentanții colegiului.

Un motiv de mândrie îl reprezintă și cele zece note de 10 obținute de absolvenți la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.

La proba de Matematică, nota maximă a fost obținută de:

  • Chelarescu Theodora-Maria;
  • Dehelean Medeea-Diana;
  • Melente Anda;
  • Stroia Andrei;
  • Trîmbițaș Henrietta.

La Informatică, au obținut nota 10:

  • Melente Anda;
  • Muntean Ioana-Vanesa;
  • Petruța Gabriel;
  • Șilean Raul-Cristian.

La proba de Biologie, nota 10 a fost obținută de:

  • Popa Carmen-Denisa.

„Aceste performanțe reflectă seriozitatea, consecvența și nivelul de pregătire al elevilor, fiind răsplata unui efort susținut și a dorinței de a-și valorifica pe deplin potențialul”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”

Publicat

în

Între  26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.

Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.

Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.

„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj