Ce este cancerul? Este greu de explicat pe scurt ce înseamnă această boală dar simplist este faptul că pornim de la o singură celulă într-un timp bine definit, posibil câteva săptămâni dar preponderent este un timp de 5-10 ani, apare un grup de celule care funcţionează diferit faţă de celelalte celule care le înconjoară.

O proprietate specială a acestor celule este că se înmulţesc necontrolat şi haotic, rapid, invadează celulele normale din jur iar unele celule desprinse de pe acest grup ajung prin intermediul torentului sanguin sau limfatic în alt punct al organismului, unde prin înmulţire dau naştere la metastaze. Cu alte cuvinte, tumora reprezintă rezultatul final al unei transformări definitive cu multe etape.
Astăzi este pe deplin acceptat că o cauză primară în formarea tumorilor este apariţia de erori în programul genetic al celulei. În organismul uman, pe parcursul vieţii, au loc aproximativ 10 la puterea 16 diviziuni celulare. În fiecare celulă există un cod genetic format din 3 miliarde de litere. Cele 4 litere care alcătuiesc codul genetic sunt: adenină, timină, guanină şi citozină. Cu alte cuvinte, acestea sunt bazele ce alcătuiesc ADN-ul uman. Celula, înainte de multiplicare, îşi dublează cantitatea de material genetic în urma unui program genetic. În momentul când este o eroare în programul genetic se naşte o celulă canceroasă. Cu cât eroarea genetică apare la o vârstă mai fragedă, cu atât riscul apariţiei cancerului este mai mare. Orice materie sau substanţă străină introdusă în organism care măreşte riscul apariţiei erorilor genetice măreşte şi riscul apariţiei de cancer. Deşi pare incredibil, fiecare celulă a noastră posedă un contor care înregistrează numărul de înmulţiri celulare, iar când acest număr a atins punctul critic sau apare o eroare în programul genetic, atunci se porneşte programul de autodistrugere, deci celula se sinucide. În cancer, datorită anumitor factori, moartea celulară programată nu se mai declanşează ci, din contră, apare posibilitatea multiplicării accelerate a acestei celule. Odată multiplicată, începe alimentarea şi oxigenarea tumorii, care se orientează spre capilarele sanguine din celulele învecinate, alimentându-se din organismul nostru, pe care îl slăbeşte. Există, însă, un mecanism important care ţine în echilibru numărul celulelor tumorale cu cele sănătoase prin nişte gene care se numesc gene tumorosupresoare. Din păcate, în unele cazuri, mutaţia acestor gene supresoare a tumorii duce la inactivitatea lor şi la apariţia tumorilor.
Se cunoaşte faptul că în celule există nişte apărători numiţi antioxidanţi şi aceştia sunt vitamina C, vitamina A, E şi seleniul, care au rolul de a neutraliza radicalii liberi tumorali formaţi în celule. Celulele vor sintetiza în citoplasmă un scut de apărare enzimatic format din două enzime: prima – N-acetil-transferază şi a doua – glutation-S-transferazăM1, care protejează celula. Cu cât aceste enzime sunt în cantitate mai mică, cu atât riscul apariţiei cancerului este mai mare.
Ce ne aşteaptă? Terapia genică imunitară şi tehnica ARN antisens sunt câteva noi metode ce se află în stadiul iniţial de testare. Niciun om în toate facultăţile mintale nu crede în faptul că mai există vreun spectru larg de metode miraculoase de vindecare. Chimioterapia a ajuns într-un punct mort, încercăm doar să peticim şi, cu toate că în ţările dezvoltate din lume se cheltuiesc anual 35 de miliarde de dolari pentru tratarea bolnavilor cu tumori şi 24 de miliarde de dolari pentru cercetare, în ultimii 20 de ani numărul deceselor prin cancer a crescut cu 7%. Acesta este purul adevăr, dar nu trebuie să disperăm.
Apiterapia este un adjuvant extraordinar în tratamentul cancerului dar niciodată nu poate să vindece doar ea singură cancerul. Mierea, păstura, lăptişorul de matcă, propolisul, polenul au reale calităţi antioxidante şi, deci, anticanceroase pe care ar trebui să le folosim odată cu chimioterapia, dar nu trebuie niciodată să încurajăm nişte indivizi de tipul doamnei Tatoiu, care a declarat că tratamentul miraculos cu produse apicole a vindecat-o de cancer de sân. Aceste afirmaţii iresponsabile şi mai ales postarea pe site-ul ei a cunoscutei reţete, pe care v-o pot da şi eu, duc la drame incomensurabile. Reţeta puteţi s-o folosiţi asociată cu tratamentul chirurgical şi citostatic şi este următoarea: lăptişor de matcă – 4 g, miere de salcâm – 1,5 g, polen măcinat – 300 g, ser fiziologic – 200 ml, tinctură de propolis – 150 ml. Toate aceste ingrediente se amestecă şi rezultă o pastă care trebuie consumată dimineaţa, la prânz şi seara cu 30 de minute înainte de masă. Încă un român care susţine că a descoperit miracolul vindecării cancerului este Victor Bogdan cu preparatul lui, Apisan forte. Este un produs care stimulează funcţiile vitale şi care a fost brevetat ca supliment nutritiv, apiterapic şi nicidecum un panaceu de vindecare a cancerului. A se folosi ca medicament pentru vindecarea cancerului este o gravă eroare, aşa că le cer personal şi domnului Bogdan, şi doamnei Tatoiu să spună adevărul că aceste aşa-zise medicamente nu vindecă cancerul şi se pot lua concomitent cu tratamentul clasic. Desigur că efectele antitumorale, chemoprotectoare şi radioprotectoare ale propolisului sunt prezentate cu rezultate excelente în paralel cu terapia citostatică, doza de propolis fiind de 9 ml pe zi şi ajungându-se la 50-60 ml pe zi. Rezultatele sunt raportate de doctorul Mizukami Osamo – Japonia. În cancerul pulmonar se poate folosi un aparat de aerosoli cu propolis care este, de asemenea, foarte util. În asociere cu produsele apicole, zeolitul, acest tuf vulcanic, se poate lua în doze de 1-2 linguri pe zi, tot asociat cu terapia citostatică. Este corect să spunem şi să arătăm toate proprietăţile antitumorale ale terapiei, dar nu este corect să le transformăm în minuni sau miracole.
Pe Clinica Mayo este o pancartă pe care scrie aşa: „Cancerul este limitat, el nu poate paraliza dragostea, el nu poate spulbera speranţa, el nu poate ucide credinţa, el nu poate distruge pacea, el nu poate ucide prietenia, el nu poate invada sufletul, el nu poate stinge sau diminua puterea credinţei în înviere”.

Dr. Mircea FRENŢIU