blajinfo, stiri blaj, informatii blaj

Acasă » Sport » Campioana Volei Alba Blaj și-a reluat pregătirile pentru noul sezon competițional 2019 – 2020

Campioana Volei Alba Blaj și-a reluat pregătirile pentru noul sezon competițional 2019 – 2020

Publicat în 13.08.2019 la ora 15:38

Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național și participantă în grupele Ligii Campionilor, și-a reluat ieri antrenamentele pentru noul sezon competițional 2019 – 2020.

În condițiile în care 8 dintre voleibaliste se pregătesc pentru Campionatul European (23 august-8 septembrie), la prima ședință au fost prezente numai 4 jucătoare: Aleksandra Ćirović, Nađa Ninković, Noemi Oiwoh și Luiza Ungerer de Carvalho Rocha, formula fiind una extrem de restrânsă (săptămâna viitoare se vor alătura lotului Sorina Miclăuș și Sanja Bursać Gommans).

În perioada următoare, echipa din “Mica Romă” se va pregăti pe plan local, cu două antrenamente zilnice (în sală și pe stadionul din Parcul “Avram Iancu”, pentru ca primele meciuri de pregătire să se desfășoare la începutul lunii septembrie (momentan se lucrează la stabilirea adversarilor și a datelor).

Absentează Ioana Baciu și Ramona Rus (România), Bianka Buša, Maja Aleksić și Silvija Popović (Serbia), Sanja Popović-Gamma (Croația), Femke Stoltenborg (Olanda) și Anastasiya Bezsonova (Azerbaidjan), iar Ștefania Cheluță se pregătește cu naționala de junioare a României pentru turneul final al Campionatului Mondial Under 18 din Egipt (5-14 septembrie).

Darko Zakoc, antrenor ce va începe al 6-lea sezon pe banca tehnică a grupării blăjene, are un staff nou în stagiunea următoare, colaboratorii săi fiind Constantin Alexe (antrenor secund, cu care a mai lucrat la Tomis Constanța și echipa națională a României), Filip Marković (preparator fizic), Mladen Teofilović (statistician), Petru Ban (fizioterapeut) și Igor Kovacić (fizioterapeut).

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 36 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.