Sport
Campioana și-a asigurat prima poziție în sezonul regulat al Diviziei A1: Dinamo – Volei Alba Blaj 1-3
Campioana Volei Alba Blaj a câștigat derby-ul extern cu Dinamo București, scor 3-1 (20-25, 25-17, 25-22, 25-21), disputa dintre primele două clasate ale întrecerii interne, meci contând pentru etapa a XIX-a a Diviziei A1.
Campioana României a reușit astfel să-și ia revanșa după singurul eșec stagional, acel meci pierdut la „masa verde” din decembrie, pentru că nu a respectat regula celor două jucătoare autohtone, și mai ales să câștige sezonul regular, cu 3 etape înaintea finalului. Cu blocajul, principala armă, echipa din „Mica Romă” a trecut peste startul modest de joc (a fost dominată parțial în primul set) și a etalat o prestație solidă, cu Victorria Russu și Gergana Dimitrova în prim plan.
Început dezamăgitor de meci pentru deținătoarea titlului, ce s-a văzut condusă cu 5-0. Dinamo a profitat din plin de acest moment, aflându-se mereu în față, la diferențe liniștitoare, 7-3, 10-6, 13-10, 17-12, 23-19. Dupî primul set pierdut în intrecerea internă în acest an, bizitatoarele au ridicat însă nivelul, au preluat inițiativa, iar oponentele au rezistat în al doilea parțial până la 9-9. Echipa din Ardeal s-a distanțta autoritat: 11-16, 13-19, 16-23 și a egalat situația. Pe val, Blaujl a fost în prim-plan și în al treilea set, când de la 8-9 a realizat 5 puncte decisive, ajungând la 8-15. Scorul s-a strâns oarecum 18-21, 21-23, Dinamo a anulat prima minge de set, însă Blajul a dovedit maturitate și a preluat conducerea pe tabelă.
Derby-ul extern cu Dinamo București a deschis o lună de foc pentru Volei Alba Blaj, campioana României. Echipa din “Mica Romă” este angrenată pe trei fronturi și o așteaptă o perioadă extrem de dificilă, atât ca program, cât și ca importanță a meciurilor.
Miercuri, 22 februarie, la Târgu Mureș, este manșa tur din sferturile de finală ale Cupei CEV, cu Budowlani Łódź
Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova – puncte, Slađana Mirković – , Bojana Milenković – , Raisa Ioan, Victoriia Russu – , , Jovana Kocić – , Andreea Ispas (l); au mai intrat Andra Cojocaru (libero), Andrea Kossanyiová, Iarina Axinte, Dajana Bošković; Jovana Cirković, Kaitlyn Hord – Georgiana Faleș. Antrenor Stevan Ljubičić.
Sport
O victorie și două înfrângeri pentru Volei Alba Blaj U15 la cel de-al doilea turneu al Campionatului Național
Echipa U15 a clubului Volei Alba Blaj a încheiat cu un bilanț de o victorie și două înfrângeri participarea la cel de-al doilea turneu al Campionatului Național U15 – Seria G, desfășurat în weekend, la Ocna Mureș.
Formația pregătită de antrenorul Traian Mărginean a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în confruntarea cu gazdele de la CS Ocna Mureș. În celelalte două partide ale turneului, tinerele voleibaliste din Blaj au cedat cu același scor, 0-3, în fața formațiilor ACS Sport Total Alba Iulia și ACS Volleyball Forever Florești.
În urma rezultatelor înregistrate, Volei Alba Blaj U15 acumulează 6 puncte și ocupă locul al patrulea în clasamentul Seriei G. Lider este ACS Sport Total Alba Iulia, cu 15 puncte, urmată de ACS Volleyball Forever Florești, cu 9 puncte. Pe poziția a treia se află ACS Atomic Blaj, tot cu 6 puncte, formație care nu a participat la turneul de la Ocna Mureș.
Următorul turneu, organizat la Blaj
Următoarea etapă a Campionatului Național U15 – Seria G va avea loc în perioada 4-6 decembrie 2026, iar organizarea turneului va reveni clubului Volei Alba Blaj.
Alături de echipa gazdă, la competiția programată în „Mica Romă” vor participa ACS Atomic Blaj, ACS Sport Total Alba Iulia și ACS Volleyball Forever Florești.
Pentru tinerele voleibaliste din Blaj, turneul de pe teren propriu va reprezenta o nouă oportunitate de a acumula experiență competițională și de a progresa în cadrul Campionatului Național.
Sport
Volei Alba Blaj a perfectat un nou transfer! Extrema cubaneză Yanileydis Sanchez poate debuta miercuri, în partida cu „U” Cluj
Volei Alba Blaj a realizat un nou transfer, aducând-o în lot pe extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani), care a evoluat ultima dată în Rusia, la Amurskie Tigritsy. Noua jucătoare ar putea debuta în tricoul formației din „Mica Romă” miercuri, 11 noiembrie, de la ora 18:00, în partida cu Universitatea Cluj, programată în „Alba Blaj” Arena.
Vicecampioana României a fost nevoită să recurgă la această mutare din cauza problemelor de efectiv și, în special, a dificultăților întâmpinate la capitolul preluare. Situația a fost atât de complicată, încât în ultimele două partide postul de extremă a fost acoperit de libero-ul Diana Vereș.
Yanileydis Sanchez are experiență internațională, evoluând de-a lungul carierei în mai multe campionate. Înainte de aventura din Rusia, aceasta a mai jucat în Albania, la KS Tirana, în Kuweit, la Aalwa Alsabah SC, precum și în China, la Ho Chi Minh City. La Blaj, cubaneza va avea o conațională, coordonatoarea Gretell Moreno.
Problemele de lot au complicat startul de sezon
Debutul de campionat a fost unul dificil pentru Volei Alba Blaj, care a înregistrat trei înfrângeri consecutive: două în minimum de seturi, cu rivalele CSO Voluntari, în Supercupa României, și Dinamo, pe teren propriu, respectiv un eșec cu 2-3, în deplasare, la Brașov. Dincolo de rezultatele nefavorabile, problemele de efectiv au cântărit serios în evoluția echipei.
Primul impediment a fost sosirea cu întârziere a extremei ruse Ksenia Oprya, așteptată încă din luna august. Aceasta a debutat abia în etapa precedentă, în partida cu Rapid București, în care a reușit să puncteze de 15 ori.
A urmat accidentarea coordonatoarei braziliene Kenya Malachias, care va fi supusă unei intervenții chirurgicale la genunchi. În aceste condiții, conducerea clubului a adus-o, înaintea startului sezonului, pe Kristina Besman (30 de ani, 1,84 m), titulară în naționala Azerbaidjanului.
Lista problemelor medicale s-a mărit în Supercupa României, disputată la Tulcea, unde extrema venezueleană Nelmaira Váldez a suferit o accidentare gravă la genunchiul stâng, care o va ține departe de teren o perioadă îndelungată.
Nici situația argentiniencei Elina Rodriguez nu este una favorabilă. Extrema este indisponibilă de aproximativ două săptămâni, iar absența sa a accentuat dificultățile din compartimentul de preluare.
În acest context, transferul cubanezei Yanileydis Sanchez vine într-un moment important pentru Volei Alba Blaj, care are nevoie de soluții rapide pentru a depăși perioada dificilă și pentru a reveni pe traiectoria așteptată în campionat.
Sport
Vicecampioana, a doua victorie consecutivă: Rapid București – Volei Alba Blaj 1-3
Volei Alba Blaj continuă seria rezultatelor pozitive în Divizia A1 la volei feminin. Formația din „Mica Romă” a obținut sâmbătă a doua victorie consecutivă în campionat, după ce s-a impus cu scorul de 3-1 (19-25, 25-18, 25-18, 25-21), în deplasare, în fața echipei Rapid București, într-o partidă contând pentru etapa a cincea.
Deși pornea cu prima șansă, echipa din Blaj a avut parte de o confruntare mai dificilă decât se anticipa, în special în debutul întâlnirii. Gazdele, aflate pe penultima poziție a clasamentului și fără nicio victorie în actuala ediție de campionat, au început curajos și au reușit să câștige surprinzător primul set, cu 25-19.
Replica formației din Blaj nu a întârziat însă să apară. Volei Alba Blaj a preluat controlul jocului și a câștigat următoarele două seturi cu același scor, 25-18, întorcând rezultatul în favoarea sa.
Nici actul al patrulea nu a fost lipsit de emoții. Rapid a încercat să prelungească partida și a reușit să egaleze la 20, însă echipa pregătită să obțină victoria a gestionat mai bine finalul setului, impunându-se cu 25-21 și închizând meciul după patru acte.
Un alt motiv de interes pentru suporterii echipei din Blaj îl reprezintă sosirea voleibalistei rusoaice Ksenya Opria, care a ajuns, în sfârșit, la formația din „Mica Romă”. Aceasta ar putea debuta în tricoul echipei blăjene chiar la următoarea partidă.
Pentru Volei Alba Blaj urmează o etapă intermediară, în care va evolua pe teren propriu împotriva formației „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie. Ulterior, echipa din Blaj va reveni în Capitală pentru confruntarea cu Știința Politehnica București.
Prin acest succes, Volei Alba Blaj își consolidează parcursul pozitiv și își continuă lupta pentru obiectivele stabilite în actualul sezon al Diviziei A1.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință



