Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Bucurie, speranță, iubire și bunătate la spectacolul „Magia Crăciunului”, organizat de elevii Colegiului Naţional „Inochentie Micu Clain” din Blaj

Publicat

în

Ieri, 20 decembrie 2018, la Centrul Cultural ,,Iacob Mureşianu” din localitate, a avut loc programul artistic al Colegiului Naţional „I. M. Clain” Blaj într-o atmosferă emoționantă, specifică magiei Crăciunului, când colinde răsună pretutindeni, îngerii veghează, iar în noi renaște bucuria, speranța, iubirea și bunătatea.

La organizarea și desfășurarea acestui eveniment au participat cu interes domnul director, prof. Ioan Tomoiagă, viceprimar, d-na prof. Livia Mureşan, director adj. Iulia Tarko, alături de consilier educativ, prof. Iuliana Șarlea, diriginţi, cadre didactice și părinţi.

Cei doi prezentatori, în frumoasele lor costume populare, Dulău Raluca și Nicușor Avram au anunțat realizarea de către elevi a unui mimi-târg de Crăciun, mai multe standuri cu obiecte și ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, fiind amplasate la intrare. Fondurile strânse de la expoziția cu vânzare vor aduce bucurie copiilor de la secția de Pediatrie din Spitalul Municipal Blaj, dar și vârstnicilor de la Azilul de Bătrâni din aceeași localitate.

Pentru început preşcolarii, îndrumați de doamnele educatoare Cîmpian Eugenia și Baciu Cristina, au interpretat câteva jocuri populare din diferite zone ale țării, amintindu-ne tuturor de inocența și farmecul copilăriei. Elevii din clasele a II-a A și B, coordonați de înv. Benchea Neli și Alina Trif au pregătit un grupaj de colinde prin care au transmis bucurie și speranță, vestind Praznicul Nașterii Domnului. În așteptarea lui Moș Crăciun, elevii claselor a III-a A și a IV-a B sub atenta îndrumare a înv. Gherman Cristina și înv. Romonți Daniela au realizat un program intitulat generic „O seară minunată”, în care au conturat prin sunet și culoare magia sărbătorilor.

Elevii din clasele I A și B, îndrumați de înv. Prihoi Lucreția și înv. Mihu Bocai Dana au interpretat cântece specifice iernii. Momentele de ritm, dans și mișcare, oferite de elevii claselor a III-a B, pregătiți de înv. Balu Rodica, clasa I A, înv. Prihoi Lucreția și de elevii din clasele secției germane, îndrumați de înv. Man Giorgiana și Mathe Corina au animat atmosfera, transmițând tuturor o energie debordantă. Fascinați de dansurile celor mici, spectatorii i-au răsplătit printr-un ropot de aplauze. Momente inedite au fost reprezentate de interpretările la pian ale elevelor Cirebea Maria și Matiș Aryana, coordonate de înv. Balu Rodica, de prof. Alexandra Băcilă și de Vasile Pușcă de la Palatul Copiilor. În încheierea primei părți, eleva Vintilă Ana din clasa a IV-a, sub îndrumarea doamnei prof. Gloria Bancu, a interpretat la pian, cu talent și sensibilitate, o serie de Colinde de Crăciun.

A doua parte a spectacolului a aparținut elevilor din ciclul gimnazial și liceal care au dat viață magiei Crăciunului prin muzică, dans, poezie și emoție, demonstrând că sunt pregătiți să întâmpine sărbătorile cu sufletul curat și luminat. Gazdele din a doua parte a serbării, Andra Șolea și Nicu Avram, au încântat publicul prin carisma și prezența scenică remarcabilă. Dansul majoretelor, coordonate de prof. Haidău Giorgia, „Crăciunul în pași de dans” a introdus publicul în atmosfera sărbătorilor.

A urmat un moment muzical, care a încântat sufletele spectatorilor, prin câteva colinde tradiționale românești, interpretate de Ansamblul vocal al Col. Naț. „I. M. Clain”, prof. coord. Băcilă Alexanda. Bucurie și veselie au transmis, prin intermediul dansului, elevii clasei a V-a B, coordonați de prof. Marian Anca și elevele crăciunițe din clasa a IX-a D , prof. coord. Oancea-Raica Claudia. Colindul străbun a fost adus pe scenă de grupurile corale îndrumate de prof. Gânța Dorina și de prof. Borșan Mariana. Elevii clasei a IX-a E, coordonați de prof. Anușcă Adriana au cântat în limba engleză colinde și melodii specific iernii.

Momentul surpriză al serii l-a reprezentat perechea formată din eleva Tania Găban și Oltean Alexandru, dansatori cu rezultate excepționale la concursuri naționale de Dans Sportiv, care prin mișcările lor au captat cu totul atenția spectatorilor. Eleva Maria Păcurar din clasa a X-a E a interpretat două melodii de iarnă din repertoriul străin, iar, în final, elevii coordonați de prof. Emil Florea au reiterat urările de bunăstare, liniște și voie bună la casa românului, prin realizarea unui moment tradițional.

Cu siguranță, fiecare moment din serbarea elevilor de la Colegiul Naţional ,,I. M. Clain” ne-a determinat să fim cu sufletul mai aproape de tradiții, să ne bucurăm împreună de frumusețea portului și a obiceiurilor din Ardeal și să simțim, în noi, Magia Crăciunului.


Învățământ-Cultură

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, recunoscut drept „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a primit recunoașterea de „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”, în cadrul Congresului UNMUTE, desfășurat în perioada 17-19 iulie 2026, la București.

Evenimentul a reunit 34 de unități de învățământ implicate în proiectul Incubatorul Civic Digital, un program național dedicat educației democratice și cetățeniei digitale.

Colegiul din Blaj a fost reprezentat de o delegație formată din trei cadre didactice – prof. Rodica Matei, prof. Szasz Emilia și prof. Diana Aftenie – și trei elevi de liceu: Daria Bărbat, Alissia Szabo și Matei Aftenie.

Atelierele congresului s-au desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica București și au marcat încheierea proiectului Incubatorul Civic Digital, implementat pe parcursul a trei ani. Inițiativa a fost dezvoltată de Școala de Valori București, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Asociația TechSoup România, cu sprijinul Fundației Botnar.

La Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, programul s-a desfășurat în perioada 2023-2026, sub coordonarea profesoarei Diana Aftenie. Proiectul a avut ca obiectiv promovarea cetățeniei digitale, a educației democratice și a utilizării responsabile a tehnologiei în mediul școlar.

Potrivit reprezentanților colegiului, Congresul UNMUTE a reunit profesori, elevi, directori de școli, cercetători și lideri educaționali din întreaga țară. Participanții au discutat despre viitorul educației, participarea democratică în școli și folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în procesul educațional.

„Participarea la acest congres reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare profesională, pe care o vom valorifica în continuarea proiectelor dedicate educației democratice și cetățeniei digitale din școala noastră”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Zece elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj au obținut nota 10 la Bacalaureat. Rata de promovare a depășit 94%

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se numără și în acest an printre unitățile de învățământ cu rezultate foarte bune la examenul național de Bacalaureat. După afișarea rezultatelor finale, în urma soluționării contestațiilor, rata de promovare înregistrată de colegiu este de 94,57%.

Conducerea instituției a transmis un mesaj de felicitare pentru absolvenți, subliniind că rezultatele sunt rodul muncii depuse de elevi pe parcursul anilor de liceu.

„Ne bucurăm de rezultatele obținute de întreaga generație și apreciem efortul, consecvența și implicarea fiecărui absolvent. În spatele acestor rezultate se află ani de muncă, momente de provocare depășite și încrederea de a merge mai departe cu propriile forțe”, au transmis reprezentanții colegiului.

Un motiv de mândrie îl reprezintă și cele zece note de 10 obținute de absolvenți la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.

La proba de Matematică, nota maximă a fost obținută de:

  • Chelarescu Theodora-Maria;
  • Dehelean Medeea-Diana;
  • Melente Anda;
  • Stroia Andrei;
  • Trîmbițaș Henrietta.

La Informatică, au obținut nota 10:

  • Melente Anda;
  • Muntean Ioana-Vanesa;
  • Petruța Gabriel;
  • Șilean Raul-Cristian.

La proba de Biologie, nota 10 a fost obținută de:

  • Popa Carmen-Denisa.

„Aceste performanțe reflectă seriozitatea, consecvența și nivelul de pregătire al elevilor, fiind răsplata unui efort susținut și a dorinței de a-și valorifica pe deplin potențialul”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”

Publicat

în

Între  26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.

Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.

Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.

„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj