Se împlinesc în aceste zile 167 de ani de la freamătul de libertate al  zecilor de mii de români de pe Câmpia Libertăţii pentru a-şi hotărî destinul propriu pe aceste meleaguri.

Blajul, acest „Pantheon” al libertăţii şi demnităţii românilor, l-a avut ca oaspete de seamă de mai multe ori pe Craiul Munţilor – Avram Iancu, el fiind prezent la toate cele trei mari adunări naţionale de pe Câmpia Libertăţii. La prima adunare, din 30 aprilie 1848, în Duminica Tomii, Avram Iancu a fost însoţit de Ioan Buteanu şi de circa 2.000 de moţi. Şi cu toate că adunarea fusese interzisă de autorităţi, încă din cadrul acesteia fruntaşii români formulează mai multe revendicări, cerând între altele desfiinţarea iobăgiei şi spunând, în frunte cu Simion Bărnuţiu, care a prezidat adunarea, cu Avram Iancu, Ioan Buteanu, Alexandru Papiu-Ilarian şi ceilalţi că „prezenţa comisarilor guvernului şi a armatei nu-i intimidează şi că sunt hotărâţi să-şi câştige drepturile ce li se cuvin”.
Cea de-a doua, cea mai importantă, a avut loc în 3/15 mai 1848. La această adunare, sosirea lui Iancu, în fruntea miilor de moţi disciplinaţi milităreşte, va produce un mare entuziasm. Adunarea a fost prezidată de episcopul ortodox Andrei Şaguna şi de cel greco-catolic, Ioan Lemeni. Zecile de mii de români adunaţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj au ascultat cu însufleţire cuvântările fruntaşilor lor, ardeleni sau de peste munţi, printre care s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Ioan Buteanu, Alecu Russo şi alţii. Chiar şi Alexandru Ioan Cuza, viitorul domnitor al Principatelor Unite, a fost prezent la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848. În cadrul Adunării, s-a votat o Petiţie naţională prin care „naţia română se declara şi se proclama de sine stătătoare şi parte întregitoare a Transilvaniei, pe temeiul libertăţii egale” şi „depune jurământul de credinţă către împărat şi către patrie”. A doua zi s-a cerut reprezentarea proporţională în toate ramurile de conducere şi în administraţia ţării, libertatea presei şi a întrunirilor, şcoli şi o universitate în limba română, şi
s-a protestat apoi solemn împotriva unirii cu Ungaria. Petiţia naţională a fost redactată în 16 puncte.
La această Mare Adunare Naţională, la care au luat parte peste 40.000 de români, avea Avram Iancu să rostească celebra frază: „Uitaţi-vă pe câmp românilor, suntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari, că Dumnezeu e cu noi!”.
Apoi, după cum se ştie, delegaţia trimisă la Dieta de la Cluj cu Petiţia naţională adoptată de Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii din 3/15 mai se întoarce la puţin timp cu mare dezamăgire în suflete. La 29 mai 1848, Dieta din Cluj, alcătuită majoritar din nobili de origine maghiară, decretează unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără a lua în vreun fel în seamă memoriul înaintat de delegaţia de români. În plus, decretează şi dizolvarea Comitetului Naţional Român de la Sibiu, ameninţând cu pedepse aspre pe cei care ar îndrăzni să se mai întrunească de acum încolo. Între timp are loc masacrul de la Mihalţ, când trupele de grăniceri secui deschid focul asupra iobagilor români, care ocupaseră cu forţa o parte din moşia nobilului maghiar local. De aici Iancu decide că doar cu „lancea lui Horea” se mai poate face dreptate şi porneşte astfel în munţi pentru a-şi aduna moţii şi a-i răzbuna pe românii care au căzut victime nevinovate. Avram Iancu organizează astfel mai multe întâlniri cu moţii săi, şi avea să mai vină la Blaj şi la cea de-a treia adunare a românilor, care are loc în ziua de 21 septembrie 1848, când iar s-au adunat, în decurs de 8 zile, pe Câmpia Libertăţii, peste 60.000 de români. Iancu ajunge din nou aici, în fruntea a circa 6.000 de moţi. Această a treia adunare avea să confirme din nou cererile formulate de români la adunarea din 3/15 mai şi a mai statuat în plus formarea unei Gărzi Naţionale Româneşti înarmate, similară cu garda naţională maghiară, care fusese deja constituită şi înarmată de către guvernul austriac. Procesul verbal al adunării a fost semnat şi de Avram Iancu. După care, aşa după cum avea să se exprime în cadrul unei întruniri de la Sibiu, prezidată de marele Andrei Şaguna, Iancu spune răspicat: „Voi vorbiţi înainte, eu plec în munţi, la moţii mei, să fac revoluţie!” Şi, după cum ştim, după o organizare minuţioasă, a dat celebrul ordin (considerat a fi cel mai scurt din toate marile confruntări militare) „No hai!” Şi a făcut-o… În scurt timp, revoluţia va cuprinde aproape toate zonele Transilvaniei.
Azi, Craiul Munţilor, după cum se ştie, îşi doarme somnul de veci la umbra binefăcătoare a gorunului lui Horea de la Ţebea, loc devenit sacru, şi totodată de pelerinaj continuu pentru toţi românii. Însă, şi de acolo, aşa după cum frumos descrie într-un poem pe care i l-a dedicat poetul Octavian Goga (fost şi prim-ministru al României în perioada decembrie1937 – februarie 1938), care l-a admirat foarte mult pe eroul Apusenilor şi chiar i-a luat apărarea în mai multe rânduri în privinţa denigrărilor de tot felul la adresa sa, el veghează şi în prezent asupra naţiunii române, aşa după cum rezultă şi din versurile următoare: „Iar când va veni duşmanul/ Să vă ia pământ şi drept/ Români, scuturaţi gorunul/ Ca din somn să mă deştept”. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fie ca duhul său sfânt, profund românesc, să ne
inunde mereu sufletele tuturor românilor, şi să ne fie pildă vie în toată existenţa noastră de acum, şi în vecii vecilor!
Iar fiindcă este vorba de istoria Blajului, marele oraş al Şcolii Ardelene, ar fi o impietate să nu-i amintim aici, în acest context, şi pe episcopul martir Inocenţiu Micu Klein, care a făcut primele demersuri, printr-un memoriu adresat împăratului Carol al VI-lea, în anul 1732, de înfiinţare de „şcoli pentru fiii neamului nostru”, pe continuatorul său, episcopul Petru Pavel Aron, care înfiinţează în anul 1754 şcolile din Blaj (Şcoala de obşte, Şcoala latinească şi Şcoala de preoţie), pe care le denumeşte metaforic „fântâni ale darurilor”. Şi bineînţeles, pe marii corifei ai Şcolii Ardelene, mişcare ideologică naţională iluministă – avându-i în frunte pe Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior, care au susţinut din toate puterile latinitatea şi continuitatea noastră pe aceste meleaguri, ideea de unitate a românilor, având o puternică înrâurire pedagogică şi contribuind decisiv la trezirea conştiinţei naţionale a tuturor românilor. Aşadar, fără rodnica activitate a acestei „fântâni a darurilor” blăjene şi iluminismul promovat de Şcoala Ardeleană, probabil nu ar fi existat nici marile adunări naţionale de pe Câmpia Libertăţii şi, poate, nici Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Pentru că, pe Câmpia Libertăţii, din toate piepturile românilor s-a strigat cu putere: „Vrem să ne unim cu ţara!”