Rămâi conectat

Actualitate

Blajul merge „Pe urmele Papei Francisc”: Sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri Greco–Catolici Români

Publicat

în

Primul eveniment care marchează aniversarea a doi ani de la vizita istorică a Papei Francisc la Blaj va avea loc în seara zilei de 1 iunie 2021, la ora 18:00, când va fi celebrată Vecernia Solemnă a Sărbătorii Fericiților Episcopi Martiri Greco–Catolici Români, oficiată de Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

Textele liturgice pentru celebrarea Vecerniei Sărbătorii Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici Români au fost pregătite de Comisia Sinodală Liturgică a Bisericii Greco-Catolice din România și au primit Recognitio din partea Sfântului Scaun. Miercuri 2 iunie 2021, cu prilejul Sărbătorii Fericiților Episcopi Martiri Greco–Catolici Români, începând cu ora 10:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj.

La finalul Sfintei Liturghii va avea loc prezentarea albumului foto „Mică Romă, Papa te salută!”, care ilustrează, în imagini, vizita Papei Francisc la Blaj. Va urma prelegerea intitulată „Semnificația istorică a vizitei Papei Francisc la Blaj în anul 2019″, care va fi prezentată de domnul profesor Ciprian Ghişa, Delegat al Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan pentru coordonarea AGRU-ului, Lect. univ. dr. la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj – Napoca.

Tot în cadrul acestei zi de sărbătoare, în foaierul Palatului Cultural din Blaj, va avea loc, începând cu ora 12:00, expoziția de artă „Portretele Fericitilor Episcopi Martiri: Credință și artă”, realizate de pictorul prof. univ. Liviu Lăzărescu, fiu al Bisericii Române Unite cu Roma. Maestrul Liviu Lăzărescu a activat peste 40 de ani la Catedra de Pictură a Institutului de Arte Plastice din București, o frumoasă carieră profesională încununată, în anul 2004, cu titlul de „Profesor honoris causa”.

Prin organizarea acestei celebrări liturgice și a evenimentelor culturale amintite, Biserica Blajului cinstește memoria și jertfa Fericiților Episcopi Martiri Greco–Catolici Români, continuând să meargă „Pe urmele Papei Francisc”, reamintindu-și mereu de motto-ul Vizitei Apostolice a Sfântului Părinte în România, „Să mergem împreună!”.

Credincioșii care nu vor putea participa fizic la celebrare se pot uni în rugăciune urmărind transmisiunea în direct pe canalele media deja cunoscute: TVR 3, Maria TV și pe canalul de YouTube al Radio Blaj.

Data de 2 iunie 2019 rămâne întipărită în inimile românilor. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică l-a primit cu dragoste pe Succesorul Sfântului Petru și a trăit un eveniment unic și mult așteptat: beatificarea celor Șapte Fericiți Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, pe Câmpia Libertății din Blaj.

Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș


Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.

În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj