Actualitate
Blajul merge „Pe urmele Papei Francisc”: Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă în comunitatea de romi din cartierul Barbu Lăutaru
Evenimentele care marchează aniversarea a doi ani de la vizita istorică a Papei Francisc la Blaj se vor încheia în cartierul Barbu Lăutaru, în mijlocul comunității rom, duminică 13 iunie 2021.
Începând cu ora 11:00, Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar, în numele Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit, va oficia Sfânta Liturghie pe esplanada bisericii cu hramul „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Episcop Ioan Suciu”, devenită punct central al comunității romilor din cartierul Barbu Lăutaru.
Prin organizarea acestei celebrări liturgice, Biserica Blajului cinstește memoria și jertfa Fericiților Episcopi Martiri Greco–Catolici Români, și totodată, continuă să meargă „Pe urmele Papei Francisc”, prin prezența sa în ceea ce în discursul Sfântului Părinte a fost numit ca fiind; „periferie a periferiilor”. În cadrul acestei Sfintei Liturghii, paisprezece copilași din comunitate vor primi Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă.
După o perioadă de intensă pregătire spirituală, parcurgând drumul cunoaşterii învăţăturii creştine propus în întâlnirile de cateheză, copiii vor trăi emoţionantul moment al Primei Împărtășanii Solemne, în prezenţa familiilor lor. Vor deveni astfel membri ai comunităţii credincioșilor care participă la Taina Euharistiei, îmbrățișând pe deplin îndatoririle celor care îl urmează pe Cristos.
Cu acest prilej solemn, Sfântul Părinte Papa Francisc a trimis Binecuvântarea Sa Apostolică în mod nominal fiecăruia din cei paisprezece copii, prin intermediul Nunțiaturii Apostolice în România și al Excelenței Sale Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic.
Celebrarea va fi transmisă în direct de Maria TV și pe canalul de YouTube al Radio Blaj.
Data de 2 iunie 2019 rămâne întipărită în inimile românilor. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică l-a primit cu dragoste pe Succesorul Sfântului Petru și a trăit un eveniment unic și mult așteptat: beatificarea celor Șapte Fericiți Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, pe Câmpia Libertății din Blaj. Ziua istorică s-a încheiat cu întâlnirea Sanctității Sale Papa Francisc cu comunitatea romilor din cartierul Barbu Lăutaru, unde s-a reafirmat grija Bisericii Catolice față de periferiile existențiale ale societății noastre.
Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Actualitate
Screening auditiv gratuit la Blaj, în zilele de 9 și 10 noiembrie 2026
Locuitorii municipiului Blaj și ai localităților învecinate sunt invitați să participe, în zilele de 9 și 10 noiembrie 2026, la o acțiune gratuită de screening auditiv, organizată de RomSound, în colaborare cu Primăria Municipiului Blaj.
Evenimentul va avea loc la Palatul Cultural Blaj, în intervalul orar 09:00–16:00, și le oferă participanților posibilitatea de a-și verifica auzul, de a identifica din timp eventualele probleme auditive și de a beneficia de îndrumarea specialiștilor.
Inițiativa urmărește să încurajeze prevenția și să atragă atenția asupra importanței sănătății auditive. Depistarea timpurie a problemelor de auz poate contribui la menținerea calității vieții și la prevenirea unor dificultăți de comunicare.
Organizatorii îi încurajează pe toți cei interesați să profite de această oportunitate și să acorde atenția cuvenită sănătății auzului.
Programări și informații suplimentare: 0779 321 157.
Un auz sănătos înseamnă comunicare mai bună, conexiuni mai puternice și o calitate mai bună a vieții.
Actualitate
Vineri, 6 noiembrie 2026: Concert de muzică barocă „NATURALIS”, la Palatul Cultural din Blaj
Iubitorii muzicii clasice sunt invitați vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, la Palatul Cultural din Blaj, unde va avea loc concertul „NATURALIS”, susținut de Ansamblul de Muzică Barocă SEMPRE.
Evenimentul propune publicului o incursiune în universul rafinat al muzicii baroce, printr-un program dedicat sensibilității, expresivității și frumuseții sonore a acestui gen muzical.
Concertul se înscrie în seria manifestărilor culturale menite să promoveze valorile muzicale autentice și să apropie publicul de muzica clasică, oferind o experiență artistică aparte.
Organizatorii îi invită pe toți cei pasionați de muzică să participe la această întâlnire culturală.
Accesul publicului este liber.
Actualitate
Joi, 5 noiembrie 2026: Exercițiu de intervenție în cazul unui atac cu dispozitiv exploziv, la Trezoreria Blaj. Circulația rutieră va fi restricționată
Un amplu exercițiu de intervenție va avea loc joi, 5 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, la sediul Trezoreriei (ANAF) din municipiul Blaj, situat în Piața 1848. Acțiunea va simula o situație de criză generată de un atac cu un dispozitiv exploziv și va avea o durată estimată de aproximativ două ore.
La exercițiu vor participa forțe din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba, alături de alte structuri cu atribuții în domeniul securității obiectivelor.
Scopul activității este verificarea și perfecționarea capacității de intervenție a structurilor implicate, precum și testarea modului de cooperare și coordonare între acestea în gestionarea unor situații de urgență.
Restricții de circulație în zona Trezoreriei
Pe durata desfășurării exercițiului, circulația rutieră în zona Trezoreriei Blaj va fi restricționată temporar, pentru asigurarea condițiilor de siguranță necesare desfășurării intervenției simulate.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să circule cu prudență și să manifeste înțelegere față de eventualele restricții.
Reprezentanții Jandarmeriei Alba precizează că activitatea este exclusiv un exercițiu, fără să existe un pericol real pentru populație. Cetățenii sunt îndemnați să nu se alarmeze dacă vor observa în zonă un număr mai mare de forțe de ordine și autospeciale de intervenție.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință



