Știri din zonă
Bariera de cale ferată din Valea Lungă rămâne pe poziţie
Coridorul feroviar IV Paneuropean, cu lucrările lui cu tot, va schimba dramatic în bine și tronsonul ce străbate comuna Valea Lungă. Doar că, din birourile de la capitală, un pix a desființat bariera existentă pe raza comunei, ce desparte satul nou de corpul localității.
Manevra nu le-a picat deloc bine nici celor peste 300 de locuitori, nici agenților economici care ar fi nevoiți să ocolească în jur de 4 kilometri pentru a ajunge din cartierul nou în vatra satului și mai departe. Prin urmare, edilul Vasile Pușcă a luat problema în mâini și s-a deplasat nu mai puțin de trei ori la București, a făcut adrese în scris și a reușit în cele din urmă să determine alcătuirea unei comisii formate din reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și experți implicați în înfăptuirea modernizării coridorului feroviar IV Paneuropean. Comisia s-a deplasat așadar la Valea Lungă, unde se pare că s-a lămurit de necesitatea păstrării barierei pe poziție. Nu zice nimeni că nu e bine și frumos cu gardul antifonic ce este prevăzut în proiect și cu pasajul subteran pentru pietoni, dar familiile din satul nou au ținut să se facă auziți și au strâns semnături pentru a înclina balanța în favoarea păstrării punctului de trecere peste calea ferată. Argumente sunt destule, atât de natură economică și nu numai, dar poate cel mai sensibil dintre ele este acela că cimitirul din comună se află în capătul localității, spre Blaj, iar din capătul celălalt, 370 de semnatari (de pe străzile T. Vladimirescu, Gării și Pescarilor) întreabă cum se presupune că ajung ei cu răposații la locul de veci? Desființarea barierei ar presupune un ocol de 2 kilometri spre Mediaș și apoi încă 2 kilometri înapoi, disconfort major pentru cei aflați și așa într-o situație nefericită. Și apoi, cum să desparți o localitate în două, fără să lași un punct de trecere și pentru autoturisme? Potrivit primarului Vasile Pușcă, după incursiunea pe teren, comisia s-a retras la capitală cu promisiunea că proiectul va fi revizuit de manieră să lase bariera la locul ei. Administrația locală așteaptă și o notificare în scris a acestei decizii și bine face, nu de alta dar la exproprieri, am avut ocazia să aud, ce este drept din alte localități, relatări cu promisiuni verbale nerespectate în fapt, după modelul ”zic cum zici și fac ca mine”. Dar să nu cobim, comisia și-a dat cuvântul de onoare și ce a fost de înțeles s-a înțeles. Glasul roților de fier nu este mai puternic decât cel al locuitorilor din Valea Lungă.
D. M. S.
Știri din zonă
Incendiu la o anexă gospodărească din Veseuș. Intervin pompierii militari din Blaj și SVSU Jidvei
Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Veseuș, comuna Jidvei.
La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă. La operațiune participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jidvei.
ACTUALIZARE: „Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Bărbat de 36 de ani din Cetatea de Baltă, reținut după ce ar fi furat 130 de kilograme de struguri
Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și amenințare.
Potrivit polițiștilor, în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2026, bărbatul ar fi fost surprins de agenții de pază în timp ce sustrăgea struguri dintr-o vie aparținând unei ferme viticole din localitatea Tătârlaua.
În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi furat aproximativ 130 de kilograme de struguri și i-ar fi amenințat pe agenții de pază.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
În cursul zilei de 29 septembrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
Știri din zonă
Bărbat din Cenade, trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Cenade, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele ar fi fost comise în perioada mai–august 2026, asupra unei fete care avea 12 ani la începutul perioadei investigate și care a împlinit ulterior 13 ani.
Anchetatorii susțin că bărbatul, cunoscut al familiei victimei, ar fi atras-o în repetate rânduri la locuința sa din Cenade. Profitând de faptul că se aflau singuri, acesta ar fi comis acte de agresiune sexuală asupra minorei. Ulterior, în prima jumătate a lunii august, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual cu fata și i-ar fi oferit în mod repetat bani pentru a o determina să accepte actele de natură sexuală.
Inculpatul a fost reținut la 19 august 2026, iar ulterior Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea sa preventivă. Măsura este în vigoare până la 17 octombrie 2026, inclusiv.
Prin rechizitoriul întocmit la 25 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj, spre competentă soluționare. Procurorul a solicitat și menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză au fost solicitate daune morale în valoare de 120.000 de lei, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența acestei sume.
Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția inculpatului urmează să fie stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



