Actualitate
Bărbat din Tiur trimis în judecată, după ce și-a pălmuit soția

La data de 9 iunie 2023, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară la Judecătoria Blaj, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul rejust.ro.
Prin actul de sesizare, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, la finalul lunii iulie, într-o zi de sâmbătă, în timp ce se aflau în baia locuinței comune din satul Tiur, i-a aplicat persoanei vătămate, cu care era căsătorit la momentul respectiv, o lovitură cu palma în zona feţei, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violența în familie.
În cauză nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat, cu privire la administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală, termenul stabilit fiind împlinit la această dată, şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.
Decizia poate fi atacată cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.
Actualitate
Bărbat de 37 de ani din Blaj, căutat de autoritățile germane pentru furt, depistat și reținut de polițiști
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Blaj, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru furt, a fost depistat de polițiștii din Blaj.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul a fost găsit în municipiul Blaj, în data de 27 august 2026. Acesta a fost prezentat ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus față de el măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.
Pentru localizarea și depistarea bărbatului, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare furnizate prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Procedurile legale privind punerea în executare a mandatului european de arestare sunt în desfășurare.
Actualitate
Cuplurile din Blaj care în anul 2026 au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de administrația locală
Cu emoție și bucurie, cuplurile din Blaj care aniversează în acest an 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite joi, 27 august 2026, de administrația locală.
Evenimentul a fost un prilej de a celebra o jumătate de secol de viață construită împreună, cu iubire, încredere și sprijin reciproc.
„Felicitări pentru o viață construită împreună, cu iubire și încredere! La mulți ani frumoși împreună!”, a fost mesajul transmis cuplurilor aniversate, de către primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar.
Momentul a fost marcat cu emoție și bucurie, în onoarea celor care au ajuns să sărbătorească „Nunta de Aur”, după cinci decenii petrecute împreună.
Actualitate
Bărbat de 48 de ani din Blaj, reținut după ce ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător un localnic din Bucerdea Grânoasă
Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj, după ce ar fi amenințat un bărbat de 55 de ani cu un obiect tăietor-înțepător.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 25 august 2026, în jurul orei 19.50, pe strada 1 Decembrie din comuna Bucerdea Grânoasă.
Potrivit polițiștilor, bărbatul de 48 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, l-ar fi amenințat pe un localnic în vârstă de 55 de ani cu un obiect tăietor-înțepător. Gestul acestuia i-ar fi provocat victimei o stare de temere.
În noaptea de 25 spre 26 august, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 27 august, Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
-
Din Județacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 10 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 5 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 4 săptămâni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


