Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbat de 65 de ani din Crăciunelu de Jos reținut de polițiștii din Blaj, după ce și-a amenițat fiul și soția și a încălcat ordinul de protecție

Publicat

în

Sâmbătă, 20 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, cu privire la faptul că atât el, cât și mama sa, în vârstă de 54 de ani, au fost amenințați de tatăl său.

Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, în timp ce se aflau în curtea imobilului comun, din localitatea Craciunelu de Jos, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, bărbatul, de 65 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, şi-ar fi amenințat fiul și soția.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care bărbatului i-a fost interzis să se apropie de fiul și de soția sa.

În cursul aceleiași zilei, bărbatul s-ar fi întors la domiciliu, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis. Bărbatul de 65 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, a fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiștii din Blaj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Blaj.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor amenințare și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Acțiune împotriva migrației ilegale în Jidvei. Polițiștii au verificat 40 de cetățeni străini și 11 autovehicule

Publicat

în

Polițiștii din județul Alba au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în comuna Jidvei. În cadrul controalelor, au fost verificați 40 de cetățeni străini cu drept de muncă în România, 11 autovehicule și două unități de cazare. Nu au fost constatate nereguli.

Acțiunea a avut loc în 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12:00–14:00, și a fost organizată de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări al Județului Alba.

Controale pentru prevenirea migrației ilegale în Jidvei

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat identitatea cetățenilor străini prin intermediul aplicației eDAC, utilizată pentru verificarea documentelor și a datelor de identitate.

În total, au fost verificați 40 de cetățeni străini care au drept de muncă în România, precum și 11 autovehicule. De asemenea, autoritățile au efectuat controale la două unități de cazare destinate cetățenilor străini.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în urma verificărilor nu au fost constatate nereguli.

Totodată, cetățenilor străini le-au fost reamintite normele de conviețuire socială pe care trebuie să le respecte.

Acțiunile de control vor continua

Reprezentanții autorităților anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale fiind considerate obiective prioritare.

Controalele urmăresc verificarea respectării prevederilor legale și prevenirea situațiilor care pot favoriza migrația ilegală.


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 48 de ani din Valea Lungă, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Valea Lungă, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Blaj în favoarea fostei sale soții.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, măsura reținerii a fost dispusă la data de 14 octombrie 2026, de către polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 14:00, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri de fosta soție, în vârstă de 39 de ani, încălcând astfel măsurile stabilite prin ordinul de protecție emis la 21 septembrie 2026 de Judecătoria Blaj.

Bărbatul este cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.


Citește mai mult

Știri din zonă

2,5 kilometri de străzi din Sâncel urmează să fie modernizați

Publicat

în

Locuitorii comunei Sâncel se vor bucura în curând de străzi mai moderne, după ce Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a stabilit că proiectul de reabilitare nu necesită o evaluare a impactului asupra mediului. Această decizie, luată în urma ședinței Comisiei de analiză tehnică din 6 octombrie 2026, elimină o etapă complexă și accelerează implementarea lucrărilor.

Proiectul, coordonat de Primăria Comunei Sâncel, vizează modernizarea a opt tronsoane de străzi secundare din intravilanul satului, totalizând aproape 2,5 kilometri de drumuri îmbunătățite și o suprafață de intervenție de aproximativ 2.130 metri pătrați.

Intervențiile vor avea loc pe următoarele străzi:

– Iancu Jianu (417 m)
– Ion Creangă (315 m)
– Vasile Alecsandri (153 m)
– Gării (451 m)
– Mihai Viteazu (372 m + bifurcație de 110 m)
– Dobrogeanu Gherea (533 m + bifurcație de 89 m)

Lucrările nu vor produce modificări semnificative asupra mediului, deoarece traseul noilor străzi se suprapune peste cel existent. Acest aspect este crucial, deoarece anulează necesitatea exproprierilor, a demolărilor sau a scoaterii de terenuri din circuitul agricol.

În ceea ce privește gestionarea apelor pluviale, proiectul prevede instalarea de șanțuri pereate, rigole carosabile și rigole tip scafă, care vor direcționa apa către zone depresionare sau receptori existenți. De asemenea, pentru a asigura accesul facil la proprietățile private, vor fi montate podețe tubulare cu o lungime medie de 6 metri.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj