Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbat de 58 de ani din Crăciunelu de Jos reținut de polițiștii din Blaj, după ce și-a agresat soția și ar fi amenințat-o cu moartea

Publicat

în

Duminică, 9 octombrie 2022, în jurul orei 11.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au fost sesizați de către o femeie din Crăciunelu de Jos cu privire la faptul că soțul său are un comportament agresiv.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în seara zilei de 8 octombrie, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi distrus bunuri din locuință, și-ar fi agresat soția și ar fi amenințat-o cu moartea, determinând-o să își părăsească domiciliul și să se refugieze la o rudă.

Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere și a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

Ulterior, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 10 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

FOTO: ARHIVĂ


Știri din zonă

La Biia, Crucea de pe Dealul bisericii a adunat din nou comunitatea la rugăciune

Publicat

în

Comunitatea din Biia s-a reunit, în seara zilei de 14 septembrie 2026, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, pentru tradiționalul eveniment „La umbra Crucii de pe Dealul bisericii”. Întâlnirea, organizată începând cu ora 18.00, a adunat credincioși din Biia și din localitățile învecinate într-un moment de rugăciune, comuniune și rememorare a istoriei locului.

Evenimentul s-a desfășurat pe „Dealul Crucii”, în fața monumentului ridicat în anul 2007 de „Asociația Fiilor satului Biia”. Crucea, realizată din fier zincat și având o înălțime de 15 metri, este iluminată și poate fi văzută din întreaga vale a Târnavei Mici.

Locul are o puternică încărcătură istorică și spirituală pentru comunitatea din Biia. Aici s-a aflat vechea vatră a satului, precum și biserica de odinioară, spațiul rămânând în memoria localnicilor drept unul sacru.

În cadrul întâlnirii, un sobor de preoți a oficiat Acatistul Sfintei Cruci, în prezența credincioșilor. La finalul slujbei, părintele Claudiu Moldovan, preotul care păstorește comunitatea ortodoxă din Sâncel, a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația Sfintei Cruci în viața creștinului și despre responsabilitatea fiecăruia de a-și asuma propria cruce cu credință și nădejde.

Un moment important al întâlnirii a fost și intervenția inginerului Teodor-Florin Mărginean, primarul comunei Șona și fiu al satului Biia, care a vorbit în numele „Asociației Fiilor satului Biia”. Acesta a evocat istoria monumentului ridicat în urmă cu aproape două decenii și rolul pe care Crucea de pe Deal îl are în păstrarea memoriei locului și în menținerea legăturii dintre fiii satului și comunitatea de origine.

La eveniment a participat și George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, care a subliniat importanța unor astfel de momente pentru comunitățile care își păstrează tradițiile și cinstesc memoria înaintașilor.

Tradiția întâlnirii de pe „Dealul Crucii” a fost instituită în urmă cu 12 ani și continuă să reprezinte un moment important pentru comunitatea din Biia. Dincolo de dimensiunea religioasă, evenimentul constituie și o formă de păstrare a memoriei colective și de cinstire a înaintașilor.

Mesajul întâlnirii a fost pus în legătură cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”.

Pentru locuitorii din Biia, întâlnirea anuală de la Crucea de pe Dealul bisericii rămâne astfel un reper al vieții comunității, în care credința, tradiția și memoria înaintașilor se întâlnesc într-unul dintre cele mai încărcate simbolic locuri ale satului.

 

Pr. paroh Lucian Feșteu


Citește mai mult

Știri din zonă

Șofer de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă, reținut după ce a fost prins băut și fără permis, la Crăciunelu de Jos

Publicat

în

Un tânăr de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a fost depistat la volan, în localitatea Crăciunelu de Jos, deși avea dreptul de a conduce suspendat. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Incidentul s-a produs în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, în jurul orei 04:18. Polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 13 septembrie 2025.

În acest caz, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Citește mai mult

Știri din zonă

Șofer de 22 de ani Bucerdea Grânoasă, prins băut la volan și cu dreptul de a conduce suspendat

Publicat

în

Un tânăr de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă este cercetat penal după ce a fost prins la volan, în Crăciunelu de Jos, deși avea dreptul de a conduce suspendat. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că acesta consumase alcool.

Tânărul a fost oprit pentru control în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, în jurul orei 04.18, de polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj, pe raza localității Crăciunelu de Jos.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 13 septembrie 2025.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj