Știri din zonă
Bărbat de 47 de ani din Șona cercetat de polițiști, după ce a fost surprins conducând băut pe raza comunei

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Știri din zonă
Amenzi de peste 20.200 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Jidvei și Cetatea de Baltă
Joi, 11 iunie 2026, în intervalul orar 17.00 – 20.00, polițiștii din municipiul Blaj au desfășurat o acțiune, pe raza comunelor Jidvei și Cetatea de Baltă, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 80 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 60 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 20.284 de lei.
În urma acțiunii, 21 de persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.
Au fost verificați 3 deținători de arme, nefiind constatate deficiențe. De asemenea, au fost consiliate 7 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Știri din zonă
Incendiu izbucnit la un autoturism, pe strada Principală din Bucerdea Grânoasă. Intervin pompierii militari din Blaj
Pompierii militari din Blaj au fost solicitați să intervină, marți după-amiază, pe strada Principală din localitatea Bucerdea Grânoasă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
„Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în loc. Bucerdea Grânoasă, str. Principală. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a transmius ISU Alba.
UPDATE: „Incendiul s-a manifestat la compartimentul motor, acesta fiind stins de catre pompierii militari”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Acțiune a polițiștilor din Blaj pe DN 14B, tronsonul tronsonul Mihalț-Cistei-Crăciunelu de Jos. Au fost aplicare amenzi de peste 26.000 de lei
Luni, 8 iunie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj, împreună cu cei ai Secției 5 Poliție Rurală Blaj au desfășurat o acțiune pe DN 14B, pe tronsonul de drum Mihalț – Cistei – Crăciunelu de Jos. Scopul acțiunii l-a constituit creșterea siguranței rutiere și verificarea respectării regimului legal de viteză.
În cadrul acțiunii desfășurate, au fost constatate 78 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 26.122 de lei.
Totodată, au fost reținute două permise de conducere.
Facem precizarea că astfel de acțiuni vor continua în vederea creșterii siguranței rutiere.
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 8 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


