Rămâi conectat

Actualitate

Bazinul acoperit de înot din Blaj se deschide mâine. Vezi orarul și taxele de acces

Publicat

în

Vineri, 14 februarie 2020, la ora 14.00, are loc deschiderea oficială a bazinului acoperit de înot din Blaj. Situat pe strada Iuliu Maniu, lângă baza de agrement și stadionul din Parcul Avram Iancu, bazinul de înot este o investiție de peste un milion de euro a Primăriei Blaj, fiind destinat tuturor celor care iubesc acest sport, adulți și copii.

Programul de funcționare și tarifele de acces vin în întâmpinarea tuturor blăjenilor interesați să beneficieze de facilitățile acestuia.

Iubitorii de înot pot să folosească bazinul în fiecare zi, de marți până duminică, între orele 07:00-13:00 și 14:00-21:00, lunea fiind închis pentru igienizare. Taxa de acces la bazin va fi, pentru adulți, de 20 de lei, iar pentru copiii sub 14 ani aceasta va fi 10 lei.

Un abonament lunar va costa 150 lei pentru adulți și 75 lei pentru copiii sub 14 ani. Interesul pentru deschiderea noului bazin acoperit de înot este deja uriaș și confirmă demersul administrației locale de a construi un astfel de obiectiv în municipiul Blaj. După deschiderea oficială a acestuia, doi instructori de înot vor începe cursurile cu cei mici, numărul solicitărilor fiind ridicat încă de la primele anunțuri privind organizarea lecțiilor de înot pentru copii.

„Ne bucurăm că le putem oferi blăjenilor posibilitatea de a înota, pe tot parcursul anului, într-un bazin modern, frumos și atractiv. Construirea unui bazin acoperit de înot a fost un obiectiv foarte important pentru administrația locală, era nevoie de o astfel de facilitate, pentru ca blăjenii să nu mai meargă în alte localități pentru a înota în afara sezonului estival. Dincolo de acest aspect, inaugurarea bazinului de înot reprezintă un nou pas pe care îl facem în ceea ce privește construirea unei infrastructuri sportive complete, în drumul nostru spre orașul european pe care ni-l dorim cu toții”, afirmă primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.


Actualitate

Femeie de 49 de ani cercetată de polițiști, după ce i-a furat telefonul mobil unei minore, în timp ce se aflau la Baza de Agrement din Blaj

Publicat

în

Duminică, 21 iunie 2026, în jurul orei 17.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați de către o minoră, în vârstă de 14 ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că i-a fost sustras telefonul mobil, în timp ce se afla în incinta unei baze de agrement.

În urma activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii au identificat persoana care ar fi sustras telefonul mobil, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Blaj.

Telefonul mobil a fost recuperat și predat tinerei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în vederea documentării întregii activități infracționale.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 29 de ani din Blaj, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

Publicat

în

Luni, 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Municipiul Blaj, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 iunie 2026, de către Judecătoria Blaj.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 41 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția și copii minori

Publicat

în

La data de 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 15 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 40 de ani, și i-ar fi adresat injurii, pe fondul consumului de alcool. De asemenea, în cursul zilei de 14 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar fiului său, în vârstă de 17 ani, i-ar fi adresat amenințări, provocându-i o stare de temere.

Polițiștii au emis trei ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de familia sa.

În cursul zilei de azi, 16 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj