Rămâi conectat

Administrație

Au fost finalizate lucrările de reabilitare a străzilor Arțarului și Mugurel, din Blaj

Publicat

în

Lucrările de reabilitare a străzilor Arțarului și Mugurel din Blaj, realizate cu fonduri din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”,  au fost finalizate cu două săptămâni înainte de termen, a anunțat primarul Gheorghe Valeantin Rotar.

„Cu aproximativ două săptămâni înaintea termenului estimat, au fost finalizate lucrările de reabilitare completă a străzilor Arțarului și Mugurel. Ambele străzi au fost modernizate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Pe strada Arțarului, în lungime de 369 m, au fost amenajate rigolele și a fost turnat un strat de asfalt, valoarea investiției fiind de 402.000 lei.

Pe strada Mugurel, în lungime de 139 m, au fost efectuate reparații capitale la fundația străzii, carosabilul rutier, canalizarea pluvială și trotuare, valoarea investiției fiind de 249.000 lei.

Odată cu încheierea lucrărilor de reparații capitale de pe străzile Arțarului și Mugurel, am reușit să finalizăm, tot înainte de termen, cele 12 străzi din municipiul Blaj incluse în etapele 6 și 7 de reabilitare, finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea totală a lucrărilor fiind de 5.778.629,71 lei (cu TVA), finanțate exclusiv de la bugetul de stat!”, a scris Gheorghe Valentin Rotar, pe pagina personală de facebook.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Administrație

De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.

În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.

Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.

Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.

Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.

Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.

Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.

Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.

Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :

– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.

– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.

Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.

Informați suplimentare le puteți obține la:

– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).

– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

Gheorghe Valentin Rotar: „Sper ca lucrările de costrucție a Bibliotecii Municipale din Blaj să fie finalzate în acest an”

Publicat

în

Lucrările de edificare a Bibliotecii Municipale ultramoderne din Blaj se apropie de final. „Sper ca aceste lucrări, mult întârziate, să fie finalizate până la sfârșitul anului”, a anunțat vineri, 15 mai 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.

„Din păcate mai există și constructori din această categorie, dar în final de vom bucura cu toții de o bibliotecă modernă, care va găzdui și biblioteca documentară pe lângă biblioteca clasică. Este o lucrare în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, fonduri europene. Lucrările merg acum foarte bine, după ce au decurs la un moment dat și foarte rău. Realizarea acestui edificiu reprezintă pentru noi o datorie de suflet față de blăjeni”, a precizat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj