Sport
Atomic Blaj, calificare la turneul semifinal II de volei feminin (Under 17)
Performanță de apreciat realizată de Atomic Blaj, echipa pregătită de Dan Balu calificându-se la la turneul semifinal II de volei feminin Under 17 (cadete).
În acest sezon compețițional, 2025/2026, clubul din „Mica Romă”, care merită felicitări (cu majuscule) pentru modul cum se preocupă de sectorul juvenil, a avut înscrise 5 echipe, două de Under 13, două de Under 15 și una de Under 17.
La sfârșitul fazei 1 (faza grupelor), Atomic Blaj a acces la turneul semifinal 1 cu echipa de Under 15 Atomic Black, de pe locul 1 fără meci pierdut. Însă la turneul semifinal 1 de la Craiova, nu a reușit să termine pe primele două poziții pentru a continua parcursul.
În schimb, echipa de cadete Under 17 a terminat pe locul trei în faza grupelor și s-a calificat la turneul 1 semifinal din liga a doua, organizat recent la Blaj, Atomic Blaj a câștigat furneul, fără meci pierdut și s-a calificat la turneul 2 semifinal. Rezultatele au fost: 3-2 cu LPS Cetate Deva, 3-1 cu Silvania Sport și 3-2 cu Academia Volei Pîrv 11 Pink.
La Under 15 (speranțe), la Craiova, Atomic Blaj a învins CSȘ Slatina (3-0) și a pierdut, în minimum de seturi, cu CSV Craiova și CSȘ Caransebeș, respectiv 1-3 cu CSȘ Bega Timișoara (s-au calificat CSV Craiova și CSȘ Bega Timișoara). În Seria G, la Florești, a participat o altă reprezentantă a Albei, Total Sport Alba Iulia, care a înregistrat rezultatele 0-3 cu CSȘ 2 Baia Mare, 0-3 cu Viitorul Florești, 1-3 cu CSȘ Turda și 0-3 cu CSȘ Târgu Mureș (s-au calificat Viitorul Florești și CSȘ 2 Baia Mare).
Sport
Din sezonul viitor de Liga a 3-a, CIL Blaj se mută pe arena din Tiur. Se dorește păstrarea lui Bejan și Mensah
CIL Blaj intenționează să își dispute meciurile de pe teren propriu pe noua bază sportivă din Tiur în cel de-al treilea sezon consecutiv petrecut în Liga a 3-a, cu condiția ca lucrările să fie finalizate la timp. În caz contrar, există posibilitatea ca prima parte a campionatului să se desfășoare în continuare pe stadionul „CIL-Veza”.
Reunirea lotului este programată pentru luni, 13 iulie. Echipa va efectua pregătirea pe plan local, fără cantonament centralizat, și va continua cu același staff tehnic. Antrenorul Daniel Tătar, care a obținut recent licența UEFA B, va beneficia în noul sezon și de sprijinul unui preparator fizic.
Vara aceasta aduce schimbări importante în lotul formației din „Mica Romă”, în condițiile în care contractele jucătorilor au fost valabile doar pentru un sezon. Sunt confirmate despărțirile de Istrate, Csiki, Cîrstean, Said, R. Popa, V. Boldea, Maghiari și Ntim. Dintre aceștia, Boldea se află în probe la formații din eșaloanele superioare, iar Ntim a revenit la FC Hermannstadt.
Conducerea clubului speră să îi păstreze pe Tineiu, precum și pe Bejan și Mensah, ale căror împrumuturi de la Hermannstadt au expirat. Situația celor doi depinde însă și de viitorul formației sibiene, aflat într-un context de incertitudine. Totodată, rămâne de văzut dacă albaiulianul C. Cristea va continua la Blaj, o posibilă destinație pentru experimentatul mijlocaș de 38 de ani fiind Viitorul Sântimbru.
În perioada de pregătire, CIL Blaj are programate meciuri amicale cu Sporting Cluj, CSU Alba Iulia și Inter Sibiu, iar pe 29 iulie va debuta în noua ediție a Cupa României.
În sezonul precedent, CIL Blaj a încheiat pe locul 5 în play-out-ul Seriei 7 din Liga a 3-a. Un aspect remarcabil îl reprezintă ponderea jucătorilor formați la nivel local: nu mai puțin de opt fotbaliști proveniți de la CSȘ Blaj fac parte din lotul echipei – Frățilă, Roșca, Drăgan, Lungar, Micu-Cristea, D. Cristea, Răhăian și Ciumaș.
Sport
Blăjeanca Roxana Cordea, argint în proba de de 3000 metri din cadrul Campionatelor Naționale de Atletism Under 18
Roxana Cordea (AC Mica Romă Blaj/ CSȘ Blaj) a devenit vicecampioană națională, clasându-se pe locul secund în proba de 3000 metri (cu timpul 10:47.91) din cadrul Campionatelor Naționale de Atletism Under 18 de la Craiova.
Talentata competitoare a fost întrecută de Anna Lena Racz (CSȘ Sfântu Gheorghe, timpul 10:43.34), pe ultima treaptă a podiumului regăsindu-se Denisa Horlescu (LPS Iași/Politehnica Iași, cu rezultatul 10:52.47), într-o cursă cu 16 alergătoare la start. Roxana Cordea și-a început cariera la Luceafărul Jidvei (la fel ca Viorel Medeșan), antrenor Andras Gaspar, și din acest an a trecut la Mica Romă Blaj/CSȘ Blaj, unde se pregătește cu Cristina Man și Rareș Miklos. Sportiva în vârstă de 16 ani a mai terminat pe locul 5 în proba de 1500 metri (rezultatul 4:57.52, cel mai bun timp al sezonului, SB)
Au mai participat:
Andreas Mihu (CS Unirea Alba Iulia) – locul 21 la 100 metri (cu PB, timpul 12.15) și locul 22 la 200 metri (rezultatul 24.50);
Georgiana Beldean (CS Unirea Alba Iulia), nu a terminat proba de 5000 metri marș; Iasmina-Nicoleta Rațiu (CS Unirea Alba Iulia) – locul 5 în proba de 5000 metri marș (32.01,37, PB), pregătiți de Mihaela Vlas;
Ioan Luca Borza (CSM Unirea Alba Iulia) – descalificat la 5000 metri marș (antrenor Ana Rodean);
Viorel Ioan Medeșan (AC Mica Romă Blaj/ CSȘ Blaj) – locul 8 la 800 metri (timpul 1:59.73) și locul 18 la 400 metri (rezultatul 53.28).
Urmează, tot la Craiova, Campionatele Naționale de Atletism Under 20, unde la start se vor regăsi Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia, la 1500 metri și 3000 metri), Roxana Cordea, Viorel Medeșan și George Cozma (toți AC Mica Romă Blaj).
Sport
Cubaneza Gretell Moreno, noua coordonatoare a Volei Alba Blaj în sezonul 2026/2027
Cubaneza Gretell Moreno, o cubaneză de 28 ani, ultima dată la Volley Mulhouse Alsace, este noul coordonator al Volei Alba Blaj în sezonul 2026/2027.
Gretell Moreno este de două sezoane în Franța (2024/2025, la Nancy), iar anterior a fost la Ujpesti (Ungaria) și VK Kralovo Pole (Cehia). Jucătoarea provenită din țara din nordul Americii Centrale va avea concurentă pe post o altă voleibalistă adusă în această pauză, brazilianca Kenya Malachias (25 de ani, Batavo MacKenzie, la prima aventură în Europa)
Volei Alba Blaj își păstrează vedetele: universalul Vittoria Piani, liberoul Diana Vereș și centrul Viktoria Trcol continuând la vicecampioana României și în sezonul 2026/2027. Alături de acestea vor mai rămâne româncele Bianca Grama, Mihaela Otcuparu și Eva Vizitiu, urmând o campanie importantă de transferuri.
Primele nume certe sunt extrema Nelmaira Váldez (Venezuela, 34 de ani, ultima dată la Fluminense FC, Brazilia) și coordonatoarele Kenya Malachias (Brazilia, 25 de ani, Batavo MacKenzie, la prima aventură în Europa) și Gretell Moreno (Cuba, 28 ani), ultima dată la Volley Mulhouse Alsace
• Martinez și Krenicky – în Polonia
În schimb echipa din „Mica Romă” s-a despărțit de Raisa Ioan (la Rapid, după ce fusese anunțată în Italia, la Volley Bergamo 1991) și căpitanul Drussyla Costa, unele dintre cele mai vechi echipiere, cu 4, respectiv 3 ani la Blaj. Plecări certe sunt Evilania Martinez (UNI Opole, Polonia), Ana Escamilla (SMI Roma Volley), Drussyla Costa (Brazilia, Dentil/Praia Clube sau Sesi Volei Bauru), conform site-urilor de specialitate, coordonatoarele Charlotte Krenicky (Sokol & Hagric Mogilno, Polonia) și Marija Miljevic (Zhetysu VK, Kazakstan), plus Jelena Delic, Cristina Pîrv (Corona Brașov). Astfel, Escamilla va evolua în Italia, iar Martinez și Krenicky, în Polonia.
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 8 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 8 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



