Miercuri, 28 octombrie 2020, de la ora 11.00, a avut loc ceremonia solemnă a așezării osemintelor Mitropolitului Atanasie Anghel (†1713) și ale Episcopului Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768) în altarul Catedralei Arhiepiscopale Majore Sfânta Treime din Blaj.

Reînhumarea vrednicilor ierarhi coincide în această toamnă cu împlinirea a 320 de ani de la Sinodul de Unire de la Alba Iulia (5 septembrie 1700), prezidat de Mitropolitul Atanasie Anghel și a 290 de ani de la hirotonirea episcopală a lui Ioan Inochentie Micu Klein (5 noiembrie 1730). De asemenea, data de 28 octombrie ne aduce aminte de momentul arestării episcopilor greco-catolici români în anul 1948, când a început drumul Crucii și al Calvarului pentru Biserica Română Unită cu Roma.

Evenimentul, stabilit de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în ședința din 21 octombrie 2020, s-a desfășurat în prezența și cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit, împreună cu Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore și cu Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop auxiliar. Din cauza stării de pandemie, rânduiala liturgică a fost împlinită în prezența unui număr restrâns de preoți. Raclele cu rămășițele pământești ale arhiereilor au fost puse la baza celor două „mici altare” din marele altar al Catedralei Sfânta Treime, care au fost restaurate, respectându-se forma lor inițială.

Atât în tradiția răsăriteană, la români, cât și în tradiția apuseană, întâlnim numeroase exemple care evidențiază faptul că ctitorul unui locaș de cult, mai cu seamă dacă are demnitatea de episcop, este înmormântat în interiorul spațiului sacru. Calitatea de ctitor trebuie recunoscută ambilor ierarhi, Atanasie și Inochentie.

Mitropolitul Atanasie Anghel, prin Sinoadele celebrate la Alba Iulia în anii 1698-1701, a înfăptuit Sfânta Unire cu Scaunul Apostolic al Romei. Prin urmare Mitropolitul Atanasie nu este doar ctitorul unui locaș de cult, ci poate fi considerat drept ctitor luminat de Dumnezeu al Bisericii Române Unite cu Roma și deschizător al drumului afirmării conștiinței românești în modernitate. „Din umilinţa lui (Atanasie) – spunea Nicolae Iorga – a ieşit mântuirea noastră […] Fără unirea în credinţă cu împăratul nu era libertatea, preţuirea, recunoaşterea demnităţii umane. Fără unirea în credinţă cu Roma nu erau şcolile mari din străinătate pentru ucenici români, aspri în ale învăţăturii, nu era mai ales acea mare şcoală pentru inima poporului nostru, care a fost Roma însăşi. Fără noul curent de viaţă, format din izvorul Unirii, frăţia într-o nouă idee (cea naţională) n-ar fi venit să înlocuiască unitatea de lege, prin care înainte ne simţeam a fi un singur popor”. Gânduri de aleasă prețuire pentru Mitropolitul Atanasie, dar și pentru antecesorul său în scaunul arhieresc al Alba-Iuliei, a exprimat și Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea cu prilejul vizitei apostolice în Romania: „Figuri ca Teofil Szeremi şi Anghel Atanasie Popa, care au apărat cu dârzenie propria identitate culturală de oricine ar fi încercat să o ameninţe, arată cum catolicitatea şi cultura naţională pot nu numai să convieţuiască, dar şi să se îmbogăţească reciproc, deschizându-se deopotrivă unei universalităţi care lărgeşte orizonturile şi favorizează depăşirea pericolelor de închistare şi închidere în sine”. Din toate aceste motive, locul de veci al Mitropolitului Atanasie se cuvenea să fie în inima vizibilă a Bisericii noastre, adică în altarul Catedralei din Blaj.

Episcopul Ioan Inochentie Micu Klein are calitatea de ctitor în două sensuri. El este ierarhul care a reușit să mute sediul Episcopiei de Făgăraș la Blaj și, la 3 martie 1738, a semnat contractul cu arhitectul Giovanni Martinelli în vederea edificării Catedralei, Mănăstirii Sfânta Treime și a primelor școli din Blaj, obținând și resursele necesare realizării acestor proiecte. Luptând pentru cauza Bisericii Române Unite și pentru drepturile tuturor românilor ardeleni, va fi obligat să rămână în exil la Roma, sub protecția Sfântului Scaun, din anul 1744 până în clipa morții, survenită la 28 septembrie 1768. Cu toate că episcopul Petru Pavel Aron a fost cel care a sfințit Catedrala Sfânta Treime în anul 1756, Inochentie Micu Klein rămâne principalul ctitor. Din acest motiv, osemintele sale au fost aduse în anul 1997 din Biserica Madonna del Pascolo din Roma și au fost până acum reînhumate în cripta din fața iconostasului Catedralei Sfânta Treime din Blaj.

Datorită meritelor sale excepționale în apărarea Bisericii noastre și în cristalizarea programului politic de luptă pentru drepturile românilor, episcopul Inochentie Micu Klein rămâne cea mai puternică figură și cel mai reprezentativ simbol românesc din Transilvania secolului al XVIII-lea. El poate fi văzut ca ctitor al Bisericii Române Unite în sensul că i-a dat o nouă direcție, militantă și activă pe plan spiritual, politic și cultural, făcând-o să fie altfel din punct de vedere calitativ, pe planul conștiinței și al acțiunilor. Se cuvenea, așadar, ca osemintele sale să fie mutate tot în altarul Catedralei Sfânta Treime din Blaj, alături de Mitropolitul Atanasie Anghel.

În felul aceasta Biserica noastră și-a împlinit o datorie spirituală, cinstindu-i pe iluștrii arhierei care i-au marcat existența și rugându-se pentru odihna lor veșnică.

Pr. Cristian Barta