Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Artistul plastic Mircea Maximilian omagiat la Blaj, de Ziua Culturii Naționale

Publicat

în

Artistul plastic Mircea Maximilian Boeriu a fost omagiat de Ziua Culturii Naționale, în cadrul unei expoziții retrospective vernisată la Palatul Cultural Blaj, acolo unde lucrările maestrului pot fi admirate de blăjenii iubitori de artă.

Reprezentant al tașismului, o formă a expresionismului abstract, Mircea Maximilian Boeriu este unul dintre cei mai importanți artiști blăjeni contemporani, autor a unei impresionante opere, cu lucrări expuse la numeroase expoziții în țară și străinătate, dar și prezente în diferite colecții particulare. Prezent la vernisaj, primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat că Municipalitatea îi va conferi maestrului Mircea Maximilian Boeriu, în luna februarie, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Blaj.

Despre arta pe care o practică Mircea Maximilian Boeriu a vorbit profesor dr. în istoria artelor plastice Cristina Oprea, care a făcut și o scurtă prezentare a expoziției:

„În această seară, prin dăruirea maestrului Boeriu, trecem prin aproape toate curentele secolului XX, începând de la expresionism, apoi încetul cu încetul ne îndreptăm către cubism, descoperim forma, descoperim culoarea, pendulăm între formă și culoare, ajungem la abstract. De la abstract mai facem un pas, ajungem la cubismul înainte de abstract, și aici avem câteva trupuri de doamne, nuduri cum le spunem noi, după care ajungem, încetul cu încetul, la expresionismul abstract, ce a avut două ramuri, una dintre ele fiind tașismul. Și în Europa au existat artiști de mare valoare care au iubit și au îmbrățișat acest mod de exprimare și uite că maestrul ne cheamă astăzi, la 170 de ani ai lui Eminescu, să ne demonstreze că dânsul își poate exprima sentimentele prin această formă de artă. Dacă ar fi să dau un titlu generic acestei expoziții, având în vedere că printre exponate se află Icoana Transfigurată, aș spune ‘artă de la profan la sacru’, și aici m-aș gândi la Mircea Eliade.”

Discipol al preotului pictor Iuliu Moga (1906-1976), Mircea Maximilian Boeriu a vorbit despre modul în care se exprimă din punct de vedere artistic, regăsit în lucrările expuse la Palatul Cultural Blaj:

„Felul acesta de a lucra este unic în lume! La ora actuală, lucrez cu seringa, prin injectare și aplicare de culoare prin presiune. Numai Jackson Pollock (n.r. unul dintre exponeţii majori ai expresionismului abstract) în America a mai făcut acest stil de lucru. Nu prea mă compar cu el, dar probabil că el nu a făcut acel figurativ pe care încerc eu să-l descopăr. Este o pictură încă în căutare.”

[1] Născut în data de 27 aprilie 1949, la Câmpina, Mircea Maximilian Boeriu s-a mutat, de mic copil, împreună cu familia, la Blaj. A început să picteze la vârsta de 12 ani, sub îndrumarea călugărului Iuliu Moga. A făcut liceul la Blaj și la Oradea, după care a urmat Facultatea de Arte Plastice din Cluj și Universitatea de Vest din Timişoara. Din 1992 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A participat la numeroase expoziții în țară și străinătate, lucrările sale fiind prezente în muzee din țară (Cluj, Bucureşti, Târgu-Mureş), la Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” și la Biblioteca Municipală „Şcoala Ardeleană” din Blaj, precum și în numeroase colecții particulare.

Familia artistului este cea care a păstrat, îngropat în curtea casei din Blaj, sub secret absolut, bustul mitropolitului Vasile Suciu, expus acum în Piața 1848, în fața Palatului Cultural Blaj. Acesta a fost luat din Catedrala Blajului de bunicul artistului, Maximilian Boeriu, preot la Catedrală în anul 1948, fiind salvat astfel de la distrugere. De altfel, această întâmplare a fost relatată de Mircea Maximilian Boeriu la vernisajul expoziției sale din Palatul Cultural.

Nicu Goga


Învățământ-Cultură

Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj

Publicat

în

Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.

Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.

Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.

„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.

În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.

„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.

Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.

Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.

 

Nicu GOGA


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Festivitatea de deschiderea anului școlar 2026-2027 la Liceul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj

Publicat

în

Luni, 7 septembrie 2026, a avut loc deschiderea festivă a anului şcolar 2026/2027 la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, cel mai vechi liceu din Blaj.

La eveniment a fost prezent Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, care a transmis tuturor elevilor și dascălilor liceului binecuvântarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

La începutul festivității, Preasfinția Sa Cristian a celebrat, împreună cu părintele Cristian Rus, protopop de Blaj, și părintele Adin Pop, asistentul spiritual al Liceului, Te Deum-ul de început de an școlar, în cadrul căruia a rostit o rugăciune specială pentru preșcolarii, elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar al școlii greco-catolice din Blaj.

PS Cristian a mărturisit că revenirea la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” are o semnificație aparte, fiind la rândul său absolvent al acestei instituții. „Ca fost elev al Liceului «Sfântul Vasile cel Mare», sunt bucuros că sunt și în acest an la deschiderea anului școlar”, a transmis Preasfinția Sa, exprimându-și bucuria de a fi din nou alături de elevi și profesori, într-un moment important pentru comunitatea școlară.

Ierarhul i-a îndemnat pe elevi să devină „speranță pentru viitorul țării noastre și al Bisericii”, subliniind, totodată, rolul esențial al profesorilor și dascălilor în formarea noilor generații. Aceștia au responsabilitatea de a transmite mai departe nu doar cunoștințe, ci și tradiția, cultura și spiritul Blajului.

În încheiere, PS Cristian le-a adresat elevilor un mesaj de încurajare și rugăciune pentru noul an școlar: „Îl rugăm pe Domnul să vă lumineze și să vă fie aproape în acest an școlar, Maica Sfântă să vă țină de mână, iar Sfinții Îngeri mereu să vă șoptească gândurile bune și direcția bună a vieții voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

În cadrul festivității, au transmis mesaje, cu ocazia începutul anului școlar 2026/2027, Dorinda Barta, din partea Primăriei Municipiului Blaj, agentul de poliție Timotei Moga, reprezentantul Inspectoratului Județean de Poliție Alba, cuvântul de încheiere fiind rostit de Directorul Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, Prof. Andreea Suciu.

Le dorim tuturor elevilor, preșcolarilor și cadrelor didactice un an școlar binecuvântat, cu haruri, spornic și cu multe realizări!


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” își deschide porțile pentru anul școlar 2026–2027

Publicat

în

Vacanța de vară se apropie de final, iar Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” se pregătește să își primească din nou elevii pentru un nou an școlar.

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027 va avea loc luni, 7 septembrie, de la ora 09:30, în curtea colegiului.

Reprezentanții unității de învățământ îi invită pe elevi, părinți și cadre didactice să participe la momentul festiv care marchează începutul unui nou parcurs educațional.

La festivitate sunt așteptați și cei mai mici membri ai comunității școlare, copiii din creșă și grădiniță, pentru care începe o nouă etapă, cu jocuri, activități educative, prieteni noi și numeroase experiențe de descoperit.

Conducerea Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” le urează tuturor elevilor și cadrelor didactice un an școlar cu multe reușite, experiențe frumoase și momente de neuitat.

Bine ați (re)venit la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”!


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj