Papa Francisc a fost invitat, în mod oficial, de către Cardinalul Lucian să vină, în cursul anului viitor la Blaj, centrul greco-catolicismului din România. „Există o...
Ieri, 9 mai 2017, în jurul orelor 21.30, o patrulă intercomunală din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe...
Ieri, 9 mai 2017, în jurul orelor 10.30, poliţiştii Postului de Poliţie Jidvei l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din Jidvei, în timp...
Claudiu Răcuci, deputat PNL de Alba, a depus o propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în scopul...
Chiar daca se credea că polițiștii care încalcă legea pot scapa nepedepsiți, iată că nu este chiar așa. Mărturie stă o imagine surprinsă astăzi în municipiul...
Blajul este în aceste zile gazda speologilor şi a iubitorilor de natură din toată ţara. Aflat la a XXXV-a ediţie, festivalul „SpeoARTA” adună, în fiecare an,...
Volei Alba Blaj a reuşit „mutarea anului 2017”, convingându-l pe antrenorul sârb Darko Zakoc să continue pe banca tehnică triplei campioane pentru următoarele două sezoane! Darko...
Lista locurilor de muncă vacante la data de mai 2017 oferite de firmele din Blaj şi din judeţul Alba a fost publicată de AJOFM Alba. Cei...
Piese de teatru, concerte de muzică populară şi clasică, parada cu călăreţi şi torţe, lansări de carte, expoziţii şi sesiuni de comunicări ştiinţifice fac parte din...
Poliţiştii din Valea Lungă l-au reţinut pe un tânăr din judeţul Sibiu care, în urma unu conflict cu un tânăr din comuna Valea Lungă, a pătruns...