blajinfo, stiri blaj, informatii blaj

Acasă » Actualitate » Aproape 900 de participanți și peste 40.000 lei strânși, în urma celei de-a III-a ediții a „Crosului Speranței” de la Blaj

Aproape 900 de participanți și peste 40.000 lei strânși, în urma celei de-a III-a ediții a „Crosului Speranței” de la Blaj

Publicat în 29.10.2019 la ora 16:22

Asociația RUNNING & CYCLING Club Blaj, care organizează acest eveniment în colaborare cu Primăria Blaj, informează, într-un comunicat de presă, că la manifestarea desfășurată în data de 5 octombrie, pe Câmpia Libertății, au participat 897 de persoane doritoare de mișcare în aer liber. Deoarece evenimentul are și un caracter caritabil, în acest an, din taxe de participare și din alte donații, s-au strâns 41.276 lei.

60% din sumă, respectiv 25.000 lei, a fost direcționată, conform protocolului, persoanelor cu dizabilități de la Serviciul de Ajutor Maltez din Blaj, alți 3.000 de lei fiind oferiți familiei adolescentei Olar Carmen, din Jidvei, care a decedat din cauza unei boli incurabile și pe care, la începutul înscrierilor, când adolescenta era grav bolnavă, organizatorii au inclus-o pe lista beneficiarilor ediției 2019. Suma rămasă va fi folosită pentru cheltuieli organizatorice ale viitoarelor proiecte ale Asociației RUNNING & CYCLING Club Blaj.

Asociația Clubul Sportiv RUNNING & CYCLING Club Blaj le multumește tuturor participanților, alergători și sponsori, pentru modul în care au susținut, în 2019, acest proiect, pe care îi așteaptă și anul viitor, la începutul lunii octombrie, la cea de a patra ediție a „Crosului Speranței” Blaj.

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 74 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.