Rămâi conectat

Actualitate

Aproape 180 de perechi de îmcălțăminte contrafăcute, confiscate de polițiști de la o firmă din Blaj și de la punctul de lucru al acesteia din Sebeș

Publicat

în

Luni, 31 iulie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au efectuat verificări la o societate comercială din Blaj și la punctul de lucru al acesteia, din Municipiul Sebeș.

Polițiștii au identificat 177 de perechi de încălțăminte, în valoare de 22.020 lei, susceptibile a fi contrafăcute, care au fost indisponibilizate.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs având o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fapte prevăzute de art. 90 din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicațiile geografice.

În plus, în urma verificărilor făcute la Blaj, polițiștii au identificat suma de 228 lei pentru care nu a fost emise documente justificative de aparatul de marcat fiscal electronic.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.500 de lei, iar ca măsura complementară s-a dispus confiscarea sumei de 228  de lei.

La activitățile de control desfășurate la Blaj, au luat parte și polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj.

FOTO: ARHIVĂ


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Blaj, prins la volanul unei mașini neînmatriculate pe DN 1, în Miercurea Sibiului

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Blaj, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat pe DN 1, în județul Sibiu.

Incidentul s-a petrecut joi, 15 octombrie 2026, în jurul orei 17:00, în localitatea Miercurea Sibiului, unde polițiștii rutieri au oprit mașina pentru un control.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat, fapt pentru care au întocmit un dosar penal pe numele șoferului.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj