Rămâi conectat

Actualitate

Anevrism de aortă abdominal operat cu succes la Spitalul Municipal din Blaj

Publicat

în

O nouă premieră medicală a fost înregistrată în cadrul Compartimentului de chirurgie vasculară a Spitalului Municipal Blaj. Este vorba de intervenţia chirugicală, cu succes, la un anevrism de aortă abdominal, o operaţie complexă, de mare anvergură, care se efectuează în mod normal doar în centrele universitare, ne-a declarat dr. Mihai Nemeţi, medic specialist de chirurgie cardiovasculară.

Operaţia a fost efectuată la mijlocul lunii mai, pacientul a fost externat după aproximativ opt zile şi se simte bine, ne-a mai spus directorul medical al spitalului blăjean, care a mai precizat că această operaţie a fost o premieră şi pentru judeţul Alba.

Mai multe amănunte despre această intervenţie chirurgicală complexă ne oferă dr. Mihai Nemeţi, medic specialist de chirurgie cardiovasculară:

„Anevrismul de aortă reprezintă practic o patologie ce implică o dilatare a acestui vas, care este cel mai important vas al acestui organism, un vas care duce sângele spre membrele inferioare si spre organele din cavitatea abdominală. În mod normal acest vas are diametrul de 2 până la 3,5 cm, dar la pacientul pe care l-am rezolvat avea diametrul cuprins între 7 şi 7,5 cm. Era un risc crescut ca acest vas să se rupă, să explodeze, cu consecinţe fatale imediate.

Pacientul care a beneficiat de această operatie are 74 ani, este din judetul Vâlcea şi era cunoscut cu anevrism de aortă abdominal. El a fost diagnosticat în 2014 şi la momentul respectiv a amânat intervenţia chirurgicală. Între timp a crescut diametrul acestui vas la dimensiuni care îi puneau viaţa în pericol şi a fost necesară operaţia. Acesta a beneficiat de un bypass aorto-iliac, cu ajutorul unei proteze şi a fost exclusă această zonă dilatată. Este o intervenţie chirurgicală care se efectuează, în general, doar în marile centre universitare, genul acesta de cazuri poate fi rezolvat şi printr-o altă tehnică, endovasculară, însă aceasta se efectuează foarte rar în România, dar în cazul pacientului nostru nu se putea folosi această procedură.

Operaţia a durat aproximativ patru ore, ceea ce este foarte bine în condiţiile în care anestezia avea efectul de patru ore şi jumătate, pacientul a necesitat două zile de supraveghere post-operatorie, iar după şapte-opt zile a fost externat. El a fost, în parte, diagnosticat într-un centru univeristar, dar şi colegii de la compartimentul radiologiei au efectuat investigaţii atât înainte, cât şi după operaţie. Consider că această operaţie este o încununare a activitaţii de un an şi opt luni a compartimentului chirurgie vasculară din Spitalul Municipal Blaj, e un efort comun care ne face cât se poate de mândri că Spitalul din Blaj, un spital de categoria a patra, conform clasificării Ministerului Sănătăţii, deci un nivel destinat doar serviciilor de bază, reuşeşte să facă o operaţie de asemenea anvergură şi cu asemenea rezultate.

Vreau să subliniez efortul comun al medicilor implicaţi în această activitate. Aş aminti aici cei doi medici de la compartimentul anestezie, dr. Iulian Demean şi dr. Cezar Gorcea, împreună cu medicii care au efectuat intervenţia chirurgicală, dr. Raul Şandor şi dr. Mihai Nemeţi, alături de care s-au aflat întreg personalul de la blocul operator, secţiile de ATI şi chirurgie. Această operaţie a fost o premieră pentru spitalul nostru şi, cu siguranţă, pentru judeţul Alba.”

Înfiinţat în noiembrie 2016, compartimentul de chirurgie vasculară, care funcţionează în cadrul secţiei de chirurgie a spitalului blăjean, are în palmares deja câteva tipuri de intervenţii chirurgicale complexe, efectuate în premieră la Blaj. Amintim aici revascularizarea chirurgicală a arterei carotide şi realizarea unui by-pass aorto femural, operaţii care, alături de alte intervenţii mai simple, sunt efectuate deja la Spitalul Municipal Blaj.

Nicu Goga


Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Blaj, căutat de autoritățile germane pentru furt, depistat și reținut de polițiști

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Blaj, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru furt, a fost depistat de polițiștii din Blaj.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul a fost găsit în municipiul Blaj, în data de 27 august 2026. Acesta a fost prezentat ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus față de el măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru localizarea și depistarea bărbatului, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare furnizate prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Procedurile legale privind punerea în executare a mandatului european de arestare sunt în desfășurare.


Citește mai mult

Actualitate

Cuplurile din Blaj care în anul 2026 au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de administrația locală

Publicat

în

Cu emoție și bucurie, cuplurile din Blaj care aniversează în acest an 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite joi, 27 august 2026, de administrația locală.

Evenimentul a fost un prilej de a celebra o jumătate de secol de viață construită împreună, cu iubire, încredere și sprijin reciproc.

„Felicitări pentru o viață construită împreună, cu iubire și încredere! La mulți ani frumoși împreună!”, a fost mesajul transmis cuplurilor aniversate, de către primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar.

Momentul a fost marcat cu emoție și bucurie, în onoarea celor care au ajuns să sărbătorească „Nunta de Aur”, după cinci decenii petrecute împreună.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 48 de ani din Blaj, reținut după ce ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător un localnic din Bucerdea Grânoasă

Publicat

în

Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj, după ce ar fi amenințat un bărbat de 55 de ani cu un obiect tăietor-înțepător.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 25 august 2026, în jurul orei 19.50, pe strada 1 Decembrie din comuna Bucerdea Grânoasă.

Potrivit polițiștilor, bărbatul de 48 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, l-ar fi amenințat pe un localnic în vârstă de 55 de ani cu un obiect tăietor-înțepător. Gestul acestuia i-ar fi provocat victimei o stare de temere.

În noaptea de 25 spre 26 august, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 27 august, Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj