Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Acţiune de informare preventivă în cadrul campaniei R.I.S.C. desfăşurată la Şcoala Gimnazială „Toma Cocişiu” din Blaj

Publicat

în

Luni, 27 mai 2013, la Şcoala Gimnazială „Toma Cocişiu” din Blaj a avut loc o acţiune de informare preventivă, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului ARISClba, în parteneriat cu EON România.

R.I.S.C.-la-Şcoala-Gimnaziala-Toma-Cocişiu-din-BlajAcţiunea s-a desfăşurat în cadrul Campaniei naţionale de informare şi educaţie preventivă cu tema R.I.S.C. – „Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale”, lansată de I.G.S.U. şi E.ON România. În cadrul acţiunii s-a desfăşurat un exerciţiu de evacuare în caz de incendiu cu întreaga şcoală. Au participat 611 elevi şi 31 de cadre didactice. La sunetul de trei ori al clopoţelului, semnalul de urgenţă, toţi elevii şi cadrele didactice au ieşit din clădire în două minute şi zece secunde, un timp foarte bun.

Scopul acţiunii a fost informarea şi educarea preventivă a elevilor pentru formarea unui comportament adecvat în cazul producerii unui incendiu şi a modului de utilizare corectă a instalaţiilor de gaze naturale, precum şi a modului de apelare a numărului unic de urgenţă 112.

Reprezentantul ISU Alba, Mr. Rogobete Rodica a prezentat Campania naţională de informare şi educaţie preventivă cu tema R.I.S.C. – „Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale” iar Ovidiu Spătăcian, reprezentantul EON România a susţinut lecţia despre energie „Siguranţa mea şi a celor din jur”. Primul ajutor acordat în cazul intoxicaţiei cu monoxid de carbon a fost prezentat de un paramedic de la SMURD Blaj iar Garda de Pompieri Blaj a prezentat maşina, echipamentul şi utilităţile ei.

Totodată, au fost prezentate materiale educativ-preventive: Incendiu de natură electrică. Evacuarea în caz de incendiu; Dinamica producerii unui incendiu – film; Cauze ale producerii incendiilor în locuinţe – Prezentare PowerPoint.

De asemenea, a avut loc o expunere practică a modului de acordare a prim-ajutorului în caz de intoxicaţie cu monoxid de carbon. În cadrul acţiunii au fost distribuite  pliante, flyere, pliante campanie R.I.S.C.


Învățământ-Cultură

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, recunoscut drept „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a primit recunoașterea de „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”, în cadrul Congresului UNMUTE, desfășurat în perioada 17-19 iulie 2026, la București.

Evenimentul a reunit 34 de unități de învățământ implicate în proiectul Incubatorul Civic Digital, un program național dedicat educației democratice și cetățeniei digitale.

Colegiul din Blaj a fost reprezentat de o delegație formată din trei cadre didactice – prof. Rodica Matei, prof. Szasz Emilia și prof. Diana Aftenie – și trei elevi de liceu: Daria Bărbat, Alissia Szabo și Matei Aftenie.

Atelierele congresului s-au desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica București și au marcat încheierea proiectului Incubatorul Civic Digital, implementat pe parcursul a trei ani. Inițiativa a fost dezvoltată de Școala de Valori București, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Asociația TechSoup România, cu sprijinul Fundației Botnar.

La Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, programul s-a desfășurat în perioada 2023-2026, sub coordonarea profesoarei Diana Aftenie. Proiectul a avut ca obiectiv promovarea cetățeniei digitale, a educației democratice și a utilizării responsabile a tehnologiei în mediul școlar.

Potrivit reprezentanților colegiului, Congresul UNMUTE a reunit profesori, elevi, directori de școli, cercetători și lideri educaționali din întreaga țară. Participanții au discutat despre viitorul educației, participarea democratică în școli și folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în procesul educațional.

„Participarea la acest congres reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare profesională, pe care o vom valorifica în continuarea proiectelor dedicate educației democratice și cetățeniei digitale din școala noastră”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Zece elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj au obținut nota 10 la Bacalaureat. Rata de promovare a depășit 94%

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se numără și în acest an printre unitățile de învățământ cu rezultate foarte bune la examenul național de Bacalaureat. După afișarea rezultatelor finale, în urma soluționării contestațiilor, rata de promovare înregistrată de colegiu este de 94,57%.

Conducerea instituției a transmis un mesaj de felicitare pentru absolvenți, subliniind că rezultatele sunt rodul muncii depuse de elevi pe parcursul anilor de liceu.

„Ne bucurăm de rezultatele obținute de întreaga generație și apreciem efortul, consecvența și implicarea fiecărui absolvent. În spatele acestor rezultate se află ani de muncă, momente de provocare depășite și încrederea de a merge mai departe cu propriile forțe”, au transmis reprezentanții colegiului.

Un motiv de mândrie îl reprezintă și cele zece note de 10 obținute de absolvenți la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.

La proba de Matematică, nota maximă a fost obținută de:

  • Chelarescu Theodora-Maria;
  • Dehelean Medeea-Diana;
  • Melente Anda;
  • Stroia Andrei;
  • Trîmbițaș Henrietta.

La Informatică, au obținut nota 10:

  • Melente Anda;
  • Muntean Ioana-Vanesa;
  • Petruța Gabriel;
  • Șilean Raul-Cristian.

La proba de Biologie, nota 10 a fost obținută de:

  • Popa Carmen-Denisa.

„Aceste performanțe reflectă seriozitatea, consecvența și nivelul de pregătire al elevilor, fiind răsplata unui efort susținut și a dorinței de a-și valorifica pe deplin potențialul”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”

Publicat

în

Între  26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.

Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.

Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.

„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj