Sport
ACS Atomic Blaj a câștigat prima ediție a turneului „Alpha Volleyball Tour – 2019”, de la Sibiu

La turneul desfășurat în sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Sibiu, au participat șase echipe, care au fost împărțite în două grupe: ACS Alpha Sport Team Sibiu 1 și 2, CSS Sibiu, ACS Force Sport Bucureşti, ACS Atomic Blaj şi CS Torpi Tg. Mureş. Atomic Blaj, care a terminat pe locul doi în grupa sa, a trecut în semifinale de ACS Force Sport Bucureşti cu 2-1 (s-a jucat după sistemul două seturi din trei), iar în finală s-a impus cu 3-2 în fața formației CSS Sibiu, luându-și revanșa după înfrângerea din grupă (1-2).
Componența echipei care a participat la turneul de la Sibiu este următoarea: Mihu Mara, Barna Brianna, Mărginean Iulia, Săbăduș Amira, Nicoară Daiana, Gruiescu Anastasia, Pascu Alesia, Haidău Sarah, Comănici Ștefania, Fogarași Trisha și Baciu Natalia. Competiția a fost organizată de ACS Alpha Sport Team Sibiu şi cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Sport, partener al turneului fiind CSȘ Sibiu.
Vă reamintim, A.C.S. Atomic Blaj, un club sportiv care este susținut exclusiv din sponsorizări și investiții private, va avea, din acest sezon, două echipe de volei juvenil înscrise în Campionatul Național, la minivolei și speranțe feminin. La minivolei feminin, A.C.S. Atomic Blaj a fost repartizat în Seria I, alături de CSS Blaj, CSS Târgu Mureș, CSS Târnăveni și CSS Torpi Ms Târgu Mureș. În schimb, în Divizia Speranțe feminin, A.C.S. Atomic Blaj va evolua în Seria H, alături de echipele LPS Cetate Deva, CSS Blaj, CS Ocna Mureș și CSS Sibiu. Meciurile vor avea loc în sistem turneu, fiecare formație urmând să fie organizatoare, echipele pregătite de Dan Balu urmând să-și dispute partidele de pe teren propriu în Sala de Sport de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” și în Sala de Sport a Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj.
Nicu GOGA
Sport
CIL Blaj, remiză de prestigiu cu CFR Cluj 1-1 (0-1)
CIL Blaj și-a confirmat forma excelentă traversată în această perioadă, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată marți după-amiază, în compania formației CFR Cluj, pe terenul Bazei Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.
Formația gazdă a deschis scorul în prima repriză, prin Billel Omrani, însă CIL Blaj a revenit după pauză și a restabilit egalitatea în minutul 55, prin Ștefan Blănaru.
Antrenorul Daniel Tătar a început partida cu următorul „unsprezece”: Păduraru – Vodă, Alexandru Radu, Jica, Lungar, Tineiu, V. Boldea, Crivac, Micu-Cristea, Macarie, Gallini.
În repriza secundă, CIL Blaj a evoluat în formula: R. Damian – C. Pîntea, Vereșmortean, Băican, Roșca, A. Pîntea, Beza, Gâțan, Bran, Cîșlariu-Câmpean, Blănaru. Pe parcursul reprizei a mai intrat și Fleșer.
CFR Cluj – echipa de start: Gal – Rion, Kresic, Pantalon, Saca, Țîrlea, Ziblim, Perea, Omrani, Dumas, Crișan. Pe parcursul partidei au mai evoluat Tordai, Ilieș, Cucoș, Avram, Gligor, Barrios, Seichei, Sula și Buș.
Reamintim că CIL Blaj ocupă primul loc, după șase etape, în Seria a 7-a a Ligii a 3-a. În următoarea rundă, echipa din „Mica Romă” va evolua în deplasare, împotriva formației Progresul Pecica. Partida este programată sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 15:00.
FOTO: CFR 1907 Cluj
Sport
Marți, 29 septembrie 2026: super amical între CFR Cluj și CIL Blaj
CIL Blaj, liderul Seriei a a 7-a din Liga a 3-a, va disputa marți, 29 septembrie 2026, un meci amical de gală împotriva formației CFR Cluj, participantă în Superliga României.
Partida este programată de la ora 16:00 și se va desfășura la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.
Pentru echipa blăjeană, întâlnirea cu CFR Cluj reprezintă o oportunitate importantă de pregătire, dar și un moment special pentru jucători, care vor avea ocazia să evolueze împotriva unuia dintre cele mai importante cluburi din fotbalul românesc.
„Băieții noștri merg la Cluj pentru un superamical împotriva celor de la CFR Cluj. Pentru echipa noastră, este o oportunitate extraordinară de a întâlni un nume important al fotbalului românesc și de a trăi o experiență deosebită. Mergem la Cluj cu respect, ambiție și dorința de a ne bucura de fotbal! Hai, CIL Blaj!”, au transmis oficialii formației blăjene.
Sport
Vicecampioana României, al doilea succes la turneul internațional din „Alba Blaj” Arena: Volei Alba Blaj – Maritza Plovdiv 3-1
Volei Alba Blaj, vicecampioana României, a obținut a doua victorie în turneul internațional organizat în „Alba Blaj” Arena. Formația pregătită de Guillerme Naranjo Hernández s-a impus cu scorul de 3-1 în fața echipei Maritza Plovdiv, campioana și deținătoarea Cupei Bulgariei.
Scorul pe seturi a fost 25-18, 25-15, 23-25 și 25-21.
Tehnicianul spaniol a utilizat întreg lotul avut la dispoziție, cu excepția extremelor Elina Rodríguez, menajată, și Ksenia Oprya, care așteaptă obținerea vizei.
În celelalte partide ale turneului, rezultatele au fost:
• Volei Alba Blaj – ŽOK Ub 3-1 (25-19, 25-15, 25-21, 25-27);
• ŽOK Ub – Maritza Plovdiv 4-0 (25-16, 25-13, 25-17, 25-18).
Pentru Volei Alba Blaj, acestea sunt cele mai recente succese din seria meciurilor de pregătire. Anterior, echipa din „Mica Romă” a disputat două partide amicale cu Mladost Zagreb, încheiate cu o victorie, scor 3-1, și o înfrângere, scor 1-3.
Următorul turneu internațional este programat în Grecia, între 1 și 3 octombrie, și va fi găzduit de AO Thiras, formație clasată pe locul al treilea în ediția precedentă și participantă în Challenge Cup.
Volei Alba Blaj va debuta în noul sezon al Diviziei A1 pe 10 octombrie, în deplasare, la Constanța. O săptămână mai târziu, echipa va întâlni CSO Voluntari, la Tulcea, în Supercupa României, primul trofeu pus în joc în stagiunea următoare.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


