Rămâi conectat

Administrație

Acces gratuit pentru elevii din Blaj la toate evenimentele sportive organizate în noua Sală Polivalentă, în limita a 20% din capacitatea acesteia

Publicat

în

Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat prin intermediul paginii sale personale de pe o rețea de socializare o veste foarte bună pentru tinerii elevi din localitate. Aceasta privește accesul gratuit al elevilor la evenimentele sportive organizate în Sala Polivalentă, cu o limitare a capacității la 20%, adică 400 de locuri disponibile.

Doritorii se vor putea bucura de această oportunitate prin intermediul școlilor la care elevii sunt înregistrați. Tinerii ce doresc să participe la evenimentele sportive trebuie să se adreseze săptămânal diriginților sau învățătorilor lor, care vor facilita accesul acestora în Sala Polivalentă. De asemenea, este important de menționat că elevii vor putea participa la aceste evenimente doar însoțiți de cadrele didactice.

Primul eveniment major în care se va aplica această măsură este Supercupa României, programată pentru data de 30 septembrie. Pentru această competiție, vor fi distribuite 435 de bilete prin intermediul unităților de învățământ din Blaj.

Scopul acestei inițiative este de a încuraja implicarea activă a tinerilor în sport și de a promova un stil de viață sănătos în rândul copiilor și adolescenților din Blaj. De asemenea, se dorește construirea unei culturi sportive și de evenimente care să contribuie la dezvoltarea unor relații interumane de calitate, bazate pe corectitudine și fair-play.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Administrație

Parcare supraetajată, în zona Sta’iei CFR din Blaj: Va avea 6 nivele și 200 de locuri de parcare

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj va construi o parcare supraetajată – „PARK&RIDE” – pe fonduri europene, pe linia de finantare aferenta Priorității 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), din cadrul Programului Regiunea Centru, aferent perioadei 2021 – 2027.

„Fondurile europene pe această linie de finanțare sunt alocate DOAR MUNICIPIILOR, iar statutul Blajului ne permite să accesăm acest program!

Prima parcare supraetajată din Blaj va fi construită în cartierul Gării, zona Pieței Mici, va avea 6 nivele (parter, 4 etaje și terasă) și va oferi peste 200 de locuri de parcare, astfel:

– 169 de locuri de parcare acoperită (din care 8 locuri pentru persoanele cu dizabilități);

– 31 de locuri de parcare în aer liber, pe terasă;

– 16 locuri de parcare pentru motociclete;

– 10 locuri de parcare exterioare pentru biciclete.

În plus, în viitorul „PARK&RIDE” vor fi amenajate 4 stații de încărcare electrică exterioare.

Prima parcare supraetajată din Blaj va avea, pe lângă facilitățile oferite, alei pietonale și zonă verde.

Proiectul va fi implementat în următorii 3 ani”, a transmis Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

Ultima stradă din Petrisat, care necesita reabilitare, a fost finalizată

Publicat

în

Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat că ultima stradă din localitatea Petrisat, care necesita reabilitare, a fost finalizată. Lucrările au început la finalul lunii februarie și au fost finanțate din bugetul local al Municipiului Blaj, valoarea acestora fiind de 1.000.000 lei.

„Lucrările de reparații capitale (carosabil rutier, rigole, trotuare) a străzii numărul 4 din Petrisat au început la finalul lunii februarie și au fost finanțate din bugetul local al municipiului Blaj, valoarea acestora fiind de 1.000.000 lei.

După ce săptămâna trecută s-a turnat primul strat de asfalt, luni a fost turnat cel de-al doilea strat. Urmează trasarea marcajelor rutiere și recepționarea lucrării. A fost una dintre cele mai dificile lucrări de reabilitare, ținând cont de cele 18 izvoare de coastă care au necesitat captarea pentru a asigura stabilitatea străzii. Deoarece traficul este redus în zonă, am convingerea că această stradă nu va necesita reparații mulți ani de acum înainte.

Odată cu finalizarea acestei străzi, avem și la Petrisat o infrastructură rutieră și de servicii completă, iar intervențiile viitoare vor viza doar reabilitările incluse în ciclul de reparații stabilit tehnic de Primăria Blaj, cuprins între 7 și 10 ani, în funcție de importanța și de gradul de uzură”, a transmis Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Administrație

Tratamente de dezinsecție pentru combaterea căpușelor, în toate parcurile și zonele verzi ale Municipiului Blaj

Publicat

în

Primăria Blaj anunță că a demarat tratamente de dezinsecție pentru combaterea căpușelor, în toate parcurile și zonele verzi ale Municipiului.

„Deși suntem în Săptămâna Mare, iar o asemenea operațiune nu era programată, numărul mare de sesizări privind apariția căpușelor în zonele verzi ale municipiului Blaj ne-a determinat să începem, în această dimineață, tratamentele de dezinsecție pentru combaterea acestora, astfel încât să eliminăm riscul apariției cazurilor de mușcături de căpușă.

Tratamentele vor fi aplicate în toate parcurile și zonele verzi ale municipiului Blaj – Câmpia Libertății, Parcul Avram Iancu, Piața 1848, Parcul Timotei Cipariu, Parcul Rotary, Parcul Veza, Parcul Petőfi Sándor, etc. – și vor continua și în cursul zilelor de vineri și sâmbătă.

Ne dorim ca de Paște blăjenii și cei care vizitează comunitatea noastră să fie în siguranță deplină dacă decid să se relaxeze în parcurile și zonele verzi din municipiu”, au transmis reprezentanții Primăriei Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj