Rămâi conectat

Știri din zonă

A fost predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor la noul punct de lucru al ISU Alba din Jidvei

Publicat

în

Un nou punct de lucru zonal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba va fi construit în comuna Jidvei, după ce vineri, 17 iulie 2026, a fost predat oficial amplasamentul către constructor. Investiția va deservi comunele Jidvei, Șona și Cetatea de Baltă și are ca obiectiv reducerea timpilor de intervenție în situații de urgență.

Lucrările urmează să înceapă în perioada următoare, iar noua subunitate ISU va permite intervenții mai rapide în cazul incendiilor, accidentelor rutiere, inundațiilor și al altor evenimente care necesită intervenția echipajelor de salvare.

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a transmis că proiectul reprezintă un pas important pentru creșterea siguranței locuitorilor din zona Târnavelor.

„Este un pas deosebit de important pentru siguranța cetățenilor din zona Târnavelor. Prin această investiție, timpul de răspuns în cazul incendiilor, accidentelor, inundațiilor sau al altor situații de urgență va fi redus semnificativ, iar locuitorii din zonă vor beneficia de un nivel mai ridicat de siguranță și protecție. Acest proiect înseamnă mai mult decât o clădire nouă. Înseamnă intervenții mai rapide, vieți salvate și un sprijin concret pentru comunitățile din această parte a județului. Sănătatea și siguranța oamenilor din Alba sunt pe primul loc!”, a declarat Ion Dumitrel.

Noul punct de lucru ISU este parte a investițiilor destinate consolidării capacității de intervenție a serviciilor de urgență din județul Alba și va deservi comunitățile din Jidvei, Șona și Cetatea de Baltă.


Știri din zonă

Urs semnalat vineri dimineața la Feisa, în comuna Jidvei. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

Publicat

în

Un urs a fost semnalat vineri, 17 iulie 2026, în satul Feisa, comuna Jidvei. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației, iar un echipaj al Jandarmeriei Alba s-a deplasat de urgență în zonă.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, prezența animalului a fost semnalată în apropierea localității Feisa. Pentru prevenirea unor incidente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba a transmis un mesaj RO-ALERT prin care le recomandă locuitorilor să evite zona și să respecte măsurile de siguranță.

La fața locului intervine un echipaj al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu și echipat corespunzător pentru alungarea animalelor sălbatice de talie mare.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu se apropie de urs, să nu încerce să îl hrănească sau să îl fotografieze și să anunțe imediat numărul unic de urgență 112 dacă observă animalul.


Citește mai mult

Știri din zonă

Biciclistul de 25 de ani, rănit grav în accidentul din Bucerdea Grânoasă a murit la spital

Publicat

în

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, rănit grav în urma accidentului rutier produs vineri seara, pe strada Morii, a decedat la spital.

Potrivit informațiilor transmise anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 22:21, după ce polițiștii din Blaj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că tânărul se deplasa cu bicicleta pe o bretea de acces care face legătura între strada Ion Maiorescu și strada Morii. Acesta nu purta elemente reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu sistem de iluminare.

La intrarea pe strada Morii, biciclistul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni extrem de grave și a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a decedat, în cursul zilei de duminică.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului. În urma decesului victimei, încadrarea juridică a faptei urmează să fie modificată, potrivit procedurilor legale.


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier cu un autoturism implicat, produs în localitatea Lupu, comuna Cergău: intervin pompierii militari din Blaj

Publicat

în

Pompierii din cadrul Stației Blaj intervin, sâmbătă, la un accident rutier produs în localitatea Lupu, comuna Cergău.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, în eveniment este implicat un singur autoturism, iar din primele date nu sunt persoane încarcerate.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, care asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor și acordarea asistenței medicale, dacă aceasta se impune.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj