Actualitate
9 Martie – Mucenicii. Tradiții care atrag norocul tot anul. Ce trebuie să faci în această zi | blajinfo.ro
9 Martie – Mucenicii. Tradiții care atrag norocul tot anul. Ce trebuie să faci în această zi | blajinfo.ro
La 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de sărbătoarea Paştelui. Tradiția spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor, mai blânzi decât Babele, iar acestea durează până în data de 17 martie.

Sărbătoarea mucenicilor marchează începutul anului agrar, considerat un hotar între iarnă şi vară, între zilele reci specifice babei Dochia şi vremea călduroasă din zilele Moşilor.
În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun: va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii.
În schimb, dacă în ajunul sărbătorii este vreme rece şi îngheaţă pământul, iarna va dura până la Sfântul Gheorghe, și, în mod cert, va urma o toamnă lungă.
În Muntenia, în ziua praznicului, femeile stropesc obiectele din gospodărie cu agheasmă cu ajutorul unui pămătuf de busuioc: vasele în care gătesc de post, apoi pe cele folosite la prepararea bucatelor pentru sărbătorile de familie, lucrurile de îmbrăcăminte şi proviziliile din cămară. Ritualul este urmat pentru ca gospodarii să aibă hrană până la recolta următoare. În finalul procesiunii, gospodina tămâiază încăperile casei, cu excepţia băii. Citește și: mesaje de Paști
Tot în Bucovina există obiceiul ca în ziua de 9 martie bărbaţii să meargă la pescuit. Pescarul care va prinde patruzeci de peşti şi va reuşi să înghită unul viu va avea noroc tot anul la prins peşte. Tot din acest motiv se zice că în ziua celor 40 de Sfinţi e bine nu numai să prinzi, ci chiar să fierbi şi să mănînci 40 de peştişori.
Pentru a avea spor la bani, bărbaţii mănâncă seminţe, iar unitatea de măsură este lingura: la un pahar de vin ei consumă o lingură de semniţe de floarea -soarelui sau de dovleac.
Sursa: realitatea.net
Actualitate
Doi tineri din Blaj au fost reținuți de polițiști, după ce au furat produse de pe rafturile unor supermarket-uri din Municipiu
Miercuri, 28 ianuarie 2026, polițiștii de investigații criminale și cei de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au desfășurat o acțiune care a avut drept scop combaterea infracționalității contra patrimoniului și identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma acțiunii desfășurate de polițiștii din municipiul Blaj, 10 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție. De asemenea, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 20 – 27 ianuarie 2026, doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, din Municipiul Blaj, ar fi sustras produse alimentare, produse cosmetice și băuturi alcoolice, de pe rafturile unor supermarketuri aflate pe raza Municipiului Blaj, în valoare totală de 2.667 de lei.
Față de cei doi tineri, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, cei doi tineri urmând să fie prezentați magistraților mâine, 29 ianuarie 2026, cu propuneri legale.
Actualitate
Bărbat de 36 de ani reținut de polițiști, după ce a sustras doua telefone mobile dintr-o unitate medicală din Blaj
Vineri, 23 ianuarie 2026, polițiștii de investigații criminale din Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Municipiul Sighișoara, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 06.00, bărbatul ar fi pătruns în incinta unei unități medicale din Municipiul Blaj, de unde ar fi sustras două telefoane mobile, în valoare de aproximativ 7.000 de lei.
Telefoanele au fost recuperate și predate persoanei vătămate.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Bărbat de 42 de ani din Mănărade reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic partenera
La data de 18 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din localitatea Mănărade, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 17 ianuarie 2026, în jurul orei 22.30, pe fondul geloziei și al consumului de alcool, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe partenera sa, în vârstă de 37 de ani.
De asemenea, față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate.
-
Din Județacum 10 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | blajinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Din Județacum 10 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj


