Actualitate
3 noi cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 29 aprilie 2022, în Municipiul Blaj și comunele Ohaba și Sâncel

Dintre aceste cazuri, 1 a fost atribuit Municipiului Blaj și câte 1 comunelor Ohaba și Sâncel.
AIUD – 1 caz
ALBA IULIA – 6 cazuri
BAIA DE ARIEȘ – 1 caz
BLAJ – 1 caz
CÂMPENI – 1 caz
CUGIR – 1 caz
MOGOȘ – 1 caz
OHABA – 1 caz
SÂNCEL – 1 caz
UNIREA – 1 caz
Joi, în județul Alba au fost prelucrate în total 394 teste, 180 PCR, 214 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 460.078 mai exact, 353.960 de teste PCR și 106.118 de teste rapide.
Actualitate
Tânăr de 29 de ani din Blaj, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Luni, 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Municipiul Blaj, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 iunie 2026, de către Judecătoria Blaj.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.
Actualitate
Bărbat de 41 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția și copii minori
La data de 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 15 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 40 de ani, și i-ar fi adresat injurii, pe fondul consumului de alcool. De asemenea, în cursul zilei de 14 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar fiului său, în vârstă de 17 ani, i-ar fi adresat amenințări, provocându-i o stare de temere.
Polițiștii au emis trei ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de familia sa.
În cursul zilei de azi, 16 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru a fi dispuse măsuri legale.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Tânăr de 27 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce a sustras un autoturism din localitatea Mogoș și l-a condus băut și fără permis
Ieri, 12 iunie 2026, în jurul orei 13.00, polițiștii Postului de Poliție Mogoș au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Mogoș, cu privire la faptul că autoturismul său a fost sustras, din curtea locuinței.
Pe parcursul deplasării spre locuința bărbatului, polițiștii au observat pe DC 151, autoturismul în cauză și au procedat la oprirea acestuia.
Autoturismul era condus de către un tânăr de 27 ani, din municipiul Blaj.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de tânărul de 27 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În cursul zilei de azi, 13 iunie 2026, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 8 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



HF
02.05.2022 la 13:47
2012 = 2021 ???Senzational!!! Cred ca Nostradamus era putin bolnavior si a incurcat 2012 cu 2021.Pare ca e destul de astfel.Poate ca citea sau scria in oglinda?Rusia face ca un cerc cantabric in Ucraina de la originile lor scitice si sarmat si o epurare a ucrainenilor si crearea tampului Armada.Sunt precum colosii de lut in cap din vechime cum era Titanu, Otanu, Itanu, Botanu sau Putanu.Se pare ca toate imperiile au cam aceeasi istorie aproape identica ca o paralelistica cronologica prin secole.Si acum ar incepe prin Estonia/estoria sau ostrogoths,sau Riga Norocului,Ragnaroc,Riga Nordului,Liga Nordului,Marile Nordului,Regii Norocului/Norocul Regilor,Ruleta Norocului,Riga Cripto,NoroculGorodian.In cronologia antica au existat 4 bipolari care exista si astazi,de fapt sunt cam aceeasi uneori antagonisti celto-germanii,indo-chinezii,slavii si agricultorii africani.Si au cam aceleasi chestii care le aveau din istoria lor din epoca veche.Se zice ca dupa WW, terminatii din nord au migrat inspre sud unde au aparut zonele vechilor civilizatii antice care erau tot cam la fel si cam aceiasi din cauza ca acolo apareau aceleasi civilizatii cu aceleasi demografii si cu istorii similare.
Nici cosmosul nu e prea posibil de navigat si planeta se va scufunda ca in catrene in furtuna exploziei galaxiilor si stelelor gigantice enorme care se gasesc in univers.Nici Statia Spatiala internationala nu poate naviga pana la planeta Moarte din cauza gheturilor si nici nu prea cresc fara lumina soarelui si a lunii si a campului magnetic.Amin.