În primăvara anului 1848, situaţia în Transilvania s-a agravat, după ce revoluţionarii maghiarii şi-au exprimat dorinţa ca Principatul să fie anexat la Ungaria. Astfel, la 18/30 aprilie 1848, în Duminica Tomii, a avut loc, la Blaj, o primă adunare a românilor transilvăneni, în cadrul căreia s-a hotărât organizarea, în luna mai a aceluiaşi an, a unei Mari Adunări Naţionale.

În vederea pregătirii şi organizării adunării, la 26 aprilie/8 mai s-a desfăşurat la Sibiu o conferinţă a conducătorilor românilor transilvăneni, în cadrul căreia a fost aprobat un proiect de program redactat de Simion Bărnuţiu, care cuprindea, în principal: recunoaşterea politică a naţiunii române, depunerea jurământului naţional, protestul împotriva preconizatei ”uniuni” a Transilvaniei cu Ungaria, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).

La 2/14 mai, cu o zi înainte de deschiderea Marii Adunări Naţionale, conducătorii românilor din Transilvania au ţinut, în catedrala din Blaj, o consfătuire pentru a stabili programul de desfăşurare a Marii Adunări din 3/15-5/17 mai 1848. ”Aici se afla inteligenţa română din statul bisericesc, civil, nobilitar şi militar din Transilvania; oarecîţi din Banat şi de la Criş…George Sion, Russo, Lascăr Rosetti, Curius, Ionescu, Teodor Moldovanu şi alţi fraţi de-ai noştri din Moldova” spunea Alexandru Papiu-Ilarian, potrivit lucrării ”Revoluţia română de la 1848” (Ed. Politică, 1969).

Punctul central al consfătuirii a fost discursul lui Simion Bărnuţiu, a cărui idee principală era aceea a afirmării naţiunii române ca naţiune politică de sine-stătătoare. Respingând planul de uniune a Transilvaniei la Ungaria, Bărnuţiu s-a pronunţat pentru autonomia provinciei. ”Datoria naţiunii române este aceea: de a-şi proclama libertatea şi independenţa, de a declara că pe viitor nu se va mai considera obligată decât prin legile la a căror elaborare şi adoptare va participa ea însăşi”, prin reprezentanţii săi aleşi ”după drepturi şi cuviinţă”, potrivit volumului ”Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)” (vol. VII, tom 1, Ed. Enciclopedică, 2003). Prin acest discurs, a fost formulat conceptul de naţiune română.

La Blaj au participat peste 40.000 de oameni, în majoritate ţărani, dar şi numeroşi intelectuali, clerici, orăşeni, mici nobili, de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. Avram Iancu se adresa participanţilor spunând: „Uitaţi-vă pe câmp, românilor! Suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”. Prezenţa la această mare manifestare a românilor din celelalte provincii ale ţării a făcut din Marea Adunare de la Blaj unul din cele mai semnificative momente ale Revoluţiei române de la 1848. Au fost prezenţi August Treboniu Laurian, Vasile Maiorescu, Aaron Florian, Petru Suciu, Constantin Roman – transilvăneni stabiliţi în celelalte două ţări româneşti; Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Sion, Alecu Russo, Lascăr Rosetti, Nicolae Ionescu, Ioan Curius, Vasile Alecsandri – reprezentanţi ai Moldovei; Dumitru Brătianu din partea Comitetului revoluţionar muntean. Cu toate eforturile întreprinse în acest sens, Nicolae Bălcescu a fost împiedicat de autorităţile muntene să participe la acest important eveniment.

Martorii străini au rămas adânc impresionaţi de aspectul adunării. ”Măreţ era spectacolul ce se desfăşura în faţa noastră”, scria istoricul maghiar Jakab Elek. ”O masă de vreo douăzeci de mii de oameni, în fapt cifra era cel puţin dublă (n.n.), îmbrăcaţi sărăcăcios, cu înfăţişare chinuită, un biet popor de iobagi … Feţele lor, feţe cunoscute de ţărani, arse de soare, cu diverse nuanţe şi expresii, dar de acelaşi tip; ici şi acolo câte o statură voinică, frumoasă, câte un corp ca bradul … Cei din părţile sibiene şi de la munte se deosebeau, ca figură şi statură de ceilalţi; oacheşi, înalţi, chipeşi, bine făcuţi, cu înfăţişare energică … în atitudinea lor e conştiinţa de sine, pe ici pe acolo dârzenie provocatoare, o urmă de mai mare bunăstare şi de cultură”, notează volumul ”Revoluţia română din 1848” (Editura Politică, 1974).

Deoarece cuvântul oratorilor de la tribuna centrală nu putea fi auzit decât de o parte din miile de participanţi, a fost organizată o retransmitere prin intermediul tinerilor intelectuali, al liderilor şi astfel, în fapt, uriaşa adunare a fost, la rândul ei, împărţită în zeci de adunări mai restrânse, dar nu mai puţin însufleţite. Totodată, din cauza numărului mare de participanţi, Adunarea populară nu s-a mai putut ţine în oraş, ci s-a desfăşurat pe câmpia largă din răsăritul oraşului, de lângă Târnava Mare, căreia i se spune de atunci Câmpia Libertăţii, consemnează acelaşi volum.

În dimineaţa primei zile a Marii Adunări, la 3/15 mai 1848, episcopii Andrei Şaguna (ortodox) şi Ioan Lemeni (unit) au fost proclamaţi preşedinţi ai Adunării, iar Simion Bărnuţiu şi George Bariţiu, vicepreşedinţi, la care s-au adăugat şi zece secretari, printre care s-au numărat şi cărturarii August Treboniu Laurian şi Timotei Cipariu. Cei doi au fost însărcinaţi cu redactarea protocolului şi a petiţiei care urma să fie înaintată Dietei. La propunerea lui Simion Bărnuţiu au fost aprobate următoarele puncte pe care trebuiau să se sprijine hotărârile finale ale adunării: consacrarea denumirii de ”Câmpie a Libertăţii” pentru locul unde se desfăşura adunarea; naţiunea română îşi afirma credinţa faţă de împărat şi Casa imperială; naţiunea română se declară ”naţiune de-sine-stătătoare a Transilvaniei, pe temeiul libertăţii egale”, notează ”Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003) şi ”Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)” (vol. VII, tom 1, Ed. Enciclopedică, 2003).

După deschiderea oficială, Simion Bărnuţiu a citit programul adoptat la Sibiu, la 26 aprilie/8 mai, în care ”Naţiunea română se declară şi se proclamă de naţiune de sine stătătoare şi de parte întregitoare a Transilvaniei pe temeiul libertăţii egale”, fapt care a stârnit un entuziasm uriaş. Toţi participanţii au depus, apoi, un jurământ faţă de naţiunea română şi ţelurile ei. ”Nu voi lucra niciodată contra drepturilor şi a intereselor naţiunii române – se spunea, între altele, în acest jurământ – ci, voi ţine şi voi apăra legea şi limba noastră română, precum şi libertatea, egalitatea şi fraţietatea. Pe aceste principii voi respecta toate naţiunile ardelene, poftind egală respectare de la dânsele. Nu voi încerca să asupresc pe nimeni, dar nici nu voi suferi să ne asuprească nimeni” (”Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)” (vol. VII, tom 1, Ed. Enciclopedică, 2003).

Jurământul conţinea, succint, aproape toate punctele programului Revoluţiei române şi avea să devină actul fundamental al Adunării. Faptul că acest jurământ a fost făcut în prezenţa episcopilor, a preoţilor şi a protopopilor invitaţi la această Mare Adunare a conferit un caracter sacru întregii proceduri, ţinând cont de sensibilitatea religioasă ce caracteriza mulţimile aflate la Blaj. Întreaga solemnitate a momentului a fost descrisă de Papiu-Ilarian: ”Toată adunarea îşi ridică mâinile în sus după datina depunerii jurământului, iar textul a fost repetat de trei ori”, consemnează aceeaşi lucrare.

A doua zi, Adunarea a adoptat „Petiţiunea naţională”, cum era denumit programul Revoluţiei române din Transilvania, care revendica în 16 puncte: dreptul românilor de a fi reprezentaţi în Dietă, dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie, emanciparea Bisericii Ortodoxe Române de sub jurisdicţia mitropoliei sârbeşti, desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea industriei şi a comerţului, desfiinţarea breslelor, libertatea cuvântului şi a tiparului, asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor, înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale, învăţământ de toate gradele în limba română, impozit proporţional cu veniturile, amânarea discutării în dietă a problemei ”uniunii” Transilvaniei cu Ungaria până la convocarea unei adunări în care românii să fie reprezentaţi proporţional etc., conform ”Istoriei României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003). Adunarea de la Blaj a avut meritul de a fi contribuit decisiv la desăvârşirea programului revoluţionar comun al tuturor românilor.

Dând curs simţămintelor naţionale, zecile de mii de participanţi, împotrivindu-se unirii forţate cu Ungaria, au cerut unirea cu Principatele Române: ”Noi vrem să ne unim cu Ţara!”.

”Într-un ţinut al Ardealului”, evoca Alecu Russo evenimentul, ”se ivi la 1848 o zi frumoasă pe un câmp întins unde patruzeci de mii de români stau să asculte, sub aripele unui steag în trei culori, cuvântul inteligenţei ardelene. Moldoveni şi munteni, pribegi ai tulburărilor din Ţări, priveau cu bătaie de inimă adunarea, oştită grămadă câte grămadă, după satele şi ţinuturile de unde veniseră oamenii: un popor întreg, de acelaşi port şi aceeaşi limbă ca şi a poporului nostru sta măreţ în lumina soarelui, şi printre sucmane se vedeau amestecate multe surtuce, aceste surtuce acopereau piepturile tineretului de frunte… ”. (”Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)” (vol. VII, tom 1, Ed. Enciclopedică, 2003)

Petiţia elaborată la Blaj a îndeplinit rolul de program politic naţional. Sub raportul principiilor generale pe care le-a formulat, ea s-a situat pe acelaşi plan cu documentele similare ale mişcărilor revoluţionare europene din epoca modernă.
În finalitatea sa naţională, documentul transilvan completa programele revoluţionare din Moldova şi Ţara Românească. El dădea expresie cerinţelor generale, pregătind unitatea naţională. Chiar dacă, din raţiuni politice, programul transilvan nu a putut pune în discuţie problema fundamentală a naţiunii – unitatea – conştiinţa naţională s-a manifestat puternic în cursul uriaşei manifestări populare.

După încheierea Adunării, a fost aleasă o delegaţie, condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna, care urma să prezinte împăratului cererile naţiunii române. O altă delegaţie, condusă de episcopul unit Lemeni, urma să meargă, în acelaşi scop, la Dieta Transilvaniei de la Cluj. De asemenea, a fost ales un Comitet permanent pentru a aduce la îndeplinire hotărârile Adunării, alcătuit din 25 de membri, cu sediul la Sibiu, în fruntea căruia se aflau Andrei Şaguna, preşedinte, şi Simion Bărnuţiu, vicepreşedinte.

În desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, acest comitet a devenit nucleul primului partid politic naţional românesc. În anumite momente, precum toamna anului 1848, el a îndeplinit şi rolul de organ executiv asupra unor regiuni ale Transilvaniei. După constituirea sa, Comitetul Naţional a lansat un Apel, care reprezenta, în esenţă, obiectivele şi programul său de activitate, principiile pe care intenţiona să le pună la baza acţiunilor cu caracter naţional.

Marea Adunare Naţională de la Blaj a fost unul dintre cele mai importante momente ale Revoluţiei române de la 1848. În afară de faptul că a fixat programul de acţiune, evenimentul a întărit unitatea între conducători şi mase, a reliefat conţinutul naţional al problemei agrare, necesitatea de a o rezolva în acest sens în întreg spaţiul românesc. În egală măsură, adunarea a reprezentat un puternic factor de stimulare a coeziunii naţionale. Reacţia moldovenilor Alecu Russo sau Gheorghe Sion este semnificativă în acest sens. Unirea cu Ţara a reprezentat nu numai dorinţă, a fost exprimarea unei hotărâri. Acolo, la Blaj, a fost întărită convingerea potrivit căreia ”Ardealul nu mai e Ardeal, ci România”.

Sursa: agerpres.ro