Rămâi conectat

Actualitate

Un tânăr din Blaj, care s-a aventurat în afara unei pârtii din Munții Apuseni, a fost găsit teafăr de salvamontiști după ce a rătăcit 12 ore în pădure

Publicat

în

Un tânăr de 23 de ani din Blaj, care s-a aventurat cu placa de snowboard în afara pârtiei, a fost găsit teafăr după ce s-a pierdut 12 ore într-o pădure din Munții Apuseni. Acesta s-a adăpostit într-o încăpere de patru metri pătrați, pe care a găsit-o în drum, unde se afla o saltea și trei pături, care i-au fost vitale până când au reușit să ajungă la el salvamontiștii.

Sergiu Ivan, originar din Blaj, a avut parte de experiența vieții lui, în minivacanța de Unirea Principatelor Române, după ce s-a aventurat cu placa și a rătăcit în pădure, fără telefon, aproximativ 12 ore.

Tânărul a urcat, duminică la prânz, cu telescaunul pe pârtia Piatra Grăitoare din Munții Apuseni, și a coborât prin pădure, printr-o zonă necunoscută de turiști, dorind astfel să cunoască o experiență nouă până la baza pârtiei.

Văzând că nu mai apare, în jurul orei 17.00, mama lui a alertat salvamontiștii.

”La un moment am rămas debusolat și mi-am dat seama că m-am rătăcit. Zăpada era foarte mare, iar pentru a-mi fi mai ușor mi-am abandonat placa și am căutat să ies la liman. În drumul meu am găsit un refugiu, mai exact o încăpere de patru metri pătrați, cu o saltea și 3 pături, unde, mai demult, ar fi stat de pază portarul fostei mine Băița. Aici am ales să rămân, având unde să mă încălzesc și să supraviețuiesc până în zorii zilei. Nu aveam telefonul pentru că mi l-am pierdut, în urmă cu o zi, pe pârtie”, a povestit Sergiu Ivan.

 Tânărul ne-a mărturisit că, la lăsarea întunericului, a fost cuprins de spaimă și disperare însă, în același timp, își făcea speranțe că va fi găsit.

”Așa a și fost, în jurul orei 2.00 noaptea, am auzit țipetele salvamontiștilor plecați în căutarea mea și am fost salvat”, a mai spus acesta.  

Sergiu dorește, prin intermediul ziaruluiunirea.ro, să mulțumească salvamontiștilor din Alba și Bihor pentru profesionalismul și promptitudinea cu care au acționat.

”Mii de mulțumiri tuturor celor implicați, care au dat dovada de un suflet mare si profesionalism desăvârșit!”, a transmis acesta.


Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.

În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj