Învățământ-Cultură
Toți elevii din clasele III-VII din Blaj au primit TABLETE conectate la internet de la Primărie

În acest sens, toate şcolile din Blaj au primit un total de 1.150 de tablete cu abonament la internet, acestea fiind distribuite sau urmând a fi distribuite elevilor incluşi în acest program. Licitaţia pentru derularea programului a fost câştigată de compania Vodafone, care a oferit preţul cel mai mic. Autorităţile locale anunţă că, în funcţie de succesul acestui proiect, de tablete cu internet ar putea beneficia toţi elevii din învăţământul preuniversitar blăjean.
Fiecare tabletă va fi însoţită de un abonament de internet cu un trafic de 4GB/lună, suma de bani pentru costurile acestora urmând a fi alocată de Primăria Blaj tuturor şcolilor din oraş, acestea fiind deţinătoarele tabletelor şi abonamentelor. Fiecare elev va primi tableta în custodie, pentru o perioadă de doi ani de zile, după care acestea vor fi restituite şcolii. Dacă elevul respectiv se încadrează în continuare în acest program, va mai primi, pentru încă doi ani, o altă tabletă. De menţionat este faptul că în caz de pierdere sau înstrăinare a tabletei, şcoala poate solicita operatorului de date mobile blocarea dispozitivul respectiv.
„Este un proiect pilot pe care îl implementăm la Blaj, pus în practică în urma unor discuţii avute cu cadrele didactice din oraş şi cu reprezentanţii şcolilor, care s-au pronunţat asupra oportunităţii unui asemenea demers. Dacă acest proiect va fi implementat cu succes, atunci vom extinde acest program la toate clasele din învăţământul preuniversitar din Blaj. Consider că este o investiţie în copiii noştri, o obligaţie morală a noastră, iar această formă de susţinere a învăţământului blăjean este în conformitate cu standardele impuse de tehnologia actuală”, afirmă primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Învățământ-Cultură
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, recunoscut drept „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj a primit recunoașterea de „Școală Democratică Inovativă și Digitală AI Etică”, în cadrul Congresului UNMUTE, desfășurat în perioada 17-19 iulie 2026, la București.
Evenimentul a reunit 34 de unități de învățământ implicate în proiectul Incubatorul Civic Digital, un program național dedicat educației democratice și cetățeniei digitale.
Colegiul din Blaj a fost reprezentat de o delegație formată din trei cadre didactice – prof. Rodica Matei, prof. Szasz Emilia și prof. Diana Aftenie – și trei elevi de liceu: Daria Bărbat, Alissia Szabo și Matei Aftenie.
Atelierele congresului s-au desfășurat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica București și au marcat încheierea proiectului Incubatorul Civic Digital, implementat pe parcursul a trei ani. Inițiativa a fost dezvoltată de Școala de Valori București, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Asociația TechSoup România, cu sprijinul Fundației Botnar.
La Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, programul s-a desfășurat în perioada 2023-2026, sub coordonarea profesoarei Diana Aftenie. Proiectul a avut ca obiectiv promovarea cetățeniei digitale, a educației democratice și a utilizării responsabile a tehnologiei în mediul școlar.
Potrivit reprezentanților colegiului, Congresul UNMUTE a reunit profesori, elevi, directori de școli, cercetători și lideri educaționali din întreaga țară. Participanții au discutat despre viitorul educației, participarea democratică în școli și folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în procesul educațional.
„Participarea la acest congres reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare profesională, pe care o vom valorifica în continuarea proiectelor dedicate educației democratice și cetățeniei digitale din școala noastră”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.
Învățământ-Cultură
Zece elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj au obținut nota 10 la Bacalaureat. Rata de promovare a depășit 94%
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se numără și în acest an printre unitățile de învățământ cu rezultate foarte bune la examenul național de Bacalaureat. După afișarea rezultatelor finale, în urma soluționării contestațiilor, rata de promovare înregistrată de colegiu este de 94,57%.
Conducerea instituției a transmis un mesaj de felicitare pentru absolvenți, subliniind că rezultatele sunt rodul muncii depuse de elevi pe parcursul anilor de liceu.
„Ne bucurăm de rezultatele obținute de întreaga generație și apreciem efortul, consecvența și implicarea fiecărui absolvent. În spatele acestor rezultate se află ani de muncă, momente de provocare depășite și încrederea de a merge mai departe cu propriile forțe”, au transmis reprezentanții colegiului.
Un motiv de mândrie îl reprezintă și cele zece note de 10 obținute de absolvenți la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
La proba de Matematică, nota maximă a fost obținută de:
- Chelarescu Theodora-Maria;
- Dehelean Medeea-Diana;
- Melente Anda;
- Stroia Andrei;
- Trîmbițaș Henrietta.
La Informatică, au obținut nota 10:
- Melente Anda;
- Muntean Ioana-Vanesa;
- Petruța Gabriel;
- Șilean Raul-Cristian.
La proba de Biologie, nota 10 a fost obținută de:
- Popa Carmen-Denisa.
„Aceste performanțe reflectă seriozitatea, consecvența și nivelul de pregătire al elevilor, fiind răsplata unui efort susținut și a dorinței de a-și valorifica pe deplin potențialul”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.
Învățământ-Cultură
Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”
Între 26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.
Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.
Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.
„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.
-
Din Județacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 10 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 5 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 4 săptămâni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



Ramona
09.10.2017 la 21:27
De ce se cheltuie banii publici pe asa ceva? Copiii tb sa invete sa scrie si sa citeasca carti. Da uneori temele trebuie facute pe calculator. Nu toti copii au nevoie de tablete gratis sunt foarte multe familii are isi permit achitionarea lor. E negandita investitia si clar doar pentru a aduna voturi la urmatoarele alegeri. Nicaieri chiar si in tarile occidentale nu se face asa ceva.