Știri din zonă
Tezaur dacic, extrem de valoros, descoperit într-o pădure din comuna Jidvei
Polițiștii din Alba, în colaborare cu arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, au descoperit, în urma unei investigații pornite de la o postare în mediul on-line, un tezaur monetar antic. Obiectele ar proveni din epoca dacică, iar, în urma unei prime estimări, a rezultat că ar avea o deosebită valoare patrimonială.
În luna septembrie a anului 2022, polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural național din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au deschis o anchetă cu privire la posibila descoperire a unui tezaur, după ce, în mediul on-line, a fost identificată postarea unei persoane, din care rezulta că, în luna august a.c., a găsit 22 de monede antice din argint, într-o pădure din comuna Jidvei, pe care le-a predat, conform legii, reprezentanților administrației publice locale.
La data de 19 septembrie 2022, polițiștii, împreună cu experți arheologi din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și detectoristul, au identificat, într-o pădure din localitatea Jidvei, un complex arheologic de epocă dacică, care cuprinde un tezaur monetar, depus într-un vas din bronz, cuprinzând monede de tip tetradrahmă „Macedonia Prima”, din argint (159-150 a. Chr.), drahme de tip „Rădulești-Hunedoara”, dacice (sec. III – II a. Chr.), denari de epocă romană (antoninieni), o fibulă din fier, dacică și un amnar din fier, de epocă romană.
Cele 116 obiecte de patrimoniu au fost depuse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, iar, din prima evaluare a experților, rezultă că artefactele aparțin Patrimoniului Cultural Național, unele dintre ele aparținând categoriei Tezaur.
Precizăm faptul că persoana care a făcut descoperirea inițială este un tânăr de 27 de ani, din județul Mureș, posesor autorizat de detector de metale, iar acesta a sprijinit polițiștii și arheologii la descoperirea și documentarea tezaurului.
Tezaurul se află în curs de restaurare la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Știri din zonă
Tânăr de 24 de ani din Jidvei reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic partenera
Sâmbătă, 13 iunie 2026, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Jidvei, cercetat pentru violență în familie.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la aceeași dată, în timp ce se afla împreună cu partenera sa, în vârstă de 20 de ani, în locuința comună, ar fi agresat-o fizic, pe acesta.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Știri din zonă
Incendiu izbucnit la o șură din localitatea Tătârlaua. Au intervenit pompierii militari din Alba și Mureș
Pompierii militari din Blaj și cei din Târnăveni au intervenit sâmbătă, 13 iunie 2026, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o șură din localitatea Tătârlaua.
„Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu în comuna Cetatea de Balta, sat Tătârlaua. Este vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (sură). Forte alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă (ISU Alba și ISU Mureș)”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Incendiul a fost stins. Fără victime”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Investiție de peste 1,5 milioane lei în modernizarea iluminatului public din comuna Jidvei
Primăria Jidvei a lansat recent în SEAP, procedura de achiziție pentru realizarea proiectului de modernizare a sistemului de iluminat public din comună. Valoarea totală estimată a proiectului este de 1.550.000 lei.
Ca şi obiective specifice care se urmăresc a fi atinse prin realizarea prezentei investiţii, ce vor influenţa direct viaţa locuitorilor şi bugetul local, amintim:
1. Reducerea consumului de energie electrică şi implicit al emisiilor de CO2.
2. Scăderea cheltuielilor generate de iluminatul public
3. Realizarea unui iluminat la care să respecte prevederile standardului european în iluminatul public SR EN 13201/2015 și ale standardelor din seria SR EN 60589 pentru Corpuri de iluminat.
4. Ameliorarea securității, siguranței şi confortului cetățenilor pe timp de noapte:
5. Diminuarea poluării luminoase, prin:
– amplasarea corespunzătoare a aparatelor de iluminat;
– folosirea corectă a distribuțiilor simetrice şi asimetrice, ale aparatelor de iluminat, în special în zonele unde parametrii principali măsurați sunt cei ai nivelului de iluminare;
– orientarea aparatelor de iluminat stradal propuse, să fie cât mai aproape de orizontală (înclinare maximă admisă de 150);
– evitarea supra-iluminării, evitarea depășirii zonei publice de iluminat;
– aparatele de iluminat trebuie să blocheze 90% din fluxul luminos pe direcția opusă iluminării;
– alegerea corespunzătoare a aparatelor de iluminat, astfel încât fluxul luminos să fie dirijat în proporție de 90%-100% către emisfera inferioară;
– evitarea dezordinii luminoase (grupări de aparate de iluminat multiple).
6. Folosirea materialelor ecologice pentru protecția mediului, prin:
– alegerea unor aparate de iluminat care sunt realizate din materiale reciclabile, ecologice, care respectă regulile de conservare ale mediului, iar în plus posibilitatea de alimentare ale acestora din surse de energie regenerabilă;
– realizarea tuturor echipamentelor aferente sistemului de iluminat vor fi din materiale reciclabile, care vor respecta normele de conservare a mediului.
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 8 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



