Rămâi conectat

Sport

Test dificil astazi de la ora 19.30, la Piatra Neamț, pentru Volei Alba Blaj

Publicat

în

Partida de astăzi, din cadrul etapei a 19-a a Diviziei A1 la volei feminin, dintre Unic Piatra Neamţ (locul 7, cu 22 de puncte, 8 victorii şi 8 înfrângeri) şi Volei Alba Blaj (locul 4, cu 32 de puncte, 11 succese şi 6 eşecuri) va începe la ora 19.30 şi va fi transmisă în direct la DigiSport 3.

Echipa din “Mica Romă” suferă, dar nu-şi permite să stea şi să-şi oblojească rănile după eşecul de la Lugoj, meci pierdut dramatic cu 2-3. Există presiune pe umerii antrenorului Marius Macarie, care are parte de un final încins de stagiune, iar voleibalistele sunt ameninţate cu sancţiuni financiare. Deocamdată, în condiţiile unui program dens, cu 4 meciuri extrem de dificile în 12 zile, şi în conjunctura plecării primarului Gheorghe Rotar şi a preşedintelui executiv Sergiu Ştefănescu în Belgia, încă nu s-a trecut la decizii radicale, însă un nou pas greşit ar tulbura şi mai mult apele, spre cota de avarie. “Chiar dacă traversăm o perioadă mai nefastă, din punctul meu de vedere obiectivul trebuie îndeplinit în play off. Acolo se joacă întregul campionat. Căutăm să ne revenim şi să depăşim acest moment dificil”, a declarat antrenorul Marius Macarie.

Program infernal

Gruparea blăjeană are două puncte avans, raportat la principala pretendentă la poziţia a 4-a, CSM Bucureşti, cu care se va duela pe viaţă şi pe moarte peste o săptămână, miercuri, 27 februarie, însă şi un program dificil ce include sâmbătă vizita “coşmarului” Ştiinţa Bacău, fostul lider al campionatului. Cu Unic Piatra Neamţ va fi o revedere cu fosta coechipieră Roxana Lupu (accidentată în prezent, a renunţat la activitatea competiţională) – împrumutată în retur în Moldova, după transferul americancei Sherisa Livingston. Între timp, oficialii blăjeni au renunţat la serviciile jucătoarei de culoare, imputându-i acesteia randamentul departe de aşteptări. În Ssala “Ceahlăul” din Piatra Neamţ va fi astăzi, un cuplaj voleibalistic de mare interes, de la ora 17.00, Municipalul va întâlni Unirea Dej, iar de la ora 19.30, Volei Alba Blaj o va întâlni pe UNIC, echipă unde au evoluat în trecut Liliana Bogendorfer (antrenor secund la Volei Alba Blaj) şi Laura Mastahac (libero în trupa vizitatoarelor).


Sport

Concluziile antrenorului Daniel Tătar după prima săptămână de pregătire: „Lotul este încă în formare”

Publicat

în

Pregătirea pentru noul sezon al Ligii a III-a continuă la CIL Blaj, iar echipa noastră a disputat deja primele două meciuri de verificare. Băieții au început seria amicalelor cu o victorie convingătoare, 4-1 în fața celor de la Sporting Cluj, iar ulterior au cedat, scor 2-5, în fața formației de Liga a II-a, CSC Șelimbăr.

Dincolo de rezultate, această perioadă este dedicată consolidării lotului și acumulării de minute în teren, în timp ce echipa continuă să prindă contur de la o zi la alta. Despre primele zile de pregătire și obiectivele următoarei perioade a vorbit antrenorul Daniel Tătar:

„Mă bucur că am început pregătirile și, după o primă săptămână de acomodare, ne așteaptă două săptămâni mai intense, în care vom avea și un meci de Cupă, pe care ne dorim să îl câștigăm. Nu este o perioadă ușoară pentru jucători, dar cu siguranță este una benefică pentru ceea ce urmează în campionat.

Lotul este încă în formare și sunt mulțumit de achizițiile făcute până în acest moment. Pe lângă valoarea și calitatea celor nou-veniți, mă bucură caracterul lor și sunt convins că ne vor ajuta să obținem rezultatele dorite.

Mai avem nevoie de trei-patru jucători care să ridice nivelul echipei și nu vrem să ne grăbim în alegeri. Sunt convins că va fi un sezon dificil, dar unul în care vom arăta bine. Avem și un staff tânăr, plin de entuziasm și dorință de muncă, iar speranța noastră este să luăm cele mai bune decizii”.

 

FOTO: Frătici Denis


Citește mai mult

Sport

Roxana Cordea (AC Mica Romă Blaj), medalie de bronz la Campionatele Naționale Under 23, la doar 16 ani

Publicat

în

Atleta Roxana Cordea, originară din Jidvei și legitimată la AC Mica Romă Blaj, a obținut medalia de bronz în proba de 5.000 de metri la Campionatele Naționale de Atletism Under 23, competiție desfășurată la Deva.

Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât sportiva are doar 16 ani și a concurat împotriva unor adversare mai experimentate, dintr-o categorie de vârstă superioară. Roxana a încheiat cursa cu timpul de 18:17.85, iar în proba de 1.500 de metri s-a clasat pe locul al patrulea, cu rezultatul de 4:58.44.

Clubul AC Mica Romă Blaj a obținut și alte rezultate importante la întrecerea națională. Lucian Florin Ștefan, legitimat în dublă legitimare la CSU Alba Iulia și Mica Romă Blaj, a cucerit medalia de argint în proba de 1.500 de metri, cu un nou record personal de 3:52.46, și a ocupat locul al patrulea la 5.000 de metri.

O altă medalie de bronz pentru clubul din Blaj a fost adusă de Andrei Casian Crașovan (CSȘ Caransebeș/Mica Romă Blaj), clasat pe locul al treilea în proba de 1.500 de metri, cu timpul de 3:53.56, cea mai bună performanță personală. Acesta a terminat pe locul al cincilea în proba de 800 de metri.

Sportivii din județul Alba au avut evoluții apreciate și prin David Bercheu (CS Unirea Alba Iulia), care a ocupat locul al patrulea în proba de 10.000 de metri, David George Cozma (CS Universitar Alba Iulia), clasat pe locul al patrulea la 800 de metri și pe locul al șaptelea la 1.500 de metri, precum și Viorel Ioan Medeșan (AC Mica Romă Blaj), care s-a clasat pe locul 11 la 800 de metri și pe locul 15 în proba de 400 de metri.

Rezultatele confirmă forma bună a sportivilor din județul Alba și, în special, potențialul Roxanei Cordea, care, la doar 16 ani, reușește să urce pe podiumul Campionatelor Naționale Under 23, una dintre cele mai importante competiții de atletism din România dedicate tinerilor.


Citește mai mult

Sport

Înfrângere pentru echipa din „Mica Romă” în cel de-al doilea amical al verii: CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-5 (1-2)

Publicat

în

CIL Blaj a disputat al doilea meci de verificare în decurs de două zile, cedând cu scorul de 2-5 (1-2) în fața formației de Liga a II-a, CSC Șelimbăr. Partida s-a jucat în fața propriilor suporteri și a oferit staff-ului tehnic ocazia de a testa atât noile achiziții, cât și mai mulți jucători aflați în probe.

Formația din „Mica Romă” a fost condusă cu 2-0, prin golurile marcate de Ciprian Natea și Deniz Giafer, însă a reușit să revină și să egaleze prin golurile înscrise de Blănaru (penalty) și de Macarie. Pentru Blănaru, fost jucător al CSM Unirea Alba Iulia, a fost primul gol marcat în tricoul CIL Blaj.

În cele din urmă, diferența de experiență și valoare și-a spus cuvântul, iar CSC Șelimbăr s-a impus cu 5-2, sibienii reușind să mai marcheze prin Andrei Șerban, Alexandru Luca și Eneas Horvat.

Partida a reprezentat un nou test important pentru Daniel Tătar, care și-a început mandatul la CIL Blaj alături de un staff tehnic reorganizat. Din echipa tehnică fac parte, începând din această vară, Florin Vulc, în rol de preparator fizic, și Alexandru Perde, antrenor cu portarii.

Totodată, în acest joc au debutat mai mulți jucători veniți în această perioadă, printre care Blănaru, Pîntea și Nistor. De asemenea, au fost testați Bandi și Fleșer, iar în lot s-au regăsit și portarul Checicheș, respectiv atacantul Glonț, fost component al CSM Unirea Alba Iulia.

Reamitim că în primul amical disputat în această perioadă de pregătire, CIL Blaj s-a impus cu 4-1 în fața formației Sporting Cluj, astfel că bilanțul după două zile consecutive de verificări este de o victorie și o înfrângere, obiectivul principal rămânând omogenizarea lotului înaintea noului sezon.

FOTO: Denis FRATICI


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj