Rămâi conectat

Actualitate

Tată şi fiu din Blaj amendați de jandarmi după ce au fost surprinși pescuind ilegal în râul Târnava Mare

Publicat

în

pescuit-tarnava-mareUn echipaj de jandarmi care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol a depistat, ieri, 11 februarie 2015, doi bărbaţi care pescuiau fără a deţine permis.

Cei doi se aflau pe malul râului Târnava Mare, pe raza municipiului Blaj şi au încercat să motiveze lipsa documentului amintit, iniţial, prin faptul că îl uitaseră acasă apoi prin aceea că nu consideraseră necesară deţinerea acestuia. Identificaţi ca fiind A.S., în vârstă de 62 de ani şi fiul acestuia F.S., de 22 de ani, domiciliaţi în Blaj, ambii au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă în valoare de 300 de lei.

Supunem atenţiei cetăţenilor că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să deţină permis de pescuit, iar neprezentarea acestuia organelor de control constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei. De interes este şi faptul că bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunilor şi contravenţiilor, constând în peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice, sunt supuse confiscării. În plus, atenţionăm cu privire la faptul că acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol vor continua şi în perioada următoare, iar împotriva celor care vor fi depistaţi săvârşind fapte susceptibile a fi contravenţii sau infracţiuni – aşa cum sunt reglementate de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura – vor fi luate măsurile legale impuse de acest act normativ”, precizează locotenet colonel Ovidiu Cosmin Jurcoveţ, reprezentantul IJJ Alba.

FOTO: ARHIVĂ


Actualitate

Poliția continuă acțiunile în zona de siguranță publică specială din Blaj, după violențele din noaptea de 21/22 iulie

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au continuat, luni, 27 iulie 2026, activitățile desfășurate în zona de siguranță publică specială instituită la nivelul municipiului, în urma violențelor petrecute în cursul nopții de 21/22 iulie 2026. Măsurile au ca scop menținerea ordinii și liniștii publice, precum și prevenirea faptelor antisociale.

Acțiunile sunt derulate împreună cu jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, polițiști locali și reprezentanți ai APA CTTA. Prin aceste activități, autoritățile urmăresc creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat și verificat persoane, au monitorizat zonele considerate cu risc și au desfășurat activități pentru prevenirea situațiilor care ar putea afecta siguranța comunității.

Reprezentanții IPJ Alba au transmis că aceste activități vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu celelalte instituții competente, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier pe DN 14B, la Mănărade. Pompierii din Blaj intervin la fața locului

Publicat

în

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs luni dimineață, pe DN 14B, în localitatea Mănărade.

La fața locului intervin pompierii din cadrul Stației de Pompieri Blaj pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical.

Potrivit primelor informații transmise de autorități, în accident nu sunt persoane încarcerate.

Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor medical.

Vom reveni cu informații pe măsură ce autoritățile vor comunica noi detalii.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune cu efective mărite în Blaj. Polițiștii au aplicat 19 amenzi și au verificat peste 60 de persoane

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au desfășurat, în noaptea de 24 spre 25 iulie, o amplă acțiune în zona de siguranță publică specială instituită în municipiu, în contextul măsurilor luate după scandalul izbucnit în noaptea de 21 spre 22 iulie 2026.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, acțiunea a avut ca scop prevenirea unor incidente similare și descurajarea faptelor antisociale. Reamintim că, în urma conflictului de la începutul săptămânii, 10 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cadrul controalelor desfășurate în municipiu, polițiștii au efectuat, prin aplicația eDAC, peste 60 de verificări de persoane și au controlat mai mult de 40 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru încălcarea regulilor de circulație. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 2.932,5 lei.

De asemenea, oamenii legii au testat șoferii pentru consumul de alcool și alte substanțe interzise, iar ca măsură complementară au retras un certificat de înmatriculare.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

Reprezentanții Poliției anunță că astfel de controale vor continua atât în zona de siguranță publică specială din Blaj, cât și în celelalte zone considerate de interes operativ, pentru prevenirea faptelor care pot afecta ordinea și liniștea publică și pentru creșterea siguranței cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj